Câteva cuvinte despre autoarea Petruța Petre

Autoarea Petruța Petre s-a născut în satul Nisipari, județul Constanța. Locul nașterii este locul unde se află rădăcina unui om. Chiar dacă a plecat de-acolo, simte că o parte din sufletul ei a rămas pentru totdeauna să colinde prin locurile copilăriei.

Călătoria ei în lumea cuvintelor a început de mic copil. Îi plăcea să inventeze povești, să scrie versuri, să scrie tot timpul. Profesia a ajutat-o apoi să își dezvolte abilitățile și să își perfecționeze stilul. Târziu însă și-a făcut curajul să publice în calitate de autor. A scris romanul El și ea, adică noi, cartea pentru copii Întâmplări cu puști. Urmează volumul doi al cărții pentru copii, un volum de poezii, un alt roman așteaptă să ia drumul editurii și multe proiecte începute. E un drum magic, o călătorie frumoasă în lumea binelui și a iubirii. Asta înseamnă pentru ea a scrie. Nu ar putea să scrie despre evenimente triste, e atâta tristețe pe lume, încât ea crede că numai scriind și vorbind despre bine mai putem redresa balanța universului. Avem posibilitatea să schimbăm lumea prin iubire.

Cititorul este pentru ea un mic univers și fiecare percepe diferit textul, fie în funcție de starea de moment, fie ghidat de experiența proprie sau de pregătirea intelectuală. Nu judecă pe nimeni, suntem oameni și suntem diferiți. Nu vrea să placă tuturor, vrea doar să transmită prin scris emoție pozitivă, blândețe, bunătate. Acesta este scopul ei.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.