Autoarea Savu Elena Corina s-a născut în Plopeni, jud. Prahova, un oraș mic și liniștit, înconjurat de stejari falnici, într-o zi de toamnă cu iz de iarnă.

Ce înseamnă pentru ea acest loc?

Totul. Aici a râs, a plâns, s-a întristat și bucurat. Și cel mai important, aici a învățat să scrie și să citească.

Începuturile pasiunii pentru scris sunt undeva departe, prin școala generală, când făcea compuneri. În liceu a urmat un jurnal de călătorie despre Egipt, pe care încă îl mai păstrează. După terminarea liceului a renunțat la scris, pentru a urma idealurile mărețe făurite în copilărie. Scrisul nu făcea parte din ele. Totuși, atunci când viața nu oferă numai trandafiri ci și spinii lor, scrisul a revenit în viața ei, ca o terapie pentru suflet. Înainte de crearea romanului Aripi smulse, a început un roman pe site-ul Funny Fantasy, intitulat O inimă… două vieți. De aici a început adevărata călătorie a scrisului. În paralel cu romanul de pe forum a început să își contureze personajele și să construiască lumea romanului „Aripi smulse”. După publicarea lui au urmat colaborări pentru antologii naționale: „Cuplul, în căutarea paradisului pierdut” și „Jurnal de călătorie”. Scrisul nu are frontiere și a ajuns, cu infinită emoție, să câștige un loc într-o antologie internațională, „Nature 2016”, care militează pentru salvarea planetei. Lucrarea se intitulează The Tears of Nature.
În prezent lucrez la un nou roman pe care sper să-l public anul viitor.

 

„Eu şi scrisul cred că am fost destinaţi să fim împreună. Ne-am pierdut, ne-am regăsit şi, de la apariţia romanului Aripi smulse, ne vom ţine de mână pentru totdeauna. Fiecare cititor în parte înseamnă bucurie, curaj, motivație, sprijin, încredere. Ca un tot unitar înseamnă motorul creației mele.”

 

Despre redactorul articolului

Emanuela IstrateFost redactor799 articoleToate articolele

Eu sunt Ema și vreau ca tu să ai parte de cele mai recente noutăți din lumea cărților. Sunt pasionată de dezvoltare personală, dar în același timp ador romanele bune de dragoste. Pentru mine Booknation.ro este proiectul meu de suflet, este locul unde pot să mă exprim liberă și unde pot să fiu mai aproape de persoanele care iubesc la fel de mult ca și mine să citească. Eu sunt persoana căruia îi face plăcere să îți răspundă la orice întrebare și care așteaptă cu nerăbdare mesajele tale.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted