Autoarea Tincuta Bernevic s-a născut în județul Bacău, la Pîrjol, un sat cu un peisaj impresionant, cu coame de dealuri împădurite, cu șesuri verzi, pe valea râului Tazlău, un loc de care nu ai cum să nu te îndrăgostești. Un loc care inspiră libertate. Apartenența la acest sat a făcut-o să simtă că are rădăcini puternice, că nu este un copăcel de seră, fragil, ci unul călit care poate face față și celui mai puternic viscol.
De asemenea, Pîrjol, pentru ea, înseamnă familia, copilăria, oamenii care i-au fost repere, se creează o legătură puternică între om și locul nașterii sale, au mai spus-o și alții și nu e poveste. Când ți se face dor, dacă ai răgaz să treci peste cărările pașilor din copilărie, energia locului te umple ca pe un recipient gol. Unii o știu deja, alții pot crede că e doar o metaforă. Important e să conștientizăm că amprenta lui rămâne în tine toată viața și te definește.
A scris de mic copil, stângaci, întrebător la început, nesigur, dar așa a considerat că va putea spune ceea ce avea de spus la momentul acela. Prin scris s-a făcut auzită, poate înțeleasă, s-a dăruit sau s-a eliberat de traume. A formulat întrebări, a scormonit după înțelesuri, poate căuta atenție, poate căuta să se înțeleagă, ceva din ea însă a știut tot timpul că asta vrea să facă toată viața. Are amintirea vie a revistei Ateneu care ajungea sâmbăta, acasă, la Pîrjol, adusă de fratele ei, Vasile, Dumnezeu să-l ierte, ce lucra la tipografie și a bucuriei uriașe care o lumina atunci când îi descoperea poeziile în paginile revistei!
Prin fiecare cititor are șansa ea, ca scriitor, să existe, să mai reziste o bucată de timp.
Fără cititori nu am exista, ne raportăm tot timpul la ei. Cititorul e omul care îți intră în camera ta sobră și pustie uneori, de scriitor, și are curajul și puterea de a-ți deschide fereastra prin care tu privești la lumea de afară, și prin care ești, la rândul tău, privit. Prin această fereastră primești lumină și aer curat. Căci cine poate să trăiască toată viața, baricadat în singurătate?