Autoarea Tincuța Horonceanu Bernevic s-a născut la țară, pe un deal de unde putea vedea clar Carul Mic și Carul Mare în nopțile senine. Avea un pârâu numai al ei. Era un secret pe care nu l-a spus nimănui. Avea și o pădure pe care o împărțea cu păsările cerului și cu veverițele. Locul acela a însemnat pentru ea libertatea totală și bucuria de a fi om! Toți copiii ar trebui să aibă un râu numai al lor. Sau măcar să fie prieteni cu o pădure!
„Imaginația mea era efervescentă, îmi plăcea să inventez cuvinte noi, alte sensuri, nu mă mulțumeam cu ce-mi spuneau cei mari. Știam că eu pot să spun lucrurile într-un fel diferit. Mai strălucitor. Mai plin de bucurie!”
Am descoperit o parte din autoare, mai jos aveți un citat din cartea „Copilul furnică”.
„Nu știu dacă voi ați văzut îngeri vreodată, dar eu eram curios să văd cum arată unul. Am auzit că, după ce se lăsă înserarea, dacă ai curaj să intri pe poarta cimitirului, poți surprinde o bătaie scurtă din aripi, iar strălucirea lui este neasemuită. Iar dacă ai norocul să găsești o pană de înger, aceasta îți poate îndeplini cele mai ascunse dorințe. dar penele de înger nu stau pe toate gardurile. Sau cel puțin nu am văzut niciuna. Dar oare cum or arăta? Trebuie să fie albe, de un alb-strălucitor, altfel s-ar confunda cu penele de gâscă.”
Cititorii sunt suflete care vibrează pe aceeași lungime de undă. Oameni ca și ea care știu că un cuvânt dintr-o carte poate fi magia de care au nevoie să intre într-o stare de bucurie deplină!
