Câteva cuvinte despre autorul Allex Trușcă

Autorul Allex Trușcă s-a născut și a copilărit într-un sat de lângă orașul Motru, județul Gorj și multe dintre lucrurile pe care ți le amintește acum, i se par ireale, de parcă le-ar fi trăit într-o altă viață. Ține minte că îl ruga pe bunicul lui să îi spună poveşti despre front și îl asculta fascinat și mut de uimire. Se uita la pădurea şi dealul de dincolo de râul Motru şi îți dorea să își construiască o cetate, şi de acolo să cucerească oraşul. Încerca pe furiş să strângă provizii pentru planul lui, spre disperarea părinţilor. A suferit mult pentru acest vis. Nu crede că a renunțat vreodată la el.  Așa că locuri, fapte sau chiar persoane apar ocazional în ceea ce scrie.

Crede că a început să scrie după ce a învățat să citească, însă prima dată a început cu poezii, în clasa a VI-a. Era foarte timid și îi era mai ușor să interacționeze cu fetele.  Apoi, prin liceu a scris niște povestiri fantastice sau fantasy, însă doamna profesoară de limba română a aflat de ele și i-a zis să lase „necromanțiile alea” și să învețe pentru bacalaureat. A renunțat pentru mulți ani, și acum câțiva ani, după ce a citit „Jocul Îngerului” al lui Carlos Ruiz Zafon, și-a amintit cât de mult îi plăcuse să scrie. Atunci a fost trezirea și a conștientizat cât își dorește să facă asta. Și continuă, perseverează, citește, urmează cursuri de scriere creativă, scenaristică, tot ce crede că îl poate ajuta să se perfecționeze.

El vede fiecare cititor ca pe un partener de drum, chiar ca un prieten. Se bucură când unii dintre ei îi spun că le-a plăcut ceea ce a scris el, se bucură foarte mult și când îi spun ceea ce nu i-a mulțumit, pentru că are ocazia să îmbunătățească.

„De multe ori iau în considerare opiniile lor, chiar dacă pe unele nu le implementez în totalitate. Unii dintre ei mi-au devenit prieteni, tovarăși de bere, beta-readeri, mentori. Ce pot să spun mai mult? Mă bucur că drumurile noastre s-au intersectat.” – declară autorul cu drag.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.