Autorul Mihai C. Constantinescu s-a născut la București. Printre miile de persoane care descoperă numai defecte în clădirile și străzile bucureștene, el, pata de pe zebra vărgată, poate să afirme că iubește Bucureștiul așa cum este el. Peisajele lui au fost cele dintâi panorame ce l-au întâmpinat imediat după ce s-a născut și tatăl i-a arătat lumea pe geam. Poate să simtă orașul cum respiră, iar, dacă își lipește urechea de asfaltul cald de la kilometrul zero, atunci îi poate auzi și inima bătând, fără să mai aibă nevoie de stetoscop. De ce iubește Bucureștiul? Pentru că e al lui.
Autorul a început să scrie în clasa întâi. La fel ca majoritatea oamenilor, atunci a învățat și el să scrie.
„Dar lăsând gluma deoparte, cred că mi-am scris primul text imediat cum m-am născut. Încă susțin că totul este un text, hainele, oamenii, clădirile. Dacă mă întrebați când m-am apucat să îmi aștern convențional textele mele pe hârtie, atunci vă pot spune că la începutul liceului.”
Fiecare cititor de-al lui este, în mod normal, o fericire pentru el. Ce își poate dori un scriitor mai mult, decât să scrie și să fie citit. Prin fiecare cititor, găsește o viziune nouă asupra lumii și asupra cărții lui.
„Îmi place să le aflu părerea cititorilor mei despre carte. Așa realizez faptul că suntem cu toții diferiți. Din fericire. Asta înseamnă că nu am scris numai o carte, ci un număr de cărți echivalent cu numărul meu de cititori, căci toți au descoperit altceva în carte.”
