Hai să ne cunoaștem, chip de om. Cine ești tu?
Poate, înainte de toate, ar trebui să mă prezint eu, apoi… poate o vei face și tu. Mă pot descrie în multe feluri, dar niciunul nu ar fi relevant pentru că ”ochii” nu pot vedea ceea ce inima simte. : ) Sunt o fire dificilă și rareori mă fac înțeleasă cu adevărat. Mă simt ca un suflet pesimist pierdut într-o lume a optimiștilor. În general, prefer să spun despre mine că sunt o persoană puternică și încrezătoare, dar… de cele mai multe ori mă mint pe mine însămi. Nu sunt precum am spus, dar știu că am făcut din aceste cuvinte ”un obiectiv/un ideal/un țel”.
Mă simt un suflet captiv într-un chip de om. Așa te-am numit și pe tine. Știi de ce? Pentru că suntem învățați să ne exprimăm doar superficial. Niciodată nu îi vei spune unei necunoscute cum te simti cu adevărat. Noi, în momentul de față, suntem doar ”măștile” autoimpuse. Astăzi, nu vreau să îți vorbesc de ele, ci despre mine, o inimă care pare mult prea zbuciumată într-o lume oarbă. Sunt un om cu calități, defecte, dorințe și, mai presus de toate, cu sentimente care cresc odată cu mine. : )
Știu că unele persoane mă înțeleg prea bine, rezonând cu mine, iar altele nu văd nimic în spatele cuvintelor scrise. Mai ușor fiind spus, sunt o persoană care se atașează greu de oameni, dar care suferă împreună cu ei în orice moment dificil. Iubesc ploaia (și nu doar să o văd de la fereastră). Îmi place să desenez pentru că ies din realitatea asta care simt că mă sufocă. Același rezultat mi-l oferă și cititul, dar acest lucru cred că se observă. Iubesc soarele, aerul, apa, pădurea și tot ce îmi oferă ele. Nu îmi plac florile, deși ador copacii. Amuzant, nu? : ) Mai presus de toate, mă iubesc pe mine și-mi iubesc propriul copil.
Ce aș putea să-mi doresc mai mult? Am totul și nimic. Ironic? Nu.. de neînțeles pentru unele persoane. Aș vrea să te cunosc pe tine, dar nu chipul care citește acest articol, ci sufletul care a trecut prin greutăți, cel care a râs, a plâns, a suferit, dar a reușit să treacă peste toate obstacolele cu capul sus, chiar dacă durerea și-a lăsat amprenta asupra propriului psihic. În loc de încheiere, îmi doresc să te îndrepți spre oglindă și să îți privești ochii. Privește chiar dacă nu îți place ce vezi. Continuă să te uiți și întreabă-te ”Cine sunt?” E primul pas pentru autocunoaștere…
