Despre autoarea Alexa Drăgan – Cititorii sunt totul pentru mine

Autoarea Alexa Drăgan s-a născut în București. Primii trei ani de viață i-a petrecut cu părinții ei, într-un apartament cu patru camere în Sectorul 3. După această perioadă, a fost luată de bunica ei maternă, în sectorul 2. Până acum două săptămâni, acolo a locuit. O viață de om…o casă plină de amintiri, tristețe, dar mai ales fericire.

„Mă doare și cred că va continua mereu să mă doară, faptul că am fost nevoită să vând casa copilăriei mele. M-ai întrebat ce înseamnă acest loc pentru mine: totul!  Știu că amintirile vor rămâne adânc înrădăcinate în inima și sufletul meu, dar de asemenea și acel loc, pentru mine, este de neuitat, chit că acum aparține altcuiva. Asta este viața, din păcate…”

A început să scrie  într-o seară în timp ce stătea în  sufragerie și se uita la serialul „Murder, she wrote”… îl adora. Mereu se uita la eroina show-ului și se gândea, „de aș fi în stare să scriu și eu, ca ea…”

Asta a fost de ajuns. În acea seară, după terminarea episodului, desigur, a luat un caiet gros și a început să scrie primul ei roman intitulat „Psihologia crimei”. Pe acea vreme, nu avea calculator, așa că întregul roman l-a scris de mână pe acel caiet, pe urmă a corectat și rescris pe altul. O prietenă de familie i l-a luat, l-a scris la calculator și l-a dat soțului ei, ce lucra la o tipografie și l-a scos în două exemplare. Acum, stă în bibliotecă, alături de „Contract Marital”.

„Nu este cine știe ce operă. După atâția ani l-am recitit și m-a bufnit râsul, dându-mi seama ce minte aveam la paisprezece ani, dar totuși, este primul meu „copil” și mereu va avea un loc special în inima mea.”

Cititorii sunt totul pentru ea. Poate ți se pare clișeic, dar ăsta este adevărul.

„În primul rând, dacă nu îi aveam, puteam să public și mii de cărți și tot degeaba, dacă ei nu mi le-ar fi cumpărat. În al doilea rând, datorită cititoarelor mele de pe Wattpad, am reușit să public primul meu roman. Dacă nu ar fi fost mesajele lor atât de dragi mie, aș fi renunțat de mult la scris.”

Mesajele lor au reușit mereu să îi însenineze zilele mohorâte și mereu le va fi recunoscătoare. Mereu a zis-o și mereu o va zice, indiferent câți ani ar trece: datorită vouă este azi aici, datorită vouă nu a renunțat, datorită vouă este autoare și niciodată nu va renunța să facă ce iubește…toate numai datorită vouă și pentru asta vă adoră.

„Sper că veți rămâne în continuare alături de mine J”

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.