Despre autorul Dinu Petrescu – Scriind, pierd ceva indefinibil.

Dinu Petrescu s-a născut în Chiajna, un sat la 8 km de statuia Leului, de lângă Palatul Cotroceni. În perioada interbelică, a fost un sat vestit, conform zicalei „parcă ai fi de la Chiajna”. Oameni pricopsiți, pe baza negustoriei, nu tocmai cinstite, nu tocmai „comme il faut”. Zicala la aceste două aspecte, se referea că erau oameni descurcăreți, vrednici, dar neprieteni cu limba română, cu cartea, cu civilizația. Satul Chiajna a fost reîntemeiat după ciuma lui Caragea, fiind strămutați aici grădinari bulgari și sârbi, urmați de mulți turci și chiar de câțiva machidoni, ca negustori. Chiajna este și acum vestită pentru că arată ca un cartier rezidențial, cu vile arătoase, cu toate dotările, cu o echipă de fotbal de renume, Concordia Chiajna.

Modernizarea a adus cu sine dispariția satului idilic, un mic rai al copilăriei și adolescenței. N-a dispărut, din păcate, ceea ce am numit mahalaua preorășenească, puternic influențată de limbajul de-a binelea, țigănesc.

Acum, acest loc, înseamnă pentru Dinu Petrescu, nostalgie, cu toate sinonimele ei.

Dinu Petrescu a început să scrie în joacă, în vremuri trecute. Nici la maturitate nu s-a luat în serios, deși publicase pe ici, pe colo și era îndemnat să scrie. Acum regretă și trage să recupereze, la concurență cu timpul.

Cititorii înseamnă pentru Dinu Petrescu, un veșnic sentiment de mirare și cu multe întrebări, gen: altceva nu au de făcut? De fapt, scrie pentru el. Poate pentru a umple un gol, care să împlinească sinele. În tinerețe, se simțea împlinit, nu era nevoie să mai și scrie. Scriind, pierde ceva indefinibil.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)