Cine este Mircea Rotaru?

Un actor, un scriitor, un om cu o poveste unică alcătuită din experiențe. Experiențe care au început în Constanța, locul unde s-a născut.

Știu, știu, deja te gândești „Ce frumos, vreau să merg și eu la Constanța”, majoritatea vrem să mergem la Mare, dar pentru Mircea Rotaru Marea reprezintă „Acasă”.

Mircea Rotaru își trăiește viața în prezent pe scenă, la teatru, printre zeci de personaje și sute de aplauze. Pentru el teatrul este totul, nimic nu se compară cu aplauzele oamenilor și bucuria de a juca pe scenă. Pentru el teatrul nu este viață, este vis.

Prima piesă pe care a interpretat-o a fost „Trei surori” în rolul lui Solionîi, de la acea piesă teatrul a devenit o esență puternică pentru actorul la început de drum, care astăzi îl reprezintă pe actorul Mircea Rotaru.

Cum s-a născut cartea „Homo In Fabula”?

Din dorința de a își spune povestea. Fiecare piesă pe care o să o descoperi în carte are o altă idee, fiecare piesă îți va prezenta o poveste diferită. Ele au un comun un singur lucru, un scriitor pasionat, care a vrut să își prezinte o parte din el în câteva cuvinte simple.

După cum știi, mereu încerc să aflu de la autori pe care îi întâlnesc ce înseamnă cititorul pentru ei.

Mircea Rotaru mi-a răspuns cu drag: „Omul care nu vrea să lase cultura să moară”.

O carte bună începe întotdeauna cu un om pasionat și o poveste unică, Mircea Rotaru ne-a dovedit acest lucru, prin cartea care i-a dăruit un nou titlu, cel de scriitor, pe lângă cel de actor.

Mulțumim persoanei care l-a ajutat să publice cu succes carte și anume lui Paulina Popa.

Acesta a fost Mircea Rotaru în câteva cuvinte.

Emanuela Istrate
Autor: Emanuela Istrate
Emanuela e 👑 Super Erou Booknation.ro
Redactor de 1233 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Emanuela Istrate