Despre Montesambra, cartea dedicată LUI

de | iul. 20, 2015 | Lumea cărților | 2 comentarii

montesambraUneori, la o anumită perioadă de timp, există șansa să te afli printre acei câțiva oameni care citesc manuscrisul înainte ca acesta să vadă încă lumina tiparelor.

Astfel, nu ești influențat încă de vreo părere, recenzie, ori alt comentariu și îți vei forma tu o opinie 100% originală.

Cam așa a fost și în cazul cărții scrise de Nadina Maria Szakacs, Montesambra, bărbatul vieții mele. Recunosc că, până să apară coperta, numai citind titlul, vedeam deja cu ochiul minții pasaje despre munți și păduri.

Ulterior, pe măsură ce citeam cartea, am descoperit că nu mă înșelasem prea mult, o proporție semnificativă din carte menționând călătorii pe culmi înalte, ori prin frunzișuri dese.

De asemenea, mi-a lăsat impresia de multe ori că muntele nu trebuie înțeles doar în sensul propriu, ci și din punct de vedere al ascensiunii în viață.

Astfel, am remarcat pe tot cuprinsul cărții că există numeroase astfel de jocuri metaforice, cu referințe la elemente ale naturii ce au o semnificație atât denotativă, de bază, dar și conotativă.

În ceea ce privește structura, Montensambra este o colecție de gânduri și scrisori către el. Uneori, pasaje inspiraționale, ce îndeamnă cititorul la curaj, explorare și bunătate, sparg linia, însă le-am văzut ca pe un moment bun de respiro.

Scriitura Nadiei este una cursivă, liniștită, învăluită de o gingășie tipic feminină, dar fără să cadă în extreme. Textele, nu mai lungi de o pagină, par să ilustreze chiar experiențele autoarei, însă acest lucru nu este confirmat nici până la sfârșitul cărții, ceea ce lasă o umbră de mister.

De asemenea, structura și exprimarea ce se aseamănă cu un stil de tip jurnal, vor face ca multe cititoare să se regăsească în gândurile Nadiei sau să se confunde cu propriile trăiri.

În final, găsesc că Montesambra, bărbatul vieții mele, este o carte despre el, care descrie metamorfoza ei. Este o carte a introspecției, care la final trage linie și așterne pe rând învățături, iubiri, plecări, despărțiri și împăcări.

Cartea va fi lansată curând, data urmând să fie anunțată pe pagina de Facebook dedicată cărții. Pentru a fi la curent cu toate noutățile legate de carte, dă un like paginii 🙂

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

0 0 votes
Article Rating
Diana Solomon a fost redactor Booknation.ro și a scris 34 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Solomon aici. Diana Solomon are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Grammar Freak and Flower Power Writer @GoodRead
Subscribe
Notify of
guest

2 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Grigorie Viviana

Cred ca o sa fie o super carte❤❤❤

Fără nicio îndoială 😀