🔥 CARTEA DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE ARE REDUCERE PE:
Fii sincer întotdeauna, chiar dacă nu vorbești serios! – Harry S. Truman
Dornică de cunoaștere și de tot ceea ce ține de sfera dezvoltării personale, dar și de elementele care ar putea să mă conducă spre o versiune mai bună și mai cultivată a mea, mi-am exprimat dorința de a citi o carte care intrase în sfera mea vizuală cu puțin timp în urmă.
Nou apărută pe piața din România, dar cotată și citită de o mulțime de persoane, Dezvoltarea inteligenței emoționale și-a pus, încet, dar sigur, amprenta pe emoțiile care nutresc și apar în acele momente în care simți că, de fapt, nu tu ești cel care citește cartea scrisă de autor, ci autorul este cel care te citește pe tine, prin prisma informațiilor pe care ți le comunică indirect.
Dacă îți place recenzia cărții DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Rob Yeung
Cu alte cuvinte, mi-am găsit partenerul care să mă însoțească. Stâlpul care să mă sprijine, respectiv profesorul de la care să învăț, căci, indiferent de stadiul în care te afli, prin dorința de cunoaștere se poate ajunge pe piedestaluri la care alții doar visează că ar putea ajunge.
Consider, de asemenea, că nimic nu este întâmplător. De ce spun acest lucru? Unele lecturi, de exemplu, se leagă de tine exact în acele momente în care ai nevoie de ele. Inevitabil ajungi să te atașezi de un autor sau de citate pe care ești dispus să le reții și, nicidecum, să le dai uitării.
Rob Yeung, psiholog de origine britanică, business speaker, respectiv un autor înzestrat cu capacitatea de a scrie despre tainele managemenului este părintele care m-a reintrodus în sfera lumii organizațiilor, vorbindu-mi frumos atât despre emoțiile și gândurile care ar putea să apară în diferite momente, cât și despre inteligența emoțională de care ar trebui să dăm fiecare dintre noi dovadă, fie că este la nivel de simple relații amicale, fie că este la nivel de firmă sau asociație.
El ne conduce treptat spre esența cărții, învățându-ne sau amintindu-ne ceea ce înseamnă inteligența emoțională, care sunt elementele definitorii pentru aceasta, dar ne mai comunică, totodată, cum ar trebui sau ar fi normal să reacționăm în diferite momente de cumpănă.
Prin intermediul întrebărilor retorice, acesta reușește să atragă atenția cititorului, cu atât mai mult cu cât nelămuririle care l-au animat pe el odată, s-ar putea să ne cuprindă nouă astăzi sfera incertitudinii prezente la nivel de conștient. Cum ar trebui să ne controlăm emoțiile în acele momente în care presiunea, nervii sau frustrarea își spun cuvântul? Ce metode abordăm, dacă nu ne cunoaștem suficient? Cum facem să nu ne supărăm partenerii de afaceri, colegii de muncă, prietenii?
Marea problemă este că trăim anumite emoții fără să ne gândim dacă sunt potrivite sau nu.
Cheia controlului asupra emoțiilor constă în a fi conștienți de ale și în a le examina. În loc să le lăsați să vă domine, analizați cauza lor!
Micile sfaturi care vin ca o dovadă a experienței acumulate în timp ar trebui să fie doar un pas spre dorința de dezvoltare, de corectare a propriilor greșeli prezente. De altfel, nu uitați de subiectul sincerității, al controlului, al provocărilor, al ascensiunii, dar și al gestionării. Rob Yeung ne vorbește foarte clar despre tot ceea ce ar trebui să știm și să aplicăm pentru a deveni inteligenți din punct de vedere emoțional.
Rolul principal îi revine, însă, cititorului. Ce trebuie să facă acesta? Să recepționeze orice informație. Să acumuleze, să cugete și, cel mai important, să aplice ceea ce crede că îi este de folos. Vă asigur că este imposibil să nu rămâneți cu o idee sau, de ce nu, mai multe, după ce citiți această carte.
Chiar dacă unele lucruri le cunoașteți deja, aveți răbdare, căci prin aceasta veți rezolva multe lucruri.
Studiind management și întâlnindu-mă cu o mulțime de informații noi, mi-a fost extrem de greu să le acumulez pe toate acestea în sala de curs. Prin prisma lui Rob Yeung, însă, am reușit să îmi clarific lucruri pe care nu le cunoșteam în totalitate și asta nu este tot. Acest autor m-a determinat să îmi doresc să îl mai citesc și mi-a dat putea de a spune exact ceea ce îmi doresc în ceea ce privesc cărțile pe care vreau să le lecturez.
Stilul lui, modul în care asociază informațiile cu exemplele elocvente, dar și dorința de a nu face prea multe referințe științifice mi-au stârnit interesul și așa am sfârșit prin a căuta teme care se bazează pe cultura organizațională, respectiv dimensiunile care o definesc pe aceasta și diferite informații relevante pentru acest subiect.
Tu ești pregătit să aflii metodele cele mai prielnice care ar putea contribui la dezvoltarea inteligenței tale emoționale?
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA DEZVOLTAREA INTELIGENȚEI EMOȚIONALE CU REDUCERE DE PE:
