Diaristica prezentului-Între mărturisire și sicofantism

Ajunsă deja o modalitate decrepită de ieșire din umbra anonimatului, apariția banalelor jurnale, scrise de pseudovedete care au mușcat o fărâmă din mărul celebrității cumplit de înșelătoare și efemeride, potopesc piața editorială cu tot soiul de insipide și anodine apariții, pe care eu le asemuiesc cu un soi de ștreang prevăzut cu un terifiant nod gordian.

Pline de picanterii care se scaldă între grobianism și infatuare, jurnalele unor așa zise personalități, care în realitate nu sunt altceva decât niște biete păpușe de câlți, acestea ajung ca la doar treizeci de anișori să ne relateze viața lor, de parcă fix la jumătatea existenței lor, trecând nepăsători pe lângă truda unui biet și insignifiant Sisif, au reușit să ajungă victorioși în vârful muntelui suprem. Pentru ca mai apoi, când vor ajunge la vârsta tâmplelor ninse și a caldei și împăciuitoarei lumini din priviri, zadarnic să încerce repudierea zelului juvenil din epoca nejustificatului teribilism.

fc81e660f33f6bc51227d7e378ae80b2_view

Împovărați de redundante înflorituri ale unor hilare și deranjante epitetizări și adjectivări, prin intermediul cărora, omuleții deveniți peste noapte zeii unui moloz de gânduri verbiatice, încearcă să ne ofere, uneori ostentativ, alteori costeliv, cum să urci pe o oarecare scară a destinului, de parcă această scară este unica alegere a oamenilor de rând. Adeseori, prinși într-un mesianism simonic, care scutură de podoabe beatitudinea clipelor mărunte, aceștia încearcă din răsputeri să canonizeze banalitatea trăirilor, simple sau doar obișnuite, cu patalamaua unei fugare celebrități, târând după ei gloata ușor de prozelit, cu ajutorul unor giuvaere false care, odată cu trecerea timpului, se transformă în biete pietricele ale uitării care vor pava potecile rătăcirilor nejustificate.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
Câștigă cartea săptămânii
Peste 8000 iubitori de carte s-au alăturat Tribului Booknation.ro și participă săptămânal la concursul Cartea Săptămânii, în care oferim ca premii multe 📖 foarte faine! Hai și tu! 👍

Descoperă cartea săptămânii

Iubim comentariile tale :)