Una dintre cărțile mele preferate pentru copii este Domnișoara Miau. A rămas preferată chiar și la a treia citire.
Încadrată de editura Arthur în colecția Classic Yellow (eu cred că s-ar fi potrivit mai bine la Funny green), este o carte senină, plină de umor, care poate înveseli și cele mai morocănoase persoane sau…zile. Lipsită de pedanterie și moralism, cartea e totuși plină de învățături, strecurate subtil.
Povestea decurge foarte natural, ceea ce poate părea neașteptat dat fiind subiectul puțin fantastic (spun „puțin” pentru că povestea nu își pierde cu adevărat realismul, în ciuda faptului că pisicile vorbesc): întâmplările sunt plauzibile, personajele sunt naturale și acoperă diverse tipologii (umane sau nu😊) iar glumele, deși curg, pagină după pagină, decurg și din situații, și din limbaj, și din caracterul unor personaje, nu te plictisesc și nu sunt trase de păr.
Cartea începe cu descrierea unui tânăr ziarist, Tibbe, atât de timid încât se ascunde în spatele biroului său atunci când șeful îl convoacă la o discuție. Pe lângă timiditate, mai există și alt motiv să se eschiveze: teama de a nu fi concediat. Deși bine scrise, toate articolele lui Tibbe sunt despre pisici, și asta îl exasperează pe proprietarul ziarului, care îi acordă 24 de ore să scrie un articol despre altceva, altfel va fi concediat.
Tibbe părăsește redacția descurajat, convins că nu va putea găsi până a doua zi un subiect pentru un articol. Că doar noutățile nu cad din cer! Sau din copaci. Și totuși…. deodată…dintr-un copac coboară (pasul tău de domnișoară, îmi vine în minte versul lui Nichita Stănescu), o tânără care se cățărase până în vârf ca să scape de un câine: Domnișoara Miau. Viața lui Tibbe este pe cale să se schimbe radical: această stranie domnișoară, cu înfățișare de pisică, cu mișcări agile, care toarce și se alintă pe lângă el (și ocazional pe lângă vânzătorul de pește) poate vorbi cu pisicile (din motive pe care trebuie să le aflați singuri!).
Asta îi va oferi lui Tibbe acces la o agenție înființată ad-hoc, agenția de presă pisicească, unde toate pisicile află diverse noutăți pe care le transmit mai departe pentru a fi publicate în ziar (mă rog, unele noutăți nu sunt tocmai noutăți, pentru că una dintre pisicile Agenției, pisica școlii, confundă constant orele de istorie la care asistă de pe pervazul ferestrei școlii cu realitatea și anunță cu emfază.. descoperirea Americii de către Columb sau câștigarea independenței de către Statele Unite).
Tibbe reușește, împreună cu pisicile din agenție, cu cvasi-pisica Domnișoara Miau și cu o fetiță curajoasă și iubitoare de animale din vecini, Bibi, să rezolve un mister al orașului și totodată să îl salveze de extinderea unei fabrici care ar fi dăunat bunăstării oamenilor.
Replici memorabile:
„- E un pic complicat, spuse domnișoara Miau. Și câteodată este foarte confuz să fii două ființe în același timp. Jumătate pisică și jumătate om.
-Ah… făcu doctorul. Este la fel de confuz să fii în întregime om.”
Alte recenzii de la Annie M. G. Schmidt:
