Cu siguranță că puțini oameni, poate doar cei etern însetați de poezie, cunosc versurile lui Leonid Dimov, un poet foarte slab mediatizat în cultura română, deși poeziile sale au o certă valoare literară.

Născut în Basarabia, la 11 ianuarie 1926 și decedat la 5 decembrie 1987, la București, Leonid Dimov este un poet al infinitei căutări, care privește complicata spirală a cunoașterii ca pe o provocare sisifică, la care absolut orice individ, indiferent de nivelul lui cultural, trebuie să participe, contribuind astfel la continuitatea unui indestructibil cordon ombilical care leagă prologul de epilog, ca un fapt firesc al existenței răsfirată între Geneză și Apocalipsă.

Destin cu balanță

Adept al onirismului creator de fantasmagorice universuri paralele, Leonid Dimov este unul din precursorii Postmodernismului, fiind fascinat de ceea ce puțini reușesc să vadă cu adevărat, pierdut și regăsit între a fi și a nu fi, fără a cădea în capcana șablonizării tragismului ireversibilității.

Rondelul sfintei fără sfânt

Era o sfântă fără sfânt,
Fărî credință, fără casă,
Avea doar inima si gând
Si-o fusta verde, de matasă,

Cu astragal și iacint
Venea la fiece mireasă,
Ea, mica sfântă fără sfânt,
Fără credință, fără casă.

Și ne-am adus aminte când
În toamnă negura se lasa,
Cum lângă noi, de noi visând
Ca nu ne vede și nu-i pasă,
Era o sfântă fără sfânt.

Oarecum afectat de originile sale evreiești, urmărit și persecutat de Securitate, Leonid Dimov s-a retras pe o linie moartă a culturii, alegând acest lucru din pricina aprigei cenzuri a acelor vremuri.

Prin tot ceea ce a făcut, mult sau puțin, totuși Leonid Dimov și-a câștigat dreptul la neuitare.

Citiți-l ți iubiți-l ca pe un român adevărat!