Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro


Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Adi Popescu este în prezent unul dintre puţini scriitori de literatură motivaţională din ţara noastră. A luat contact cu acest gen de literatură în anul 1997 când a devenit colaborator la o firmă cu sistem de vânzări multi-level-marketing. L-a fascinat atunci conceptul de “gândire pozitivă”. De atunci a citit o multitudine de cărţi de dezvoltare personală sau literatură motivaţională. Domeniul ia plăcut şi şi-a format concepţiile proprii pe care le-a publicat, până acum în cărţile apărute.

Este de profesie inginer, absolvent al Facultăţii de Electromecanică din Craiova în anul 1990 iar în 2007 obţine titlul ştiinţific de doctor inginer în cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti – Facultatea de Transporturi cu teza: Contribuţii la evaluarea performanţelor unor mecanisme create de-a lungul timpului.

În anul 2010 a absolvit şi Facultatea de Psihologie din cadrul Universităţii Spiru Haret iar în anul 2014 îşi ia masteratul în “psihologie clinică”.

Este căsătorit, are doi copii iar în timpul liber citeşte, joacă şah şi bridge, îi plac plimbările în mijlocul naturii şi “cam tot ce e frumos în viaţă” – aşa cum minunat declară.

Activitatea literară a lui Adi Popescu:

  • debut – “Secretul fericirii”, anul 2009, Editura Scrisul Românesc;
  • “Despre succes şi fericire”, anul 2011, Editura Scrisul Românesc;
  • “Citate alese – ghid de dezvoltare personală”, anul 2012, Editura AIUS;
  • “O ţară fericită”, anul 2014, Editura AIUS;
  • “Aur curat pentru învingători”, anul 2016, Editura AIUS.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.P. Cartea cuprinde eseuri motivaționale care pot fi de ajutor celor aflați în valea deznădejdii.

B.N. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
A.P. Deoarece îmi place mult să citesc am acumulat multe cunoștințe și mi-am format idei și concepții proprii pe care le-am publicat.

B.N. Cât de importantă este cercetarea când scrii o carte?
A.P. Este foarte importantă când scrii o carte tehnică sau de orice altă specialitate. În rest e importantă imaginația.

B.N. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?
A.P. În afară de poveștile copilăriei mi-a plăcut tare mult: Viața lui Leonardo da Vinci scrisă de Ovidiu Drâmba.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
A.P. Eseu motivațional scris pentru a fi accesibil cititorului de rând iar uneori fac referiri la matematică și Teoria sistemelor pentru eseurile mai elaborate.

B.N. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
A.P. Evident cititul, natura, șahul, ascult muzică bună (în special folclor tradițional Maria Lătărețu).

B.N. Ai un obicei zilnic de a scrie?
A.P. Aproape zilnic și în special la ore prea matinale.

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.P. În țări civilizate da, la noi doar câțiva scriitori pot trăi numai din scris.

B.N. Simți că te energizează sau că te epuizează scrisul?
A.P. Mă energizează. De multe ori când scriu simt parcă cineva îmi dictează și eu doar aștern pe hârtie.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.P. Editura AIUS din Craiova care e o editură acreditată.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.P. Carte e destulă, din păcate cititori sunt tot mai puțini.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.P. În general pe facebook. Am distribuit la câteva librării din Craiova. Dacă vor să cumpere mă pot contacta personal pe mail sau facebook.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.P. Îmi pare bine că mai există cititori și le doresc spor la citit. Si ca să închei aduc în discuție vorbele unui scriitor de literatură motivațională: Mie îmi pare bine când cineva deschide televizorul acasă pentru că mă duc în camera mea și citesc o carte.