Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Andrei Popescu: Am 33 de ani, sunt doctor în istorie, cercetător independent și autor al mai multor studii și volume destinate publicării sau circuitului privat. M-am specializat mai ales în domeniul istoriei moderne a României, cu preponderență în zona elitei politice, a biografiilor și genealogiilor. Sunt fondatorul și coordonatorul proiectului „Scriem istoria ta”, dedicat realizării de cercetări la cerere pe diverse subiecte de istorie. Recent am fost numit „Cercetătorul anului 2019” de Arhivele Naționale ale României.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.P. Am publicat până în prezent cinci cărți: „Iancu Flondor, Bucovina și România Mare. Documente și scrisori” (Humanitas, 2017), „Elita Basarabiei la 1917-1918. Zece personalități care au făcut Unirea” (Minerva, 2018), „Jean Miclescu. Boierul de la Călinești” (Humanitas, 2019), „Partidul Conservator din România interbelică” (Editura Universității din București, 2019), Petre P. Carp la Țibănești (2020). La acestea se adaugă ghidul e-book în limba engleză „How to Find Your Ancestors from Bucharest”, volumul care se află în curs de publicare „Grigore Filipescu. Viața, activitatea și năzbâtiile unui om politic controversat” și alte două cărți care urmează a fi finalizate până la sfârșitul anului. Cu această ocazie, aș vrea să prezint cartea „Petre P. Carp la Țibănești”, prima pe care am publicat-o fără sprijinul unei edituri. Volumul prezintă aspecte mai puțin cunoscute ale biografiei omului politic Petre P. Carp, referitoare în special la istoricul familiei sale, viața privată, pasiunile sau activitățile de la Țibănești, locul unde își avea reședința de vară și unde își petrecea o mare parte din timp.

Este o carte de mică întindere, care poate fi citită într-o după-amiază de week-end, stând pe canapea, la iarbă verde sau într-un vagon de tren. Primele trei capitole sunt, din cauza subiectelor, puțin mai greoaie, dar restul de zece se citesc cursiv, fiind ca niște povești presărate cu lucruri interesante, amuzante sau emoționante.

B.N. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
A.P. Cercetarea este cea mai importantă parte atunci când scriu o carte. Eu spun mereu că sunt în primul rând istoric și cercetător, abia apoi autor. Cărțile și articolele mele au la bază informațiile pe care le adun, ca un detectiv, din documente de arhivă, presă de epocă, lucrări memorialistice sau de specialitate.

Bineînțeles că după ce pun cap la cap toate datele adunate, trebuie să le dau o formă scrisă. Dar studiile mele oferă în primul rând informații despre oameni, locuri și evenimente din trecut și mai puțin construcții literare complexe și estetice. Totuși, încerc să fac ca textele publicate să fie accesibile unui public cât mai larg, format nu doar din specialiști ai domeniului, dar și din simpli pasionați de istorie.

B.N. Scriitorii sunt adesea asociați cu persoanele singuratice. Există vreun adevăr în asta?
A.P. Nu cred că afirmația este adevărată în general, dar în cazul meu se apropie de realitate. Nu sunt o persoană foarte sociabilă, iar vorbitul în public mă înspăimântă de-a dreptul.

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
A.P. În România, nu. Poate cel mult o meserie secundară. Pentru a fi o ocupație principală, ar trebui să se poată trăi din asta. Dar piața de carte de la noi este cea mai slabă din Uniunea Europeană. Tirajele sunt jenant de mici, autorii nu primesc aproape nimic din vânzarea cărților, iar de multe ori trebuie să și plătească pentru ca volumul să fie publicat. Probabil că există o mână de scriitori cunoscuți care reușesc să scoată tiraje mai mari și să negocieze un procent decent, astfel încât să poată trăi din asta.

B.N. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
A.P. Foarte stresat, pentru că a fost nevoie să vorbesc în fața unui public destul de numeros la lansare. Dar fericit, pentru că a fost o realizare importantă, despre care speram că va duce spre altele.

B.N. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?
A.P. Nu. Biroul meu și liniștea de acasă sunt suficiente.

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine?
A.P. Nu reprezintă ceva anume. Este descrierea conținutului cărții. Acum mă gândesc că poate trebuia să găsesc un titlu mai frumos, mai atractiv.

B.N. Participi la evenimente literare? Dacă da, care a fost ultimul la care ai fost?
A.P. Nu am participat până acum la astfel de evenimente.

B.N. Este avantajat un scriitor cu un EGO uriaș?
A.P. Cred că da. Cel puțin mie mi-ar fi fost de folos dacă aș fi fost o astfel de persoană.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.P. Cartea despre care am vorbit a fost publicată în regim de self-publishing. Am ales PrintOneBook, pentru că vine cu un concept care mi s-a părut că mi se potrivește. Ei tipăresc cărțile pe măsură ce sunt comandate, astfel că nu există riscul să plătești un anumit număr de exemplare, pe care nu știi dacă le voi vinde. Și au propria librărie online. Dar, din păcate, proiectul este foarte nou, iar lumea nu a auzit de el, astfel că volumul nu și-a găsit încă cititorii.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.P. Cititorii sunt principala lipsă a pieței de carte. Apoi ar fi multe de vorbit despre mentalități, atitudini, rele obiceiuri, lipsă de respect, lipsă de transparență etc. Dar mă opresc aici cu acest subiect.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.P. Nu sunt foarte activ în mediul online. Am conturi la GoodReadsLinkedInAcademia.edu etc., iar când mai public ceva, anunț acolo. „Petre P. Carp la Țibănești” poate fi comandată din librăria PrintOneBook. Dintre aparițiile mai vechi, „Elita Basarabiei” și „Jean Miclescu” se mai găsesc în diverse librării, inclusiv online.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.P. Le mulțumesc dacă au avut răbdare să citească acest interviu și le urez lecturi plăcute și folositoare.