Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Ciprian C. Vasilescu: Am debutat în 2009 la editura RBA Media cu romanul de proză fantastică “Codul fumului negru”, apoi în 2011 a apărut la aceeași editură volumul de publicistică “Cercul neputinței”. Acest prim volum de publicistică conținea o sinteză a celor mai bune texte, extrase din emisiunile, pe care le realizasem între anii 2005-2011 la TVRM. În perioada respectivă am semnat mai multe emisiuni dintre care amintesc “Civilizația străzii” și “Viața fără fard” emisiuni de reportaj socio-cultural.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
C.C.V. Cea mai recentă carte apărută în 2019 la Editura Fundației România de Mâine se numește “Restituiri- răstălmăciri” și este continuarea firească a celei publicate în 2011. Cele mai bune texte difuzate în perioada 2012- 2018 la TVH, în emisiuni precum : “Obiectiv 2.0” sau “Ochiul de veghe”. În momentul de față cartea poate fi achiziționată de pe site-ul Editurii Fundației România de Mâine.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
C.C.V. În 2005, în urma unui accident tragic din familia mea.

B.N. Îți imaginezi viața fără pasiunea de a scrie?
C.C.V. Nu. Voi contiuna să scriu până la sfârșit. În momentul de față lucrez la a patra carte, respectiv “Corbii tranziției și imperiul clopoțeilor”.

B.N. Care este cartea ta preferată din copilărie?
C.C.V. Copilăria este ceva destul de îndepărtat, dar foarte frumos. Cred că o carte scrisă de un autor român contemporan, care se numea ENIGMA.

B.N. Care este cea mai dificilă parte a procesului tău artistic?
C.C.V. Procesul artistic este unul laborios, dar până la urmă nu contează, decât rezultatul…Inspirație să fie!

B.N. Ce îți place să faci când nu scrii?
C.C.V. Să citesc să călătoresc să fotografiez.

B.N. Ce crede familia ta despre cărțile tale?
C.C.V. Că este o pasiune costisitoare. În România nu se poate trăi din scris!

B.N. Care a fost unul dintre cele mai surprinzătoare lucruri pe care le-ai învățat în procesul de publicare al cărții?
C.C.V. Mereu mai este loc de finisat și de învățat.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
C.C.V. Ultima colaborare cu Editura Fundației România de Mâine.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
C.C.V. Cititorii.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
C.C.V. De pe site-ul Editurii Fundației România de Mâine, iar despre mine pot afla mai multe pe grupul public de pe facebook: “Viața fără fard”.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
C.C.V. Cititorilor le recomand să cumpere cărți și să aloce mai mult timp scriitorilor români contemporani.