Alex stefanescu

Anul trecut, prin luna octombrie, criticul literar,  Alex Ștefănescu își lansa și în Oradea cea mai recentă carte: „Mesaj către tineri. Redescoperiți literatura!„.

M-am aflat și eu printre cei prezenți în Sala Mare a Primăriei orădene cu prilejul lansării și l-am provocat pe autor, într-un moment de respiro,  să vorbească despre el – ca tânăr cititor – și despre cititorii tineri din ziua de azi.

Contextul a mi-a fost favorabil, am avut în mâini un reportofon și o coală de hârtie pe care erau scrise întrebările și care tremura odată cu mine din pricina emoțiilor.

Era primul interviu pe care îl luam pentru Radio Maria România cu prilejul unei lansări de carte, primul interviu pe care l-am luat chiar la o lansare de carte. Textul l-am transcris și vreau să îl împărtășesc și cititorilor booknation.ro.

Cum ați descoperit plăcerea lecturii?

Datorită tatălui meu care în tinerețe a frecventat Cenaculul „Sburătorul” al lui Eugen Lovinescu. Iubea foarte mult literatura și încă înainte ca eu să învăț să citesc, îmi citea cu glas tare din cărțile pentru copii.

Care sunt cărțile care v-au marcat copilăria?

Prima descoperire a mea a fost poezia lui Eminescu, care m-a fermecat cu muzicalitatea ei misterioasă. Dar am citit apoi toate cărțile care plac de obicei copiilor și tinerilor: Jules Verne, Alexandre Dumas cu „Cei trei mușchetari”, traduceri din literatura franceză pentru copii.

Cum îl vede un om matur care a citit mult şi în tinereţe pe tânărul care acum preferă să facă orice altceva înafară de a citi?

Nu mă uit cu dispreţ la el, sau cu dezaprobare, ci pur şi simplu regret că nu are acces la ceva foarte frumos. Am mai spus de atâtea ori, atunci când vezi un curcubeu pe cer simţi nevoia să-i chemi şi pe alţii să vadă curcubeul, aşa simt şi eu, dacă tot există literatura, ar fi păcat să nu afle şi alţii de existenţa ei.
În şcoală se crede în mod greşit că cititul este o obligaţie plictisitoare, nu este o obligaţie, este o plăcere.

Care sunt recomandările de lectură, un must read, ce nu trebuie să lipsească din lista unui tânăr?

Aş putea da, dacă am avea timp sute de titluri. Cred că ar fi bine să citească în primul rând literatură română contemporană, nu literatură din secolele XVIII, XIX, pentru că se simte mai apropiat de literatura din ziua de azi. Să citească de exemplu poezia lui Nichita Stănescu, poezia Anei Blandiana, a lui Mircea Dinescu. Să citească prozatori ca Nicolae Breban, Marin Preda.

Ce sfat aţi da unui tânăr care doreşte să se apuce de scris?

Să ţină seama în mare măsură de părerea altora, nu pentru că alţii ar fi mai inteligenţi decât el, dar pentru că sunt mai obiectivi. Cel care scrie nu-şi poate da seama cum este propria lui operă pentru că are în minte şi intenţiile, pe când cine vine dinafară nu ştie intenţiile şi vede numai rezultatul.

Mass-media este luată de tineri drept alternativă pentru lectură în ziua de azi?

Din păcate nu se mai citesc nici măcar ziarele, şi apoi publicistica nu ţine loc de literatură. Literatura este cu totul altceva decât publicistica, ziarele le citeşti ca să afli ceva şi cărţile le citeşti ca să fii emoţionat de ceva.

Top 100 cărți ale anului 2023