E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

A.M.C. Desigur! Mă numesc Ana Maria Chitu, am 34 ani, sunt căsătorita, am un băiețel de 4 ani si lucrez in cadrul unei companii financiar bancare. 

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

A.M.C. Pasiunea mea pentru scris a apărut în clasa a opta când am compus primele versuri in memoria poetului nostru național, Mihai Eminescu. Din acel moment am prins gustul metaforei si a personificărilor. 

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

A.M.C. Este foarte importanta cercetarea mai ales când alegi genul literar in cauza. In ceea ce mă privește, in momentul in care am scris volumul de versuri „ Ploaia de stele” prin intermediul Libris Editorial am studiat fenomene astronomice pentru a le putea transpune in versuri si am dorit sa ofer cititorilor posibilitatea de a trai emoția pe care am trăit-o eu compunând acele versuri. Îmi place sa scriu cu sufletul si cel care citește sa simtă acele trăiri. 

E.I. Scriitori sunt adesea asociați cu persoanele singuratice, există vreun adevăr în asta?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

A.M.C. Scriitorii au o alta viziune despre viată si sunt ușor asociați cu persoanele singuratice din simplul motiv ca spun lucrurilor pe nume. Uneori deranjează acest lucru. 

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

A.M.C. Il vad ca pe o pasiune pe care mi-as dori sa o duc la cel mai înalt nivel. Sunt optimista si știu ca voi reuși. Încet si sigur! 

E.I. Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?

A.M.C. In acel moment am explodat de fericire si faptul ca visul meu devenise realitate. 

E.I. Ai nevoie de un loc special unde să scrii?

A.M.C. Scriu de regula in camera copilului meu. Mă inspira! E o camera vesela si mă încarcă de energie pozitiva. Am o agenda in care lucrez la un nou proiect si va fi o surpriza pentru cititorii mei. 

E.I. Ce reprezintă “Ploaia de stele” pentru tine ca scriitor?

A.M.C. „Ploaia de Stele” reprezintă liantul dintre NOI si Univers. E un spațiu in care spiritualitatea își face locul trezind cititorul spre a iubi, a ierta si a mulțumi pentru fiecare lucru dat de Dumnezeu. 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

A.M.C. Cititorii mă pot găsi pe rețele sociale, Facebook ,  instagram si nu in ultimul rând pot descoperi pe blogul meu www.sarutulmarii.blogspot.com diferite articole interesante. 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

A.M.C. As dori sa le mulțumesc pentru ca îmi urmăresc activitatea. Mă simt onorata sa ii am alături de mine si sper din suflet sa le placa cartea mea.