Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Andreea Cătălina: Sigur că da. Sunt o persoană visătoare, dar totuși atât de realistă! Iubesc pisicile, muzica bună și să scriu. Deseori sunt motivată de impulsuri de moment, și nu pot să zic că este ceva rău. Ba chiar îmi vin idei interesante uneori și le pun în practică la fel de repede precum le gândesc.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
A.C.: Cartea pe care am publicat-o se numește Imposibil. Este de fapt prima carte pe care am scris-o vreodată. Am început să lucrez la ea cu 7 ani în urmă, iar cu timpul, am rescris-o ca să o aduc la actualitate. Am editat-o de atâtea ori încât am pierdut numărătoarea. Această carte ilustrează povestea de dragoste tumultoasă dintre două personaje încăpățânate – Justin și Lara. Ați putea spune că e un clișeu, dar nu e așa! Veți observa asta când veți răsfoi primele pagini.
B.N.: Dacă trebuie să alegi între personajele tale, care îți este cel mai drag?
A.C.: L-aș alege pe Ethan. El e mereu acolo pentru Lara, o sprijină, chiar formează o familie formală cu ea, pentru a ascunde adevărul de ochii lumii. Ethan reprezintă tiparul bărbatului care este mereu acolo pentru femeia iubită, deși nu o poate avea. Ethan este alegerea mea fără dar și poate, iar amuzant este faptul că nici măcar nu este personaj principal.

B.N.: Există o ordine în procesul creativ? Întâi intriga și după aceea personajele? Sau invers?
A.C.: Sincer, nu mă ghidez după vreun proces anume, și nici măcar nu am ideea completă în minte înainte de a mă apuca să scriu o carte. Pe măsură ce scriu, mă las ghidată de instinct și mă gândesc la ce ar vrea cititorii să audă, să citească. Și eu sunt cititor la rândul meu și știu foarte bine ce mă intrigă.
B.N.: Cât de greu este să respecți deadline-urile impuse de editură?
A.C.: Mă descurc destul de bine cu deadline-urile, întrucat sunt studentă la jurnalism și lucrez foarte des cu termene limită. Deși timpul mă presează în fiecare zi, găsesc răgazul necesar să scriu câteva rânduri sau chiar capitole la cărțile pe care intenționez să le public în viitorul apropiat.
B.N.: Ai transpus anumite trăsături de caracter personale în personajele cărții tale?
A.C.: Da, am transpus anumite trăsături de caracter personale în personajul principal feminin din carte – Lara. Deși acest personaj nu mă definiste în întregime pe mine ca persoană, am dorit să îl construiesc în așa fel încât să fie ușor diferită. Nu vreau ca lumea să se gândească la mine ca la Lara, cea din carte. Eu și ea suntem entități diferite. Eu am creat-o pe ea, iar ea creează cititorilor impresii.
B.N.: Ce teme delicate ai vrea să abordezi dar încă nu ai curajul să le așterni pe hârtie?
A.C.: Aș vrea să scriu o carte de tip jurnal, în care să evidențiez unele trăiri amare și mai puțin amare pe care le-am avut, însă nu cred că sunt pregătită pentru reacțiile oamenilor în legătură cu o asemenea carte. Mai trag puțin de timp.
B.N.: Ai câteva tips and tricks pentru autorii care aspiră să ajungă ca tine?
A.C.: Nu sunt eu cine știe cine momentan, dar pentru cei care își doresc și visează să își înceapă cariera de scriitori, îi sfătuiesc să nu renunțe la visurile lor și să ia inițiativă. Cu cât încep să scrie mai din timp, cu atât cariera lor va începe mai devreme. De ce să piardă timpul?
B.N.: Se spune că prima carte publicată este întotdeauna cea mai dificil de realizat. Este adevărat sau procesul creativ este la fel de greu indiferent de numărul de cărți?
A.C.: Procesul creativ necesită timp. Iar atunci când dai din coate și nu apuci nici să respiri, e dificil să scrii. Într-adevăr, atunci când scrii prima carte cu intenția de a o publica, e mai greu să pui piciorul în prag și să spui: gata, trimit manuscrisul la editură! Spun că e dificil pentru că intervin mici insecurități, și ajungi să te întrebi dacă nu cumva ai scris o prostie, sau dacă ceea ce ai scris nu va atrage oameni. Sunt mii și mii de întrebări care îți împânzesc mintea în acel moment. Important este să acționezi.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
A.C.: Sunt de părere că românii citesc puțin pentru că nu au pus din prima mâna pe o carte bună. Și-au format o părere incoerentă ce susține că toate cărțile se aseamănă între ele. Nimic mai fals! Ca românii să fie atrași de cărți, de literatură, ar trebui făcută o selecție riguroasă în ceea ce privește autorii care sunt publicați. Nu ar trebui să se publice chiar orice, și trebuie controlat până și self-publishing-ul.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.C.: Mă pot căuta pe Instagram unde mă găsesc cu numele Iamandreeacatalina și pe Facebook unde am o pagină de autor intitulată Andreea Cătălină. Cărțile le pot găsi în Cărturești (și pe site-ul lor), pe eMag dar și pe site-ul librăriei Coresi.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.C.: Dragilor, citiți cât mai mult și fiți buni unii cu alții. Nimic nu este mai important decât bunătatea. Iar omul care este rău, are numai de pierdut.

