E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
B.F. M-am născut în Petroșani, un orășel de munte din județul Hunedoara, într-o familie cu înclinații artistice, într-o zi însorită de primăvară. În anul 2004 am terminat facultatea de Psihosociologie, fapt care m-a ajutat să înțeleg motivațiile din spatele caracterului și comportamentului uman.
Am avut și am parte de foarte multă iubire din partea tuturor persoanelor importante din viața mea, ceea ce mă ajută să văd jumătatea plină a paharului, eu fiind o fire optimistă și încrezătoare. Dar cel mai mult sunt recunoscătoare pentru faptul că încă trăiește copilul din mine și sper să nu moară niciodată.
E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
B.F. Plăcerea de a scrie povești a apărut de când eram mică, dar a prins contur abia după 35 de ani. În copilărie, îmi amintesc că eram în vacanța de vară, urma să trec în clasa a șasea și trebuia să fac rezumate la cărțile pe care le aveam de citit. Pentru că timpul trecuse mai mult jucându-mă decât citind și neavând numărul de lecturi cerute, am scris câteva povestiri din imaginația mea. Din păcate, am fost prinsă de mama, care mi-a citit caietul de lecturi și care a fost foarte surprinsă că personajele respective semănau tare mult cu mine. Nefiind încurajată în acest sens, mi-am redescoperit această plăcere ca adult. Am renunțat la cariera corporatistă după mai bine de 10 ani de profesat în același domeniu pentru a mă dedica întru totul bucuriei de a scrie, de a-mi exprima imaginația și autenticitatea prin cuvinte.
E.I. Cum s-a născut cartea Anelyzia?
B.F. A apărut timid, acum câțiva ani, când o amintire de când eram mică mi-a străfulgerat prin minte. Aveam vreo șase ani și am fost cu mama la un film în care copiii erau trimiși pe pământ prin intermediul unei flori. Dacă floarea avea petalele deschise la culoare, copiii aveau părul blond. Îmi amintesc că am fost oarecum întristată că floarea mea nu a avut nici măcar o petală galbenă, pentru a moșteni părul bălai al mamei mele.
Apoi totul a curs așa cum nu m-am gândit vreodată și ideile nu se mai opreau. De multe ori am simțit că de undeva, cineva din acest univers infinit îmi șoptește tot ceea ce trebuie scris despre Anelyzia, locul în care ne ducem existența înainte de cea de pe Planeta Albastră.
Romanul este despre toți cei care și-au pus amprenta în viața mea, despre amintiri și sentimente transpuse într-o lume magică. Anelyzia-Înainte de început este o carte despre frumusețe, puritate, prietenie, miracol, iubire, dar și despre despărțirea de cei dragi. Aventurile pline de suspans și mister îl vor însoți pe cititor pe parcursul povestirii, culminând cu aflarea adevărului despre cum și de ce ia naștere Răul.
E.I. Care este locul care te inspiră cel mai mult?
B.F. Nu mă inspiră un loc, mă inspiră oamenii și sentimentele lor.
E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?
B.F. Întotdeauna am considerat că a te compara cu alții este greșit, probabil pentru că am avut norocul ca părinții mei să nu o facă niciodată. În schimb, m-au învățat să-mi doresc să fiu cea mai bună variantă a mea, să fiu în competiție doar cu mine însămi. Fiecare om este unic, deci fiecare carte este unică. Stilul meu este al meu și atât. Mai mult decât atât, vreau să cred că este vorba despre ce transmiți atunci când scrii, despre impactul cuvintelor, despre cum îi faci pe cititori să se simtă și despre cum îi atragi în lumea creată de tine, astfel încât ei să te recomande ca scriitor.
E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
B.F. Îmi place să citesc. Cititul mă ajută să explorez lumi nemaivăzute, să cunosc oameni nemaiîntâlniți, să experimentez trăiri unice, să evadez din cotidian. Îmi place să pictez în acril, să fac tablouri handmade, să călătoresc, să înot – sunt îndrăgostită de mare, și îmi place să dăruiesc. Îmi face o reală plăcere să fac cadouri și surprize celor dragi, fiind aproape o pasiune 😉.
E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?
B.F. Deși se spune că este foarte important să scrii zilnic, eu scriu atunci când simt. De curând, m-am hotărât să-mi fac un blog și am descoperit și plăcerea de a scrie articole, care este total diferită de aceea de a scrie un roman, mai ales că romanul meu face parte din categoria fantastică. Până când va fi gata site-ul, am libertatea de a scrie fără a fi stresată de timp, iar apoi voi vedea cum va fi să trebuiască să scriu indiferent de stare. 😊
E.I. Cum vezi scrisul: ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?
B.F. Nu îl văd nici ca pe o pasiune și nici ca pe un loc de muncă. Scrisul este pur și simplu o parte din mine.
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
B.F. Activitatea mea poate fi urmărită pe pagina de Facebook.
Cartea poate fi comandată on-line de pe www.librariacoresi.ro, în varianta tipărită (inclusiv de către cititorii din străinătate) și în varianta digitală, și de pe www.libris.ro (în varianta tipărită). Cartea se găsește și la Librăria Mihai Eminescu din București (și, bineînțeles, recomand achiziționarea ei după ce va trece situația nefericită prin care trecem și când vom fi în siguranță atunci când ieșim din casă).
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?
B.F.Ținând cont de contextul actual, le-aș reaminti unul din citatele mele preferate din „Micul Prinț” de Antoine de Saint-Exupéry.
„Numai cu inima poți vedea lucrurile corect, ceea ce este esențial este invizibil pentru ochi!”
Iar celor care ajung să citească Anelyzia-Înainte de început, vreau să le spun că lumea anelyziană este atât de reală pe cât fiecare dintre ei își dorește să fie. Și sper ca, într-un fel sau altul, după ce o citesc, să-și dorească să fie mai buni, mai înțelegători, mai fericiți, dar mai ales, să nu uite că viața în acest univers nu are limite.
