Interviu cu Caruso Mădălina, autoarea cărții ”ÎNTRE CER ȘI PĂMÂNT”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

C.M. Sunt o fire sinceră, melancolică, onestă, perfecționistă, iubesc oamenii, îmi place să mă dăruiesc 100%  persoanelor sincere, și când fac ceva, mă dedic total și fac din tot sufletul.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

C.M. Cred că atunci când m-am îndrăgostit cu adevărat.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

C.M. În general, când scriu, nu cercetez nimic și nu mă documentez din nimic. Transpun în cuvinte sentimentele și trăirile din momentul respectiv.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Crezi că o titlul este important pentru impactul cărții?

C.M. Da, cred că da.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

C.M. Consider că toți avem un motiv: evenimente și trăiri specifice  anumitor momente din viețile noastre. Nu cred că există vreun scriitor care să procedeze altfel. Trebuie să existe acel ceva care să mă facă să scriu: o persoană anume, un sentiment, un eveniment, etc.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

C.M. Cititul, călătoriile, îmi place să descopăr oameni și locuri noi, să învăț despre culturile altor popoare. În general, îmi place să descopăr tot ce este nou.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

C.M. Nu pot să spun zilnic însă în momentul când mă apuc de scris, pot scrie peste 5 poezii una după alta.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.M. Pe pagina mea de FacebookCărțile le pot cumpăra direct de la mine, momentan.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

C.M. În primul rând le mulțumesc că sunt CITITORI și că iubesc FRUMOSUL și îi asigur că nu vor regreta dacă vor intra în posesia cărților mele.  Nu există sentiment mai frumos ca atunci când scrii și citești o carte.

 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.