B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Salutare. Mă numesc Cristian Boldor și sunt un făuritor de povești. Așa îmi place să încep de obicei caracterizarea mea. Este banal să încep cu jobul pe care îl am sau domeniul în care activez.
Eu iubesc să scriu. Am început să scriu povești din genul fantezie încă din clasele primare. Scriam povești pentru colegii mei de clasă și aveam propria „editură” numită „Copiii”.
Mai târziu, în perioada liceului, am început să diversific talentul meu pentru scris prin versuri de hip-hop și poezie. Apoi, cea mai prolifică perioadă din punct de vedere al diversității a fost în timpul facultății și masteratului. Orizontul meu ca scriitor s-a lărgit și am început să scriu proză (fantasy), articole de dezvoltare personală și marketing.
Cel mai mult îmi place să scriu proză fantasy în engleză, dezvoltare personală în română, cât și o combinație a acestor genuri. Aceste genuri sunt preferatele mele și când vine vorba de citit.
Pe lângă scris și citit, alte pasiuni sunt dezvoltarea personală, vorbitul în public, marketing, anime japoneze, știință, fotbal și muzică.
Sunt un mare fan al lui Paulo Coelho și Robin Sharma. Ca și aceștia, eu aspir să devin un autor la nivel internațional și speaker motivațional.
Locuiesc în Cluj-Napoca și în prezent lucrez ca digital marketing coordinator pentru o firmă din domeniul IT.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Cartea “Meetings of fate” este prima din seria “Angel Afterlife”. Este o poveste plină de metafore despre călătoria interioară de autocunoaștere pusă într-un univers fantasy. Este o poveste captivantă cu accente de dezvoltare personală în care personajele au probleme pe care le regăsim în viața reală. Sumarul intrigii ar fi astfel: A journey to uncover one’s inner power in order to stop a demon apocalypse. Mesajele directe sau subliminale din carte promovează importanța autocunoașterii și a dezvoltării personale, cât și a filosofiei mele de a trăi viața din interior spre exterior.
În această poveste, Quentin, un student în vârstă de 20 de ani din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, începe să vadă energii subtile și demoni. Este urmărit de aceste creaturi pentru că are puteri supranaturale și s-a trezit din punct de vedere spiritual. Totuși, guvernele lumii au creat programe și agenții secrete pentru a lupta împotriva demonilor. Quentin va duce o luptă atât cu el însuși, cât și cu demoni sau agenți ai paranormalului.
La contopirea genurilor fantasy și dezvoltare personală se află stilul meu preferat de scriere: eu îl numesc sy-help. Acesta reprezintă împletirea unei lumi fantastice cu viața reală. Este stilul meu creativ de a transmite mesaje motivaționale și de autocunoaștere într-un cadru fictiv. Iar aceste mesaje sunt transmise direct prin narațiune și acțiunile personajelor sau în mod indirect ca și metafore.
B.N.: Ai un model în viața reală care ți-a inspirat un personaj de carte?
Inspirația pentru carte și această serie mi-a venit în urma propriei călătorii de autocunoaștere și dezvoltare personală. Am realizat importanța acestora și vreau să dau mai departe din cunoașterea mea și exemplul meu de viață. Așadar, m-am bazat și mă bazez în continuare pe propriul exemplu.
Ar fi fost probabil mai ușor dacă foloseam ca inspirație o altă persoană. Poate pe cineva cu o biografie scrisă sau o persoană de succes pe care o admir, însă nu mi-ar fi oferit acel grăunte de aur al lucrurilor trăite pe propria piele și a unei căi noi, nu bătătorită de altcineva. Am vrut inspirație interioară, nu exterioară.
B.N.: Cât de mult te documentezi pentru cartea la care urmează să lucrezi?
Depinde de la carte la carte, însă procesul de obicei este același. Știu că unii autori se documentează înainte să înceapă să scrie. Eu nu procedez astfel. Eu încep să scriu când am o revelație personală, când îmi “pică fisa”, când am o structură în minte pentru intrigă sau personaje și doar apoi văd unde se află nevoia de documentare.
Spre exemplu, pentru cartea “Meetings of fate” m-am documentat pe internet despre anumite locuri de pe coasta de est a Statelor Unite ale Americii. Nu am călătorit niciodată acolo. Pur și simplu m-a atras și apoi am căutat pe internet anumite repere. Totodată, m-am documentat despre chakre, autocunoaștere și diferite naționalități pentru a da profunzime și diversitate poveștii.
Am început să lucrez și la o carte în română despre autocunoaștere și inovație personală (filosofia mea de a trăi viața din interior spre exterior). Pentru această carte mă documentez din propria experiență, din alte cărți, cât și din experiența unei psihoterapeute care îmi va recenza cartea. În plus, în ziua de azi mă ajută și programul de inteligență artificială ChatGPT strict pentru a găsi surse credibile din psihologia tradițională, cu scopul de a-mi întări conceptele creative propuse în carte.
B.N.: Regreți vreo decizie luată în ceea ce privește viața de autor?
Regret este un cuvânt prea dur după părerea mea. Nu am regrete, însă desigur mi-ar fi plăcut să fi știut în trecut ceea ce știu acum despre mine sau publicarea unei cărți. Însă dacă aș fi avut această cunoaștere în trecut, nu ar mai fi existat călătoria internă și externă de care mă bucur azi. Desigur, aș fi putut evita mult stres, obstacole sau anumite greșeli, însă toate acestea au fost oportunități pentru creștere dacă mă uit în retrospectivă.
Totuși, pentru a da curs acestei întrebări până la capăt, aș putea spune că regret faptul că nu am avut mai multă încredere în mine ca și scriitor în intervalul 20-30 de ani. În special, mă gândesc la scrisul în engleză. Scriitura mea este mult mai bună acum decât la început. La început am crezut că nu sunt suficient de bun. Aceste griji au început să se risipească când editorul primei cărți, un tip Sam din Statele Unite ale Americii, mi-a spus, fără să îl întreb eu, faptul că “you have fantastic storytelling skills.”
B.N.: Numește un autor celebru cu care ai vrea să colaborezi – poate ca și coautor.
I-am menționat adineauri pe Paulo Coelho și Robin Sharma. Mi-a mai fost pusă această întrebare în cadrul unei emisiuni pe Facebook. La fel ca și acolo, pot spune cu certitudine că mi-ar plăcea să colaborez cu acești autori celebri pentru o carte de genul fantezie sau dezvoltare personală.
Mi-a plăcut foarte mult “Alchimistul” de Paulo Coelho și “Călugărul care și-a vândut Ferrariul” de Robin Sharma. Sunt povești de tip parabolă ce îți oferă o altă perspectivă asupra vieții. Aceste cărți nu urmează calea materialismului, ci merg pe autocunoaștere, dezvoltare personală și găsirea propriului destin. Mi-ar plăcea să colaborez cu ei datorită acestor motive.
B.N.: Cât de greu este pentru un autor să aleagă numele personajelor sale?
Acest aspect depinde de câțiva factori, precum ar fi natura universului în care se desfășoară acțiunea, naționalitatea personajelor, mesajele subliminale din spatele numelor ș.a.m.d.
Nu este o rețetă în acest sens. Totul depinde de dorința autorului și câteva bune practici. Spre exemplu, dacă dorești să scrii un roman de ficțiune istorică, atunci este important să folosești nume din era respectivă încât cititorii să se simtă imersați în poveste. Dacă numele unui personaj are un mesaj în spate, atunci poate este legat intrinsec de intriga poveștii.
Referitor la cartea mea “Meetings of fate”, am ales numele personajelor pe ideea de diversitate și multiculturalism. Sunt personaje de diferite naționalități și astfel numele lor provin din culturile lor de baștină.
B.N.: Cum faci față criticilor primite?
Înainte să lucrez la dezvoltarea inteligenței mele emoționale, am avut momente când luam personal anumite critici. Nu pot să spun că sunt un maestru în acest sens, însă îmi este mai ușor acum să privesc criticile ca pe niște oportunități de învățare sau, pur și simplu, de a nu le băga în seamă. De ce spun asta? De-a lungul timpului, am observat că de obicei criticile oamenilor vin din propriile lor frustrări, invidie sau pentru că nu înțeleg bine un subiect anume.
Pe de altă parte, anumite critici pot avea un sâmbure mare de adevăr și este bine să analizăm dacă ele ne pot ajuta să evoluăm ca și autori. Spre exemplu, la începutul drumului meu ca și autor de fantasy în engleză, cineva mi-a dat un feedback cum că nu a văzut suficiente detalii senzoriale în ceea ce scriu. Am luat-o personal la acel moment, însă mi-a prins foarte bine deoarece acea persoană a avut dreptate. Desigur, fiecare cititor are părerea lui despre câte detalii senzoriale să fie într-o poveste. Eu am realizat că este în regulă să îmbunătățesc acest aspect în scriitura mea.
B.N.: Ești activ pe social media și pe grupurile de cărți de pe Facebook?
Sunt activ pe social media, însă nu aș putea spune că sunt activ pe grupurile de cărți. Am intrat pe câteva grupuri, însă nu postez în mod regulat. Cred că este un aspect pe care îl pot îmbunătăți în viitor.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Într-adevăr. De curând am auzit o statistică în acest sens: doar 6% dintre români citesc. Este mare păcat fiindcă cititul are multe beneficii: ne stimulează activitatea cerebrală, reduce stresul, ne dezvoltă vocabularul și stimulează memoria, îmbunătățește creativitatea și concentrarea ș.a.m.d.
Dacă vrem să aflăm răspunsul la cine ar putea schimba acest lucru, trebuie să ne uităm atât în interior, cât și în exterior.
Pe plan interior, adică ce ține de noi, este important să ne găsim propria motivație pentru a citi. Chiar dacă nu am deprins acest obicei îm copilărie, timpul nu este pierdut în timpul vieții de adult. Ține de noi să ne găsim timpul, să alocăm bani și să ne motivăm pentru a citi. Restul sunt doar scuze care sună bine, dar care ne fură beneficiile cititului.
Ce înseamnă planul extern? Aici intră companiile din domeniu, Ministerul Educației și Ministerul Culturii, cutumele societății, mass media și exemplele altor oameni care citesc sau nu. Este o discuție mai amplă, însă aceștia sunt actorii care pot influența lucrurile în bine. De exemplu, am putea avea o mass media mai deschisă pentru a prelua subiecte culturale legate de cărți sau, referitor la cutumele societății, este important să promovăm valori propice și să urmăm modelul oamenilor de succes pentru care lectura este aproape sacră.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
În primul rând, vreau să le mulțumesc cititorilor pentru că sunt deschiși și interesați să urmărească activitatea mea. Mă pot urmări pe Facebook, pe Instagram și pe site-ul personal. În plus, cartea “Meetings of fate” este disponibilă în format paperback și ca eBook.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Credeți în magia cărților și puterea cuvintelor. Acestea ne pot schimba viața în bine deoarece contribuie la dezvoltarea noastră personală și profesională.