Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Cristina Joy: Sunt un suflet încăpățânat, care a suferit foarte mult, care a greșit foarte mult și care a învățat enorm. Acum sunt gata să împărtășesc cu cei din jur cel mai simplu drum către o viață împlinită, încărcată cu energie și fericire necondiționată.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
C.J.: Cartea a apărut ca rezultat al unei intuiții foarte clare. Considerând timpurile pe care le trăim, am simțit că trebuie să ajungă la cât mai mulți oameni, în cel mai scurt timp. Trezește-te. Cartea 1 este prima carte dintr-o serie de 7 și constituie o fundație simplă, în călătoria spre fericirea necondiționată, în fiecare aspect al vieților noastre.

B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
C.J.: Pasiunea pentru cărți a apărut la 19 ani. Doar ce terminasem liceu și nu mai „trebuia” să citesc nimic. Nu mai era nimic obligatoriu. Atunci am simțit că am libertatea să decid ce sunt cărțile pentru mine. Cărțile au început de atunci să îmi fie ghid, sprijin, mentor. Pasiunea mea pentru cărți s-a născut din libertatea de a alege. Prima carte pe care am citit-o cu pasiune a fost o carte de dezvoltare personală. Pasiunea mea pentru cărți a crescut considerabil de la an la an și nu m-am mai oprit din citit.

B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
C.J.: Cartea care m-a introdus în universul lecturii se numește Călugărul care și-a vândut Ferrari-ul, de Robin Sharma.

B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
C.J.: Eroul meu preferat este Elizabeth Gilbert, din cartea Eat, Pray, Love și motivul pentru care am ales-o este pentru că, atunci când am citit cartea ei, viețile nostre se asemănau enorm și m-am regăsit în trăirile ei. Puterea ei interioară de a-și asculta inima și de a se aventura în necunoscut a rezonat profund cu mine. Ca să vezi, la câțiva ani după ce am citit-o, am ajuns în Bali și, coincidență sau nu, am locuit într-o casă numită Ketut. Ketut se numea mentorul ei spiritual din Bali.

B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
C.J.: Da. Cartea 1 este publicata sub pseudonim. Joy este porecla mea de peste 10 ani. Cristina Joy este pseudonimul sub care s-a întâmplat să fiu cunoscută de către cititorii mei prin intermediul blogului meu și am decis să folosesc acest pseudonim și pentru cărțile mele.

B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
C.J.: Mă implic activ în procesul de design al coperții cărții mele. De fapt, coperta cărții mele este făcută de mine. Mi-am dorit să fie exact cum mi-o imaginam eu, așa că m-am ambiționat, am învățat din tutoriale toată partea tehnică și am făcut-o exact cum am vrut eu.

B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
C.J.: Visul meu este să am o carte care ajunge New York Times Best Seller.

B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
C.J.: Perioada de pandemie a fost o perioadă de redescoperire, de reinventare și de refocusare pe lucrurile care sunt cu adevarat importante pentru mine. Am fost inspirată să scriu mai mult, să-mi ascult intuiția și să dau biroul din casă pe scrisul afară, în natură. Trezește-te, Cartea 1 s-a născut în pandemie.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
C.J.: Schimbarea începe cu mine, cu tine, cu fiecare dintre noi. Cum? Prin puterea exemplului. Putem să ne oprim din a ne plânge că românii citesc puțin și prin a începe noi să citim mai mult. Asta ne va face pe noi să evoluăm și să îi înspirăm indirect și pe cei din jur să-și dorească același lucru. Cum bine spunea Gandhi „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
C.J.: Cititorii mă pot urmări pe pagina de facebook și pe instagram la @cristinajoyglobal, pe blog www.cristinajoy.ro, iar cărțile pot fi cumpărate de pe www.joycreators.ro

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
C.J.: Dragă cititor al Booknation.ro, Trezește-te! Viața este fie o aventură genială, fie o închisoare oribilă. Tu ce alegi? Viața adevărată, fericirea, sentimentul de bine și liniștea, stau chiar acum sub nasul nostru și așteaptă nerăbdătoare să eliminăm distracțiile, iluziile, și zgomotul din viețile noastre, ca să le descoperim și să le facem parte din experiența noastră zilnică.