Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ce ne poți spune despre tine?

C.P. De profesie educatoare, născută în Bucureşti, în anul 1990. În timpul liceului am descoperit un site pe care am început să public diverse gânduri, astfel am realizat că ceea ce scriu este citit şi apreciat. A primit mai târziu premiul „Dimitrie Leonida”, secţiunea „Cea mai bună biografie” şi am publicat diverse articole  în revista liceului. Am urmat mai apoi cursurile Facultăţii de Litere şi Limbi Străine. În acelaşi timp am început colaborarea cu portalul web Femeia Ştie, care mi-a adus nenumărate satisfacţii, printre care menţionez Premiul „Femeia Ştie – Cea mai bună evoluţie jurnalistică”, şi coordonarea echipei de autori a cărţii electronice „Lumea basmelor şi a poveştilor văzută prin ochii unei noi generaţii”. Am pătruns astfel în minunata lume a copilăriei şi nu am dorit să mai plec. Din pasiune pentru a-mi petrece timpul cu aceste fiinţe micuţe şi gingaşe, am absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei. Anii ce au urmat m-am dedicat carierei didactice.

E.I. De cât timp a apărut pasiunea pentru a scrie în viața ta?

C.P.  Nu pot aproxima exact când a apărut, scriu de când mă ştiu. Am început să scriu din dorinţa de a-mi înşira fără reţineri gândurile, ideile, sentimentele pe care nu le puteam exprima verbal şi treptat acestea au făcut echipă bună cu imaginaţia.

E.I. Ai o persoană care te-a susținut pe tot acest drum?

C.P.  Au fost mai multe persoane care mi-au oferit sprijinul într-un moment sau altul. Cel care m-a susţinut încă de la primele mele scrieri, stângace, şi m-a îndemnat să scriu în momentele de cumpănă a fost poetul Marcel Vişa, căruia îi voi fi mereu recunoscătoare.

E.I. Cum a fost experiența de a scrie „Între continente”?

C.P.  „Între continente” a apărut fără să fie în plan. Pur şi simplu m-am aşezat în faţa laptopului într-o zi ploioasă şi pe măsură ce am început să scriu, ideile curgeau necontenit. Un mic impas am avut în final pentru că rămăsesem fără inspiraţie sau pentru că „Între continente” nu dorea să aibă un final. Este romanul ce a luat viaţă în pandemie. 

E.I. Poți să ne spui în câteva cuvinte de ce ar trebui să citim „Între continente”?

C.P. Pentru a vă bucura de o poveste de dragoste modernă şi inedită, dar în acelaşi timp, pentru a descoperi o mică parte a insulei greceşti, Corfu.

E.I. Care a fost reacția persoanelor care au citit până acum cartea?

C.P. Datorită finalului neaşteptat, majoritatea persoanelor care au citit cartea m-au întrebat când o să apară şi cel de-al doilea volum. O întrebare neaşteptată, pentru că nu am avut în plan încă un volum.

E.I. Urmează o altă carte sau un alt volum?

C.P. Da, în prezent lucrez la o altă carte, care sper eu să apară în toamna acestui an.

E.I. Unde vă pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.P. Activitatea îmi poate fi urmărită pe www.facebook.com/Între-continente-107811157610784 şi pe https://www.cristinapaun.ro, iar cartea poate fi achiziţionată tot de la noi.

E.I. Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation.ro?

C.P. Nu lăsaţi să treacă nici măcar o zi fără să citiţi cel puţin o pagină. O zi în care nu citiţi, este o zi pierdută.

 

Vezi Top 100 cărți ale anului 2023