E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

I.M.O. Îmi place să aduc conștiența cuvântului. Pentru mine, cuvântul este purtător de magie și deschizător de portaluri. Deși pașii vieții m-au purtat prin mai multe orașe, prin diverse domenii de lucru, „puterea” cuvântului a căpătat deplină libertate abia după ce mi s-a arătat clar că orice altă cale se închide sau se restrânge, până ce voi accepta să împărtășesc cunoașterea care curge prin mine. Așa a luat ființă „Vibrația – Calea către Sine”, care a însemnat pentru mine un act de abandonare în fața propriului meu Ghid interior, un act de vindecare personală și – sper – un ajutor de nădejde pentru toți cei care o vor ține în mână.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

I.M.O. Am știut întotdeauna că voi scrie. În clasa I, după ce am terminat de învățat tot alfabetul, deja începusem să scriu mici poezioare. În clasa a II-a, aveam deja un caiet întreg de poezii. Scrisul n-a fost însă o preocupare principală în viața mea, mereu atenția părea să-mi fie distrasă de acțiunile necesare sociale… a fost mereu, dacă vreți, o voce interioară care-și căuta calea de ieșire spre lumină. În diverse perioade ale vieții mele am încercat diverse stiluri, am colaborat cu reviste, am scris articole etc. Întotdeauna textul provenea dintr-o pasiune, dintr-un subiect care mă înflăcăra. În cele din urmă, am acceptat să-mi ascult și să-mi urmez cea mai mare pasiune: Sufletul. Iar bucuria împărtășirii a găsit calea de manifestare prin prima mea carte publicată. 

Privind în urmă, au fost cel putin 10 ani de căutări personale conștiente, precum și o experiență ca terapeut holistic într-o multitudine de terapii complementare, fizice sau energetice, din care am păstrat interesul pentru vindecare prin reperarea sursei problemei, precum și elemente de înțelepciune din fiecare sistem studiat și practicat.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

I.M.O. Dacă meditația poate fi considerată „cercetare”, atunci este foarte importantă. Pentru că eu scriu doar din experiența personală și doar despre lucruri pe care le-am integrat în ființa mea, domeniul de „cercetare” devine propria mea viață, cu toate profunzimile ei, cu umbre și lumini. Întreaga viață, întreaga lume, cu oamenii ce joacă roluri precum actorii pe o scenă vie, devine sursa de inspirație pentru pildele folosite drept suport în carte, sau pentru subiectele profunde abordate, în care se poate regăsi fiecare cititor.

E.I. Crezi că o titlul este important pentru impactul cărții?

I.M.O. Desigur. În cazul cărții mele, titlul mi-a fost „suflat” treptat, pe măsură ce se adunau capitolele scrise. Eu însămi eram într-o completă necunoștință despre titlul pe care-l va purta cartea, lăsând doar să-mi vină informația și să se adune esența între paginile sale. La final, totul îmi devenise clar. Totul era despre vibrație. Și întreaga carte este tocmai o comunicare directă cu Sinele. De aici și titlul, zic eu la obiect. 

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?

I.M.O. Deși, cum am mai spus mai sus, de-a lungul timpului am abordat diverse stiluri de scris, când a fost vorba de a face din scris o activitate centrală a vieții mele, a venit „de la sine” – la propriu. „Stilul” meu este de fapt o curgere interioară a unui discurs, a unei conversații, pot zice chiar a unei dictări interioare, care construiește treptat răspunsul la întrebarea sau subiectul din titlul fiecărui capitol. Am fost eu însămi martoră la deschiderea cercului informației printr-o întrebare, pentru ca treptat pe parcursul fiecărui capitol cititorul să fie ghidat să-și găsească propriul răspuns, cu care se închide cercul cunoașterii interioare. Și pentru că în acest moment nu am încă idee cum vor arăta, în forma finală, următoarele cărți, vă pot spune doar că „ascult” cu inima dictarea Sinelui, iar eu îi sunt scrib. Unii numesc acest proces channeling, iar eu îmi asum răspunderea pentru acuratețea transmiterii mesajului.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

I.M.O. Contactul permanent cu Sufletul, cu Sinele, cu tărâmurile înalt vibraționale. Cărțile în sine sunt o mare bucurie în viața mea. De asemenea ador să petrec timp în natură, înconjurată de plante și de animale. Conectarea cu spiritele naturii sau cu sacralitatea lumilor din alte dimensiuni, imperceptibile ochiului fizic, fie că vorbim despre meditație, rugăciune, o călătorie ghidată de toba șamanică, ori o joacă ingenuă în aer liber.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

I.M.O. Dacă m-aș condiționa după un anume ritm pe care aș vrea să-l pot impune scrisului, aș bloca bucuria creativității. Scrisul, și creativitatea în general (pentru că îmi place și să pictez, să dansez sau să cânt, ori să mă joc în alte forme creative) își face apariția întotdeauna din plenitudinea bucuriei conectării la vibrații înalte, iar asta nu se poate încadra într-un program prestabilit. În schimb, m-am învățat de-a lungul timpului să profit imediat de orice moment de creativitate, pentru că inspirația și revelația nu așteaptă „momentul potrivit”. Orice oră din zi sau din noapte, orice bucată de hârtie, un telefon sau un laptop sunt suficient de bune pentru a „descărca” informația urgent. Ulterior, revin asupra informației primite la prima mână și găsesc cea mai bună formă pentru a integra transmisiunea într-o carte, într-un articol, ori în alt context. 

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

I.M.O. Activitatea o fac publică pe website-ul meu, www.ioanaorleanu.ro, pe pagina de Facebook dedicată, „Ioana Orleanu – autor” (https://www.facebook.com/ioanaorleanu.ro/), pe canalul meu YouTube (https://www.youtube.com/channel/UC3p2ReRhOt3gowG9aDV5Uhw) și pe platforma SoundCloud (https://soundcloud.com/user-149105096). Pentru cei care vor să-mi scrie un mesaj personal, o pot face fie în secțiunea de mesaje a paginii Facebook, fie pe mail la [email protected]

Cartea o puteți găsi accesând website-ul meu aici (https://www.ioanaorleanu.ro/cartea), sau direct din website-ul Editurii Prestige aici (https://www.edituraprestige.ro/spiritualitate-ezoterism/vibratia-calea-catre-sine.html). De asemenea, cartea se găsește la majoritatea distribuitorilor online, în magazine precum Cărți de Suflet (https://www.cartidesuflet.ro/), Libris (https://www.libris.ro/vibratia-calea-catre-sine-ioana-maria-orleanu-PRE978-606-8863-77-1–p11023463.html), EuSunt (https://www.eusunt.ro/vibratia-calea-catre-sine) și alții. O simplă căutare pe Google și negreșit găsiți o sursă 😊. În București, se poate cumpăra din librăriile CLB, Libraria Eminescu, reteaua Sedcom Libris, Carturesti, Humanitas, Diverta. 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

I.M.O. Călătoria este scopul. Destinația este doar motivația din spate. Enjoy the ride! 😊