Interviu cu Lacrimioara Andrei, autoarea cărții „Anotimpuri invizibile”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

L.A. M-am născut în satul Mândreşti, jud. Botoşani.Cum treci râul Siret, dinspre Suceava  sus pe deal se zăreşte satul meu, cu pământuri întinse şi oameni gospodari. Am terminat studiile la  Universitatea Ștefan cel Mare, Facultatea de istorie-filosofie din Suceava. Locurile natale, atmosfera din copilărie trăirile mele se vor regăsi în proză și poezie.    În tot acest timp am întâlnit oameni care m-au ajutat, m-au încurajat, profesori, scriitori, elevi, dar şi oameni care nu mi-au întins mâna atunci când aveam nevoie. În activitatea literară trebuie să întâlneşti oamenii potriviţi la momentul potrivit, în afară de talent, lectură, perseverenţă și speranță.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

L.A.  Am început să scriu din timpul liceului, participam la activităţile culturale din acea perioadă şi recitam din poeziile mele. Scriu şi proză, iar profesoara mea de limbă română m-a încurajat şi m-a îndrumat. Aveam un pseudonim Lăcrămioara Mircescu. Am trimis poezii  şi proză la Revista Limba şi literature română în anul1983. M-au încurajat şi mi-au recomandat multă lectură de poezie, am publicat câteva versuri la un ziar local la poşta redacţiei. Am luat o menţiune la un concurs şcolar judeţean cu un eseu despre Eminescu şi locul I la un concurs de recitare. Îmi place să recit poezia, nu doar să o scriu. Nu sunt lucruri însemnate, dar fac parte din perioada mea de început.

Activitatea literară : menţiune pentru proză scurtă  la Concursul Naţional de Literatură MoştenireaVăcăreştilor Târgovişte, 1997; menţiune pentru proză scurtă la Concursul Naţional de Poezie şi Proză Scurtă Magda Isanos-Eusebiu Camilar, Suceava, 1997, 1998, menţiune la Concursul Dor de Dor, Ipoteşti, 2011, 2012 la secţiunea proză.

Scriu poezie şi proză din liceu. Am publicat proză scurtă în revista : Preocupări didactice, Suceava, 2002; revista ŞcoalaBucovineană, Suceava, 2003; revista Ecouri Răducănene, Iaşi, 2010; revista online Visul, nr. 48, 2010; revista online Faleze de piatră, nr. 10, 2010 (Cititor de proză); revista online Singur, 2010; site-urile Roliteratura, Noduri şi semne, Cititor de proză; revista Fereastra, 2010, Mizil; Antologia de proză a revistei Singur, Cluj-Napoca, 2010; Antologia Mozaic literar, 2011, Galaţi; Antologia  Cuvântul ca opradă, Galaţi, 2012; Antologia Dor de Dor , Botoşani, 2012, Crai Nou, aprilie, Suceava, 2012 şi pe blogul personal. Am publicat în anul 2013 volumul de proză scurtă În căutarea firului de iarbă la Editura Muşatinii.

Am publicat în revista Luceafărul de seară, Botoșani, poezie și proză în anul 2015şi poezie şi proză înrevistaSingur, 2010, 2014 şi  poezie în Antologia Scrisul de aziîn 2015. Din ianuarie 2016 fac parte din Cenaclul, Grupul QpoemşiQprozăşi  am publicat poezie, poezie pentru copii  în Revista online Qpoemşi proză în Revista online  Oproză. În iulie 2016 am debutat cu poezii în Convorbiri literare la Curier de ambe sexe, iar în 2016 şi 2017 am publicat poezii la rubrica Poştaredacţieidin revista România literară. În anul 2017 am publicat poezii pe siteul Lira 21.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

În 2013 am debutat cu un volum de proză În căutarea firului de iarbă pe care vreau să-l reeditez în curând.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

L.A. Cercetarea joacă   rol important în realizarea unei lucrări. Când vine vorba despre cartea de poezie avem nevoie de inspirație, talent, pasiune și lectură.

E.I. Crezi că titlul este important?

L.A. Titlul are un impact deosebit pentru cititor, rămâne în memoria cititorului și declanșează cred dorința de a răsfoi cartea și de a o citi.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai?

L.A. Pasiunile mele sunt: lectura, grădinăritul, evadarea în natură.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

L.A. Nu scriu în fiecare zi. Scriu când am inspirație și starea necesară. În fiecare zi citesc câte ceva, corectez ce am scris, țin legătura cu poezia sau proza scrisă.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

L.A. Activitatea poate fi urmărită pe Facebook, blogul personal Bibliosahmeea sau pe Grupul Qpoem. Cărțile pot fi cumpărate de pe situl Libris .ro, Editura Neuma, sau direct de la autoare.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

L.A. Nu știu dacă am un stil propriu, sunt în căutarea identității literare, pentru mine poate e prea mult spus. Când voi avea 3-4 volume de poezie publicate atunci voi putea vorbi despre stil. Nu mă compar cu alți scriitori,  fiecare are drumul lui.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

L.A. Sper că am reușit să stimulez interesul pentru lectura poeziei mele.  Probabil cuvintele mele au declanșat acea scânteie în mintea cititorului și îl vor determina să caute cartea  să o citească. Mă bucur că vă întâlnesc aici. Vă urez spor la citit!

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.