Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Liliana Baciu: Bună ziua! Mă numesc Baciu Liliana, pot spune că sunt un om obișnuit, femeie, mamă, am un serviciu, am bucurii și probleme ca fiecare dintre noi.
Nu am avut o viață ușoară, am trecut prin momente grele dar de fiecare dată am gasit puterea să mă ridic și să merg mai departe.

Nu aș schimba nimic la viața mea pentru că sunt conștientă că ceea ce sunt azi reprezintă lecțiile primite în trecut. Dintotdeauna mi-a plăcut să scriu, am avut șansa să am un profesor deosebit de limba și literatura romană domnul Roșcoiu Dorin care mi-a descoperit talentul și mereu m-a încurajat și motivat să merg pe acest drum. Din păcate am reușit să îmi îndeplinesc visul destul de târziu, dar știți cum se spune mai bine mai târziu decât niciodată. Am scris două romane de dragoste Suflet pierdut și Dragostea nu se cumpără cu lacrimi mai am unul Viața mea a început cu tine terminat în curs de tipărire și încă vreo cinci începute la care lucrez și pe care sper să reușesc să le duc la bun sfârșit.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
L.B.: Cartea Dragostea nu se cumpără cu lacrimi îmi este foarte dragă și aproape de sufletul meu. În această carte tratez un subiect foarte actual și anume violența în familie și traficul de persoane. Totul a pornit de la un sâmbure de adevăr, o persoană foarte dragă mie a trecut printr-o asemenea iubire toxică și i-au trebuit ani să înțeleagă că totul e greșit și trebuie să îi pună punct și alți ani până a reușit.

Tema aceasta cu fete îndrăgostite poate de bărbați pentru propriul profit și confort este mai actuală ca niciodată. Este o carte care tratează multe subiecte precum iubirea, violența, dependența de persoana iubită, sacrificiul, renunțarea, pedeapsa și puterea de a te reinventa și a o lua de la capăt. Ideea cărții este că nu poate fi vorba de iubire atâta timp cât unul dintre parteneri profită de celălalt și că nu contează cât de jos ai ajuns atâta timp cât ai puterea să te ridici și să mergi cu fruntea sus mai departe. Au fost cititori care mi-au spus că e o carte dură, așa este nu poți scrie o carte senină plină de iubire și cuvinte dulci când descrii drama prin care trece o femeie abuzată și exploatată.

B.N.: Ce lucruri te inspiră și te fac mai creativ?
L.B.: Pe mine mă inspira viața și oamenii. În cărțile mele găsești povești de viață și personaje normale în care fiecare cititor se poate regăsi. Se spune că viața bate filmul după acest citat am încercat să găsesc subiecte din viața de zi de zi. Orice mă inspiră, o poveste, o persoană, o amintire, o vorbă, orice reușește să mă atingă în suflet.

B.N.: Având în vedere experiența ta, ce lucruri dorești să schimbi în ceea ce privește stilul tău?
L.B.: Nu aș vrea să schimb nimic în stilul meu de a scrie, cred că mă definește este stilul meu propriu. Multe persoane care mă cunosc mi-au spus că m-au regăsit pe mine și personalitatea mea în cărțile mele. Multe altele mi-au spus că nu s-au îndurat să lase cartea din mână până nu au terminat-o. Alții mi-au spus că prezint totul vizual, au avut senzația că văd toată acțiunea în fața ochilor ca într-un film și asta nu face decât să mă bucure. Acesta este stilul meu, mă reprezintă, nu pot și sincer nu vreau să schimb ceva mai ales că toți cititorii mei mi-au transmis doar cuvinte de laudă și felicitări după fiecare carte citită.

B.N.: Care este genul de carte preferat?
L.B.: Sunt o mare cititoare și iubitoare de carte dintotdeauna. Îmi plac foarte mult romanele istorice, de dragoste, poeziile. Am citit scriitorii noștri Mihail Sadoveanu, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale, Nichita Stănescu și mulți alții. M-au fascinat romanele istorice și epoca medievală evocate de Alexandre Dumas tatăl și fiul. Îl ador pur si simplu și am citit toate cărțile scrise de Paulo Coelho.

B.N.: Ai un citat preferat?
L.B.: Citatul meu preferat este ,,Tomorrow is another day” spus de Scarlet O hara în romanul nemuritor Pe aripile vântului. Mi se pare că în viața mea de câte ori m-am confruntat cu situații limită acesta a fost motto-ul după care am reușit sa depășesc toate obstacolele și anume că ,, Mâine este o altă zi” și tot ce nu am reușit azi voi putea mâine. Gândul că mâine e o altă zi mi-a dat senzația că nimic nu e pierdut oricât de greu mi se pare azi, pentru că mâine răsare iar soarele și eu o pot lua de la capăt cu puteri noi.

B.N.: Poate suna clișeic, dar care este cartea ta preferată?
L.B.: Am două cărți preferate fiecare pentru motive diferite dar care îmi sunt la fel de aproape de inima mea. Prima Pe aripile vântului de Margaret Mitchell pe care am citit-o de cel puțin zece ori și Învingătorul este întotdeauna singur de Paulo Coelho.

B.N.: Câte cărți ai în bibliotecă?
L.B.: Vreți să vă răspund sincer? Nu știu câte cărți am în bibliotecă, niciodată nu le-am numărat. Am multe strânse în zeci de ani încă din copilărie și până azi dar totuși prea puține pentru câte mi-aș dori să am. În ultimul timp am citit și cărți descărcate online dar recunosc că totuși sunt de modă veche îmi place să citesc într-un fotoliu și să simt cartea în mână cum întorc pagină cu pagină.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
L.B.: Asta e într-adevăr o problemă a zilelor noastre românii citesc din ce în ce mai puțin. Motive sunt multe, lipsa timpului, lipsa banilor, alte activități care îi acapează, varietatea de a-și petrece timpul liber(ex.televiziune, internet,rețele de socializare) dar eu nu cred că este o cauză pierdută. Eu cred că trebuie cultivată dragostea de carte și de a citi din fragedă pruncie. În ziua de azi copii preferă să stea pe calculator, pe telefon, pe Instagram, pe TIK-TOk și așa mai departe.

E greu să concurezi cu așa ceva dar nu imposibil. Trebuie să îi educăm în așa fel să înțeleagă că o carte nu se compară cu nimic altceva. Nu să îi obligăm să citească prin Lectura Obligatorie din școli ci să îi facem să citească de plăcere. Să le explicăm beneficiile unei cărți , că li se dezvoltă vocabularul, că altfel înțelegem viața, că altfel ne raportăm la oameni și fapte când avem întipărite in sufletul nostru exemplele eroilor din cărți. Profesorul meu de română spunea să ne ferim în viață de omul care nu a citit nici o carte că este cel mai periculos el nu știe cum să rezolve un conflict decât cu parul și prin asta cred că am spus totul.

În ziua de azi există platforme de unde se pot descărca în format PDF cărți și dacă pentru tineri este mai ușor să citească astfel trebuie să ținem pasul cu timpul și să acceptăm schimbarea.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
L.B.: Cititorii mei mă găsesc pe Facebook Liliana Baciu, unde am distribuit și multe din reportajele scrise pentru revista Convorbiri Literare și fragmente din cărțile la care lucrez. Cărțile pot fi cumpărate de pe Emag, Elefant, Amazon și dacă vor cu autograf pot să îmi trimită mie mesaj în privat pe pagina de Facebook sau WhatsApp. Pot să mă sune pe numărul de telefon 0748631636, mereu am răspuns cu plăcere tuturor cititorilor mei și le-am trimis cărțile la adresele indicate cu mare drag. Eu cred că legătura directă cu cititorii este cea mai importantă.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
L.B.: Mă bucur că am șansa să mă alătur cititorilor Booknation.ro. Pentru mine cea mai mare fericire și împlinire este atunci când unul din cititorii mei îmi spun că au citit cu drag cărțile mele și au rămas cu învățăminte din ele. Au fost mame care mi-au spus că prima carte citită de copiii lor din copertă în copertă a fost cartea mea. Ce îmi pot dori mai mult?

Asemeni versurilor lui Tudor Arghezi din Testament simt că toată averea mea nu este ,, Decât un nume adunat pe o carte.” așa că tot ce îmi doresc este să îmi ajungă cărțile la câți mai mulți cititori. Sper să reușesc prin acest interviu să trezesc curiozitatea și câți mai multi cititori de pe Booknation să își dorească să citească romanul Dragostea nu se cumpără cu lacrimi. Mă înclin cu respect și considerație și promit să revin cu următoarea carte aici pentru promovare. Vă mulțumesc!

CAUTĂ CĂRȚILE SCRISE DE LILIANA BACIU ÎN LIBRĂRIA TA PREFERATĂ:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!