Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Manea Ionuț N.: M-am născut în 1981, 20 mai, în Slatina, județul Olt. Sunt medic dentist, în prezent locuiesc lângă Timișoara. Am început să scriu din 2015, am urmat câteva cursuri de scriere creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu și profit de această ocazie pentru a-i recomanda. Am publicat în reviste precum: Literomania, Helion Online, Reșița Literară, Liternautica, Orizont și multe altele. În prezent sunt membru și redactor în cadrul revistei Helion.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
M.I.N.: Cartea pe care am scris-o și am publicat-o, într-un final, la editura Tracus Arte, cărei îi mulțumesc pentru încredere, pe această cale, este un volum de proză scurtă la care am muncit intens, printre pauzele de muncă, câțiva ani. Nu este ușor să scrii o carte, acesta e un lucru cert.
B.N.: Ai un model în viața reală care ți-a inspirat un personaj de carte?
M.I.N.: Nu am un model din viața reală. Prefer ca personajele mele să fie deosebite, plăsmuite după anumite schelete, care, într-adevăr, pleacă de la personaje reale, dar capătă sensuri și semnificații la limita dintre real și ireal, dacă pot spune așa.
B.N.: Cât de mult te documentezi pentru cartea la care urmează să lucrezi?
M.I.N.: Documentarea are rolul ei bine definit și foarte important. Depinde și de cartea pe care vrei să o scrii. Scenele și dialogurile împrumută mult din întâmplările reale, însă, este necesar ca această documentare să nu fie pregnantă, astfel dispare unicitatea dialogului și a momentului din povestire.
B.N.: Regreți vreo decizie luată în ceea ce privește viața de autor?
M.I.N.: Nu cred că poate fi vorba de așa ceva. Viața mea de autor este relativ scurtă. Cea de autor de texte publicate în reviste de specialitate, m-a ajutat foarte mult.
B.N.: Numește un autor celebru cu care ai vrea să colaborezi – poate ca și coautor.
M.I.N.: O întrebare grea. Oscilez, dintre autorii prezenți, între Sorokin și Șișkin.
B.N.: Cât de greu este pentru un autor să aleagă numele personajelor sale?
M.I.N.: Dacă nu ai puțină intuiție și fler, poate fi dificilă această alegere. Toate tertipurile le înveți la cursurile de scriere creativă, le întregești, să fiu mai exact.
B.N.: Cum faci față criticilor primite?
M.I.N.: Sunt puține, deocamdată. Cartea este tânără. Și sunt pozitive, spre bucuria mea. Autorii scriu, criticii critică. Așa a fost dintotdeauna. Bunul simț primează.
B.N.: Ești activ pe social media și pe grupurile de cărți de pe Facebook?
M.I.N.: Relativ. Cartea are o pagină de facebook, ,,Confesiunile Maestrului Păpușar”, unde postez cu regularitate moderată, fragmente și vești legate de cartea mea.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
M.I.N.: Editurile, promoterii culturali, agenții literari – specie la noi încă în perioada de formare. Școlile, liceele. Ministerul Culturii este principalul responsabil, pentru că el deține frâiele. Și, nu în ultimul rând, noi, autorii.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.I.N.: Cartea poate fi achiziționată de pe site-ul editurii Tracus Arte, câteva librării( librărie.net), deocamdată. Urmează și altele în cel mai scurt timp. Adresa mea de facebook, Manea N. Ionuț. Pagina cărții, menționată mai sus, și blogul personal, maneaionut.wordpress.com
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
M.I.N.: Citiți, Citiți, Citiți! Numai așa veți putea schimba ceva.

Mulțumesc!
Mulțumim și noi, Ionuț! Multe aprecieri!