E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

M.A. În copilărie mama făcea o oală mare de zamă și timp de trei zile, dimineața, la prânz și seara, mâncam zamă. De cartofi, fasole, răzălăi (un fel de paste handmade, făcute în casă), varză… Uneori, duminica, mâncam și ceva cu carne. Dar mereu am mâncat zamă cu plăcere, și acum sunt mare ciorbar.

Prin clasa a 7-a am decis că vreau să fiu scriitor, să vând sute de mii de cărți ca să nu mai fiu sărac. Dar până să mă apuc de scris m-am luat cu viața: liceu pedagogic, facultate de geologie (se leagă, nu?!). Am practicat geologia bătând munții vreo 10 ani. În 1990 am trimis câteva articole la un ziar din Cluj și după vreo trei luni mi s-a propus să fiu corespondent la cotidianul România Liberă pentru județele Alba și Mureș. Mi-am dat demisia din geologie, m-au angajat cu carte de muncă. Peste vreun an m-a sunat Emil Hurezeanu de la Radio Europa Liberă și am devenit freelancer la ei pentru aceleași județe. Între timp am scos și un cotidian pentru județul Mureș cu niște prieteni. Deci mă apucasem de scris, nu?! România Liberă se vindea în perioada aia în peste un milion de exemplare zilnic. Semnam Mircea Arieș pentru că pe Arieș am copilărit.

După vreo patru ani mi-am dat demisia din presa centrală și am scos un săptămânal zonal, pentru câteva județe din centrul Transilvaniei. Nu a ținut prea mult. 

După vreo doi ani m-am apucat de hărți turistice. Ce au astea cu scrisul? În fiecare hartă, pe verso, am umplut cu texte de prezentare o obiectivelor turistice. Am luat împrumut calculator cu om cu tot, mașină pentru deplasări cu om cu tot, sediu firmă în chirie. De fapt am început fără nimic. Dar aveam mult mai mult decât nimic, aveam o IDEE în care am CREZUT. Am ajuns la 11 angajați. În 2001 am dat un fel de faliment și am rămas numai eu cu soția, într-o firmă nouă cu același profil. Dar între timp învățasem noi doi să lucrăm pe computere, autodidacți. Am scos peste o sută de titluri de hărți turistice pentru România, parcurgând sute de mii de km. Și acum mai vând vreo 10 dintre ele, vând 10-15.000 pe an. 

Acum vreo 6 ani, într-o iarnă când rămăsesem singur și fără o lețcaie, mi-a venit ideea de a scrie cărți în care să adun poveștile bătrânilor din sate. Am făcut trei oferte la trei primării în care ceream la primări niște bani pentru munca asta. Un primar a fost de acord și astfel am început să ies din ”recesiune”. Acum sunt la a cincea carte de povești rurale. 

Ideea de a scrie romane o am de mult. Între timp am adunat și un volum masiv de poezii. Acum vreo 14 ani, când mai trăia bunul meu prieten Leb Peter, și el fost corespondent la Evenimentul Zilei și BBC, mi-a venit ideea de a scrie împreună un roman plecând de la numele unui lac din județul Mureș, Lacul lui Dumnezeu. L-am scris și a rămas prin sertare, LACUL LUI DUMNEZEU. Prietenul meu a plecat în lumi ezoterice acuma 11 ani și eu am fost prins cu hărțile și… cu viața.

Curiozitatea care îmi domină existența m-a împins să dau examen la facultatea de psihologie din Cluj. Am intrat, dar după o jumate de an am renunțat. Mi s-a părut mult mai incitant să urmez cursurile unei școli de … parapsihologie. Așa că timp de 3 ani am studiat la Academia de Metafizică și Științe Spirituale din Tg. Mureș. După examenul final din 2019 am primit și diploma pe care scrie ”MAESTRU PARAPSIHOLOG” și ”TERAPEUT SPIRITUAL”. Ca să vezi!

Documentația adunată din comuna Bistra, județul Alba, în inima Apusenilor, legendele povestite de bătrânii de-acolo, publicate în cartea BISTRA LEGENDARĂ, m-au incitat atât de mult încât am decis să scriu un roman, CRED. Mi-a plăcut atât de mult să-l scriu încât în unele zile nici nu observam cum trec orele, uneori și 10-12 ore, chiar și 15, fără să mă simt prea obosit. Mă întreb uneori, l-am scris eu sau vreun arhanghel disimulat în câmpul meu auric mi l-a suflat la urechea interioară?!

Aici sunt amestecate cunoștințele mele din lumea fizică cu cele din lumea metafizică, experiențele mele personale cu experiențele personale ale celor pe care i-am cunoscut și i-am intervievat. 

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?

M.A. La întrebarea asta cred că deja am răspuns. Aș mai putea spune cu toată convingerea mea logică și intuitivă că pasiunea asta mi-am ”propus-o” înainte  de a mă naște, când ghidul meu spiritual m-a întrebat. ”No, te-ai hotărât ce vrei să faci în viața următoare, că văd că-s prea multe lucruri pe care ți-ar place să le faci?” ”Vreau să fiu scriitor!” ”Da? ești sigur? Că asta nu era în lista ta de opțiuni pe care ai făcut-o prima dată.” ”Da, sunt foarte sigur!” ”OK, dar nu o să fie prea ușor, o să dureze mai mult pentru că o să ai câteva experiențe tari. Dar astea te vor ajuta deciziv în a învăța să fii scriitor.”

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

M.A. Aici aș folosi cuvântul cercetare într-un sens diferit de cel clasic. Cercetarea care să te ducă la scrierea unui roman cred că este pentru mine o combinație de studiu teoretic și experiențe de viață. Chiar și studiul teoretic este despre experiențe de viață, dar ale altora. Au fost pasaje pe care le-am scris dintr-o suflare dar au fost și părți pe care le-am scris numai după ce am scotocit prin cărți sau pe net, sau rezultatul lecturilor și școlilor mele anterioare.

E.I. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?

M.A. Habar n-am. Dar mi-a rămas în minte descoperirea de prin clasa a 7-a a lui Jules Verne, poate 20.000 DE LEGHE SUB MĂRI  sau O CĂLĂTORIE SPRE CENTRUL PĂMÂNTULUI. Aventura și Fantezia. Sunt cei doi cai magici care îmi trag trăsura acestei vieți. Și în prezent, când trec printr-un loc necunoscut, chiar și o stradă din orașul meu, am o senzație de bucurie fizică.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

M.A. Am citit foarte multe romane și cărți documentare. Fără niciun plan. La terminarea facultății de geologie, pe la 25 de ani, aveam deja în biblioteca personală peste 3000 de volume. Și beletristică dar și multe cărți din domenii științifice, popularizare a științei, sau științifico-fantastice. Din 2012 majoritatea cărților cumpărate și citite au fost din domeniul ezoteric, parapsihologic.

Așa că stilul meu este o combinație de aventură din lumea fizică și cea metafizică. Acțiuni care te țin cu sufletul la gură și argumente științifice intr-un limbaj accesibil despre o lume care pare imposibilă și care devine reală când ”deschizi ochii”.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

M.A. Călătoriile, tenisul de masă, filmele și întrebările fără răspuns, mersul pe jos. Bucuria de a asculta oamenii vorbind despre viața lor.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

M.A. Nu am un plan zilnic de scris dar în fiecare zi scriu, îmi notez în telefon idei, expresii, scurte povestiri, vorbe celebre ale oamenilor celebri, adică a oricărui om, de la cei aflați în topul cunoașterii până la cerșetori.

E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?

M.A. O mie de cuvinte despre nimic sau nimic despre o mie de cuvinte, în NIMIC se află TOTUL. O poezie o scriu dintr-un impuls, o carte documentară dintr-n plan, un roman dintr-o idee. Când scriu poezie sau roman, nu muncesc, mă joc.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

M.A. Aici sunt deficitar, de aceea am apelat la dumneavoastră. Sunt conștient că promovarea cărților este la fel de importantă ca și scrierea lor. Am vrut să cunosc lumea scriind despre ea dar am constatat că scriam despre mine, lumea sunt eu și eu sunt lumea. Cum aș putea să știu cine sunt dacă nu mă privesc și prin mintea celorlalți?!

Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

Dacă toate cărțile formează o națiune atunci țara acestora este CITITORUL. Fără cititori această națiune nu există. O țară nu există decât prin locuitorii ei.

 

Emanuela Istrate
Autor: Emanuela Istrate
Emanuela e 👑 Super Erou Booknation.ro
Redactor de 1178 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Emanuela Istrate