
Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Petrariu Sorin Vlăduț: Sunt un tânăr de doar 24 de ani din Iași, autor a două cărți, un iubitor al naturii, un gânditor profund, interesat mereu de cum lucrează creierul, puterea gândurilor, sufletul, corpul și tot universul, iubesc meditația (yoga sau orice alt tip de meditație), de trei ani mi-am schimbat mentalitatea și tot de atunci a început iluminarea mea, iubesc să ajut, să fiu bun. Sunt mereu într-o dezvoltare și caut asta mereu, țintesc spre a face lucrurile cât mai perfecte.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
P.S.V.: O să încep prin a spune că, lângă mine nu a fost nimeni care să mă motiveze să cresc, sa mă dezvolt și de asta am decis să scriu această carte, care este pentru dezvoltare personală, despre o mentalitate bună, despre cum să intri profund în mentalitatea ta și să învârți acele rotițe care te vor ajuta să-ți setezi o mentalitate benefică pentru o viață prosperă și care te va îndrepta către drumul succesului, toate cele scrise în carte venite din experiențele mele, din mentalitatea formată după acei trei ani în care am investit mereu în mine.
Am scris a doua cartea pentru că unul dintre visurile mele, este să se promoveze în România educație. Și când spun ”educație” nu mă refer la ”școală”. Atât eu cât și voi, cei care veți citi aceste rânduri, știm că școala este făcută să antreneze memoria copiilor, nu să dezvolte inteligența, dar lăsăm acest subiect pe altă dată. Când spun ”educație” mă refer la o mentalitate bună!

B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
P.S.V.: Acel declic a fost la vârsta de 13 ani, atunci am și decis și mi-am promis că voi scrie o carte într-o bună zi și am și făcut-o doar că la vârsta de 23, și surpriză, acum vreau să scriu peste 10 cărți.
B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
P.S.V.: Cartea care m-a introdus în universul lecturii a fost ”OSHO – pentru fiecare zi, 365 de meditații pentru aici și acum”.
B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
P.S.V.: Eroul meu de carte preferat, chiar dacă o să sune că mă iubesc prea mult, sunt ”eu”. Iubesc să citesc, dar nu prea am un interes mare către cine a scris acele lucruri, ci dacă acele lucruri sunt importante, dacă acele lucruri sunt benefice pentru societate, dacă acele lucruri ajută omenirea. Da, este foarte important și autorul, dar încă nu am ales un erou, să spunem așa, dar niciodată nu este prea târziu.
B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
P.S.V.: Nu am apelat niciodată la un pseudonim, dar aș putea adăuga faptul că unii prieteni îmi spun ”profetul”
-e o poveste mai lungă 🙂
B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
P.S.V.: Când am terminat de scris prima carte (deschide ochiul), cei de la editura Ștef au propus ei un design, dar nu mi s-a părut interesant, așa că am decis că eu mă voi ocupa și de design-ul cărților.
B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
P.S.V.: Sincer, îmi doresc să ajung un om mare, dar când fac ceva, mă interesează să ajute oamenii în primul rând. Cât despre a ocupa prima poziție într-un top internațional nu m-am gândit niciodată.
B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
P.S.V.: Perioada de pandemie m-a făcut să încep să scriu.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
P.S.V.: Da, românii citesc foarte puțin, ceea ce este foarte trist, cât despre cine ar putea schimba asta, cred că dacă nu s-ar mai promova atât de multă prostie la televizor cât și în mediul online, și în schimb s-ar promova cultura, oamenii de cultură, oameni valoroși ai acestei țări, românii se vor schimba și această țară ar începe să crească!
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
P.S.V.: Toată activitatea mea se poate găsi pe Facebook, aici. Cât despre cumpărarea cărților, nu am un magazin online, nu am făcut contracte cu librării, deocamdată vând doar în Iași și când o fac, merg personal si înmânez cartea, iubesc să fac asta!
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
P.S.V.: Pot spune doar că vă apreciez pentru că promovați cultura, oamenii de cultură, scrisul, scriitorii și acei oameni care oferă și vor să ofere ceva benefic omenirii. Mereu am spus și mă ghidez după faptul că ”scopul oamenilor este să ajute, să ofere lucruri benefice pentru semenii lor, nu banii, mașinile, casele, etc”.
Vă doresc multe împliniri, fericire, să nu uitați să zâmbiți și mult succes în ceea ce faceți!
cu drag, Petrariu Sorin Vlăduț.

MAI Jos este link catre: Cartea 1 – Open The Eye English version – Petrariu Sorin Vladut – 2026 Release