E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

R.O.I. Sunt un om, un om pasionat de cunoastere si mai ales, de autocunoastere pentru ca pentru mine, exprimarea autentica unul dintre motivele principale pentru care am venit pe pamant. In plus, cand intelegi ca realitatea exterioara reflecta interiorul tau, incepi sa realizezi ca, lucrand cu tine, transformandu-te pe tine, poti transforma realitatea in care traiesti.

Am absolvit Faculatatea de Litere (limbi straine) si ulterior, masteratul in Comunicare si Relatii Publice iar acum sunt formator (trainer si public speaker) acreditat de ANC. M-a pasionat profunzimea de dincolo de lumea materiala inca de cand eram mica pentru ca m-am simtit mereu ghidata, in interiorul meu, de o putere superioara. Imi amintesc ca prima carte despre spiritualitate, pe care am citit-o, a fost in franceza si tin minte ca mi-a adus o oarecare claritate insa tot simteam ca mai e mult de descoperit; acum, dincolo de carti si cursuri, descopar maretia Sursei Divine prin meditatie si prezenta. 

Multe dintre legile universale cunoscute acum, le descoperisem deja cu mult timp in urma, ca multi dintre noi, de altfel, doar ca nu aveam un nume pentru fiecare sau o explicatie clara. De exemplu, si Legea Atractiei am descoperit-o cu multi ani in urma si, tot asa, nu aveam un nume pentru ceea ce traiam, pana si faptul ca acum locuiesc in Cipru a fost o creatie constienta care s-a materializat dupa aproximativ un an. 

Am continuat sa urmez cursuri de Reiki, ThetaHealing, Coaching, NLP, Hipnoterapie, Neurostiinta, Neuroplasticitate, Legea Atractiei doar pentru a-mi reaminti, confirma si organiza cumva prin tehnici concrete ceea ce stiam si simteam deja in interiorul meu insa incepusem sa uit pentru ca peste adevarul simtit se suprapunea programarea mentala generala in care atat de mult ni se spune cum si ce sa fim pana cand uitam cine suntem noi cu adevarat. Dar asta e si farmecul, redescoperirea magiei din tine, e totul ca un joc. De multe ori, e de ajuns sa ne amintim cum eram cand eram foarte mici, inainte sa ne fi spus altii cum sa fim, pentru a ne intelege menirea. Imi amintesc ca inzestrarea cu energie vindecatoare am cunoscut-o de mica; de exemplu, am luat la un moment dat un pui de liliac pe care il aruncase cineva si parea total uscat iar eu l-am plantat si imediat s-a prins si si-a revenit. Faptul ca am aflat prin reiki sau atunci cand mi-a fost fotografiat si interpretat campul energetic (aura) ca am capacitatea de a vindeca a fost doar o confirmare. In realitate, energia divina e cea care vindeca prin mine.

Si pentru ca vorbeam de copilarie, sunt si mama Sarei, a lui Eric si a lui David si le multumesc ca m-au ales pe mine, sunt constienta de responsabilitatea mea de-a le onora darurile cu care au venit pe pamant si de-a le sprijini unicitatea. Si sa va spun un secret, am invatat de la ei mai mult decat de la orice curs predat de un adult, doar urmarindu-i exprimandu-se si respectandu-le autenticitatea.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

R.O.I. In copilarie, imi faceam microfoane din niste tuburi si cam toata ziua asta faceam, ori vorbeam, ori cantam. E clar ca nu e intamplator faptul ca sunt nascuta in aceeasi zi cu magicul si minunatul Florin Piersic . Scrisul a venit ca un mod alternativ de exprimare dupa ce, desi stiam deja ca vocea mea e un mod de a vindeca, am inteles ca si scrisul poate vindeca si in plus, este inca un mod prin care pot contribui la evolutia colectiva.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

R.O.I. Daca stau sa ma gandesc, toata viata mea am facut cercetare pana a ajunge sa public aceasta carte. Toate cartile citite, toate cursurile urmate, toata experienta mea de pana acum reprezinta tot atatea lectii care m-au ghidat spre redescoperirea de Sine, iar in carte impartasesc o parte din acestea intr-o maniera simpla, concisa, pe intelesul tuturor. Cartea cuprinde doar esenta si include multe activitati practice pentru ca fiecare sa patrunda in adevarul sau si sa experimenteze propriile constientizari.

In momentul in care uitam cine suntem si devenim ceea ce ni se spune sa fim, ne simtim frustrati, nefericiti, deprimati, anxiosi si chiar ne imbolnavim fizic, toate acestea fiind doar moduri prin care sufletul nostru comunica cu noi pentru a ne redirectiona spre noi insine, spre exprimarea autentica despre care vorbeam mai sus. Totul este orchestrat divin intr-un mod perfect si nimeni nu vine pentru a fi copia altcuiva. De aceea, cea mai valoroasa cercetare este in interiorul nostru, acolo sunt toate raspunsurile iar Ghidul tau pentru succes este si un mod de lucru cu sine pentru a redescoperi magia vietii.

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?

R.O.I. In cazul ghidului pentru succes, titlul reflecta exact ceea ce reprezinta cartea, un ghid spre succesul real, care te conduce spre interiorul tau si te indruma pas cu pas. Parcurgand ghidul, tu deja ai realizat obiectivul in campul cuantic, totul e sa-ti mentii starea potrivita pentru a o atrage in realitatea ta. Cum faci asta? Raspunsul se afla tot in carte. Totul e sa intelegi ce inseamna succesul pentru tine, care obiective sunt reale si care sunt programate in mintea ta sau vin din rani emotionale nevindecate, si-atunci nu reprezinta succes real ci doar moduri de a fugi sau de a masca rani emotionale fara ca macar sa ne dam seama de acest lucru, si  aflam asta atunci cand obiectivul se realizeaza insa noi inca simtim ca ceva lipseste. 

Cand tot mai multi oameni ating succesul urmandu-si misiunea pentru care au venit pe pamant si sunt in armonie, iubire si bucurie, incep si ceilalti sa se simta altfel pentru ca se afla in acel camp de energie.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

R.O.I. Eu scriu ca si cum as vorbi pentru ca, pur si simplu, dau voie cuvintelor sa curga, multi imi spun ca ma simt ca si cum as fi acolo langa ei atunci cand citesc ceea ce scriu. Fiecare mod de exprimare e unic pentru ca fiecare fiinta transmite din energia sa, unica si care nu se poate compara sau egala vreodata, ca intr-un joc de puzzle, fiecare avand locul sau in intreg.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

R.O.I. Exprimarea artistica in general, mai ales prin muzica, dans si teatru, si tot ce ma face sa ma simt conectata cu tot ce exista, iubesc oamenii, iubesc marea, iubesc animalele, iubesc plantele. E atat de simplu sa te simti in armonie atunci cand iubesti minunile Creatiei si privesti in profunzime, acolo unde totul e perfect.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

R.O.I. Scriu atunci cand ma simt inspirata, uneori ma trezesc noaptea si imi vin idei, alteori ma plimb pe malul marii, cu carnetelul dupa mine. Cand sunt cu marea, descult prin apa, simt o mult mai mare claritate si ma simt aliniata cu sufletul meu.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

R.O.I. Ma pot gasi pe facebook la https://www.facebook.com/RamonaOnisorCoach sau la www.ramonaonisor.com

Versiunea tiparita a cartii 
Editie digitala 
Editie digitala 

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

R.O.I. Viata pe pamant e un dar si o sansa de a experimenta lumea materiala, eu o compar adesea cu mersul la facultate. Corpul e un dar. Suntem aici pentru a iubi, pentru a fi fericiti, pentru a contribui la evolutia noastra, suntem in plina ascensiune, pamantul este in plina ascensiune. Evoluam impreuna. Pentru ca suntem cu totii UNUL, separarea e doar o iluzie.

Emanuela Istrate
Autor: Emanuela Istrate
Emanuela e 👑 Super Erou Booknation.ro
Redactor de 1041 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Emanuela Istrate