Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Silviu Bacuiani: De profesie sunt polițist local și în ciuda imaginii nu prea bune pe care o are poliția locală, îmi place ceea ce implică a profesa în acest domeniu. M-am născut în Giurgiu, la distanță de 5 luni după cel mai mare cutremur care a zguduit România și am crescut în București.

Am fost căsătorit timp de aproape 14 ani cu prima mea mare iubire, Florentina, mariaj din care, pe lângă amintiri, învățăminte și lecții de viață, am rămas cu cele mai de preț realizări ale unui om: doi copii, un băiat și o fată.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
S.B.: Ultimul meu volum de poezii, al treilea, se numește „Clipe din mine”. Reprezintă un fel de călătorie în sufletul meu, ca de altfel toate poeziile scrise de mine, nu doar cele din această carte. După cum chiar am exprimat într-una dintre poeziile incluse în acest volum, „De vrei să mă cunoști, caută-mă în poeziile mele”.

Versurile poeziilor din acest volum reprezintă așadar o călătorie în sufletul meu, o incursiune în lumea mea lăuntrică. O sursă care poate ajuta foarte ușor cititorul să identifice această lume interioară a mea, vizitând sediul afectivităților și cel al spiritualului poate, cu care am venit în această lume.

B.N.: Cineva din familie ți-a insuflat pasiunea pentru citit și scris?
S.B.: De citit, mi-a plăcut de când mă știu. Nu aș putea spune că mi-a insuflat cineva anume această pasiune, pot afirma însă că tatălui meu la fel, îi place să citească foarte mult. Cât despre scris, dintotdeauna mi-a plăcut să mă exprim în acest mod, nu am crezut însă niciodată că voi ajunge să public vreo carte.

B.N.: Câte cărți reușești să citești într-o lună?
S.B.: Din păcate, nu mai am timpul necesar de a citi pe cât de mult mi-aș dori. Cu toate acestea, cel puțin o carte tot citesc.

B.N.: Există vreun autor român, contemporan, cu care ți-ar face mare plăcere să fii prieten?
S.B.: Sunt prieteni cu două autoare, să spun așa. Una dintre ele, Romelia Lungu, este aceea care m-a încurajat, susținut și ajutat să public primul meu volum de poezii. Cea de a doua este Cristina Olteanu, poetă, de asemenea un om extraordinar. Sunt mândru că mă pot numi prietenul lor!

B.N.: Având în vedere înflorirea tehnologiei, îți mai place să scrii de mână?
S.B.: Da, îmi place foarte mult să scriu de mână și chiar mi-am încurajat recent fetița în acest sens. Am noroc, să spun așa, că prin natura profesiei cel puțin fac asta în fiecare zi!

B.N.: Ceai sau cafea atunci când lucrezi la o carte?
S.B.: Pepsi! Nu sunt băutor de cafea, iar dacă va trebui totuși să aleg dintre cele două voi opta pentru ceai.

B.N.: S-a întâmplat să plângi la scenele triste pe care le scrii?
S.B.: Să plâng, nu. Să le trăiesc cu toată ființa mea și să simt fiori în tot trupul, da.

B.N.: Alegi să mergi la bibliotecă atunci când ai nevoie de liniște și timp mai mult pentru lectură?
S.B.: Îmi place să mă retrag undeva în natură, singur. Îmi conferă acea liniște interioară de care am nevoie atunci.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
S.B.: Personal, consider că editurile ar putea aduce un vânt al schimbării să zicem, acordând mai mult credit autorilor autohtoni, promovându-i mai mult.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
S.B.: Îmi public singur cărțile momentan, pe platforma Lulu, unde pot fi găsite și comandate. Cel puțin momentan, acestea nu pot fi găsite în librării.

Pot fi găsit pe pagina mea de facebook, https://facebook.com/clipedinmine, pe contul de instagram, https://instagram.com/confesiunilirice și pe website-ul personal, www.silviubacuiani.ro.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
S.B.: Vă mulțumesc în primul rând că ați avut răbdarea și plăcerea de a citi până aici. Mă simt încântat și onorat că v-ați rupt din timpul vostru prețios pentru mine. Acesta este primul meu interviu și sper că i-am făcut față cu brio! Vă aștept pe pagina mea de facebook sau pe contul de instagram pentru a ne cunoaște mai bine!

Vezi Top 100 cărți ale anului 2023