E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
S.F. Sunt un filolog licențiat în studii economice, part-time barman, part-time model, part-time blogger, part-time consultant de imagine, part-time scriitor. Nu am avut o lingură de argint în gură, dar am avut mereu tot ce am avut nevoie pentru a mă dezvolta ca individ și meritul îi aparține în totalitate familiei mele; ei au fost mereu lângă mine sprijinindu-mi orice idee și permițându-mi să fac în viață exact pașii pe care mi i-am dorit, lăsând la o parte presiunea societății și mizând pe faptul că pot alege orice cărare atât timp cât am cu mine bagajul de valori și principii pe care mi le-au transmis cum au putut mai bine de-a lungul vieții.
E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?
S.F. Adevărul e că scriam de mic dar am uitat de asta. Am găsit de curând un caiet cu poezii scrise de mine la 9 ani – nu sunt opere de artă dar dorința de a crea era acolo încă din copilărie. Mai apoi, în clasa a 7-a am ajuns la olimpiada națională de Cultură Civică, unde task-ul era să creionezi o poveste în care un drept al copilului era încălcat și să relatezi și o rezolvare a problemei. Atunci mi-am dat seama că pot să fac un mic scenariu pe baza unei idei predefinite. Anul următor am ajuns din nou la faza națională.
E.I. Cum s-a născut cartea „Frustrează-te” ?
S.F. Cartea e o combinație de lecții pe care le-am învățat pe propria piele, lecții pe care le-am auzit de la alții sau din cărți și peste toate un toping generos de imaginație bogată. Adevărul e că s-a născut dintr-o frustrare. Împreună cu un partener de business ne pregăteam să deschidem un magazin de costume pentru bărbați. În carte, la fiecare capitol, se găsesc niște sfaturi despre cum pot bărbații să se îmbrace mai elegant, cum să se comporte în anumite circumstanțe și alte mici detalii care fac diferența. Ei bine, inițial, am vrut să ofer aceste scurte sfaturi celor care achiziționau costume de la noi, dar după toată perioada de pregătire a business-ului partenerul meu a rupt legătura cu mine subit și fără vreo explicație, pur și simplu nu dădeam de el pe nici o cale. Așa că din frustrare, am luat sfaturile respective, le-am dezvoltat și am încropit o poveste în jurul lor astfel încât să îți rămână mai mult timp întipărite în minte.
E.I. Cum vezi scrisul, ca pe o pasiune sau ca pe un loc de muncă?
S.F. În momentul în care vezi scrisul ca pe un loc de muncă, după părerea mea nu e adevărata ta pasiune. Poți însă, oricând, să îi adaugi disciplină procesului de scriere și astfel să produci opere bogate cantitativ și calitativ. Pentru mine e o pasiune – îmi notez în telefon orice idee îmi vine și consider că merită distribuită mai departe și când mă pun în fața laptopului o dezvolt cât pot de mult și de bine, iar când se acumulează suficient de multe idei le transpun într-o carte.
E.I. Care este filmul tău preferat bazat pe o carte?
S.F. Închisoarea îngerilor – o ecranizare după nuvela lui Stephen King.
E.I. Cum crezi ca stilul tău de a scrie s-a schimbat de-a lungul anilor?
S.F. Odată cu trecerea anilor și dezvoltarea vocabularului mi-am permis să realizez construcții mai complexe, însă stilul nu consider că s-a schimbat mult. Eu scriu pentru omul de rând, e inutil să folosesc cuvinte pompoase doar de dragul de a le folosi pentru că îmi doresc ca ceea ce creez să fie apreciat și de cel cu 4 clase și de cel cu 4 facultăți.
E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?
S.F. Mi-aș dori ca povestea mea să ajungă la cât mai multă lume și la un moment dat să fie ecranizată. Sincer, nu mă văd scriitor full-time, am planuri în zona antreprenorială mult mai multe, dar e o pasiune pe care nu vreau să o las să se stingă.
E.I. Participi la evenimente literare?
S.F. Nu am participat la nici un eveniment până acum și nici cartea nu e scrisă urmând anumite reguli/stiluri/șabloane.
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?
S.F. Dacă sunteți cititori BookNation înseamnă că cititul e o activitate pe care o faceți cu plăcere și îi cunoașteți beneficiile imense în dezvoltarea noastră ca indivizi. Am o singură rugăminte pentru voi ( valabilă dacă aveți copii, frați mai mici, alte rude/apropiați în școala generală): încetați să îi mai obligați pe copii să citească!
Timp de 8 ani de zile am urât fiecare pagină citită și nu i-am dat nici o șansă să rămână întipărită în mintea mea pentru faptul că am fost obligat să citesc de profesori și părinți opere literare arhaice care pentru mine nu aveau nici o relevanță, pline de cuvinte ieșite din uz și regionalisme pe care nu le înțelegeam și nu aveam nici un interes să verific vreodată însemnătatea lor pentru că o făceam doar împins de la spate. Copiii au fost și vor rămâne mereu extrem de curioși, datoria părinților și a școlii e să le trezească curiozitatea, de acolo se descurcă singuri.
Sunt convins că și pe Eminescu, care e persona non grata în rândul tinerilor, l-ar studia copiii cu entuziasm dacă s-ar folosi altă metodă de a-l prezenta, în loc să fie ridicat la rangul de zeu, introdus până la exces în programa școlară și lăudat precum un extraterestru reptilian de rasă și inteligență superioară ce a venit printre muritori să-i ilumineze. Gândiți-vă că acum 15 ani timpul petrecut cu citirea forțată a cărților concura cu ieșitul afară la bătut mingea și în 9 din 10 cazuri pierdea, sau dacă câștiga oricum nu aducea nici un rezultat, acum concurează cu PlayStation4 și Virtual Reality, acum cu certitudine nu mai merge cu forța. Eu însumi am citit de bună voie și nesilit de nimeni prima carte în clasa a 9-a, când ajuns pe un forum de dezvoltare personală am văzut mai mulți oameni cum spuneau că acea carte le-a schimbat viața, felul în care vedeau lumea și relația cu banii – instant mi s-a activat curiozitatea, am citit-o din scoarță-n scoarță și mi-a rămas întipărită în memorie.
E vorba de Tată bogat, tată sărac de Robert Kiyosaki – nu e nici cea mai bine scrisă carte, nici cea mai valoroasă, nici cel mai cunoscut autor al tuturor timpurilor, dar dacă reușești să îți faci copilul curios în loc să îl forțezi ai pus o fundație extrem de solidă la viitor său. ( Ați zis câteva cuvinte, m-am întins puțin mai mult, dar e scris din suflet, nu din minte, în felul acesta limita de timp și spațiu tinde să dispară)
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
S.F. În mare parte tot de postez apare mai întâi pe Facebook https://facebook.com/suba.florian.alexandru , cartea se poate comanda cu livrare gratis prin curier de pe site-ul prietenului meu bun, de asemenea scriitor : www.cristigrosaru.ro/carte3 iar blogul de care în curând mă voi ocupa mai serios și unde veți găsi articole de dezvoltare personală e aici : www.conturamdomnii.com