Interviu cu Teodora Gheorghe, autoarea cărții „Întâmplări despre niciodată – 7 poveşti neobişnuite despre singurătate”

E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?

T.G. M-am născut în Bucureşti acum trei decenii, într-o zi toridă de vară. Am descoperit încă din copilărie că îmi place să inventez poveşti. Am fost dintotdeauna o visătoare şi o fire extrem de sensibilă şi destul de introvertită, trăsături care s-au dovedit de folos când m-am hotărât să devin scriitoare.

Pentru că mi-a plăcut să visez şi în alte limbi, am studiat engleza şi hindi la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Universităţii Bucureşti, apoi am absolvit Masteratul de Traducere a Textului Literar Contemporan. Ador teatrul şi filmul, aşa că am făcut şi un pic de scenaristică de scurt metraj la Unatc. Am colaborat cu mai multe reviste culturale unde mi-au fost publicate poezii, povestiri şi traduceri. Am fost redactor colaborator pentru Ziarul Metropolis, realizând cronici de teatru, cronici de eveniment, recenzii de carte, interviuri. În tot ce am întreprins, fie că am predat, tradus, scris sau pictat, mi-am folosit creativitatea. Pentru mine arta şi creaţia se situează pe un piedestal. Nu mă văd făcând ceva unde creativitatea nu îşi are locul.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

T.G. Scriu de pe la opt ani. Am început cu o poezie în versuri cu rimă. Cumva am știut dintotdeauna că acesta este drumul meu. Poveștile mă invitau să le aștern pe hârtie și, uneori, să le adaug o ilustrație. Am scris multe povești în acei ani, majoritatea despre natură, animale și ființe magice. La școală am început să mă remarc la orele de română și în liceu am participat la olimpiade, ajungând o dată la etapa națională printre primii. Scriam și pentru mine, mai mult poezii care abia mai târziu aveau să se regăsească într-un volum („Moartea era un iepure șchiop”), după ce le-am mai șlefuit și am mai adăugat și altele. Drumul meu literar s-a întins cu adevărat înaintea mea în anul în care am câştigat premiul „Best of” la Concursul de debut literar „Incubatorul de condeie”. Asta mi-a dat avânt şi curaj să scot de la „naftalină” creaţiile adunate.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

T.G. În proză abordez un stil mai puţin întâlnit la noi şi care vibrează la unison cu o parte din lumea mea interioară. Proza mea este poetică, are un anumit lirism şi îmbină realismul magic, fabulosul și suprarealismul într-o atmosferă de suspans și nostalgie. În poezie am pe alocuri note de umor negru, ironie, o doză de filozofie; îmi place să zugrăvesc imagini suprarealiste şi uneori să jonglez cu jocurile de cuvinte, dar rămânând fidelă sensibilităţii trăirilor. Scriu şi poezii cu rimă, însă recunosc, mi-e mai uşor să scriu versuri albe.

E.I. Ce ne poţi spune despre volumul tău de povestiri „Întâmplări despre niciodată – 7 poveşti neobişnuite despre singurătate”?

T.G. Volumul a apărut la editura Eikon şi a avut lansarea pe 3 iunie în 2018, la Bookfest. A fost o bucurie şi un vis împlinit, fiind cartea mea de suflet, inspirată de emoţii trăite cândva şi pe care le-am eliberat pe hârtie. Tema singurătăţii străbate fiecare dintre cele şapte povestiri, îmbrăcând cele mai neașteptate nuanțe. Cititorii se vor întâlni cu o fată care este prizonieră într-un castel misterios, unde trebuie să găsească piesele unui puzzle în diferite camere „vii”; vor cunoaşte doi colecţionari de obiecte lăsate în urmă de îndrăgostiţi, un doctor care ascunde un secret tenebros, o adolescentă care începe o corespondenţă ciudată cu un străin care îi lasă scrisori în locuri abandonate şi …vă las pe voi să le descoperiţi.

E.I. De ce „neobişnuite”?

T.G. Pentru că straniul şi fabulosul se furişează în miezul realităţii când nici nu te aştepţi. Pentru că întâmplările şi personajele se sustrag tiparelor. Pentru că singurătatea nu este mereu ce pare a fi, ca să parafrazez celebra replică din „Twin Peaks”. E când apăsătoare şi angoasantă, când suavă şi plină de candoare. Sau toate în acelaşi timp. S-ar putea ca, citind povestirile, să vi se facă dor de singurătate, cea în care te pierzi pentru a te regăsi.

E.I. Cum ţi-a venit ideea titlului?

T.G. Mi s-a părut potrivit ca „Întâmplări despre niciodată”, titlul uneia dintre povestiri, să apară şi pe coperta cărţii. Ţin în mod special la această povestire pentru că ea este inspirată de o experienţă reală din viaţa mea. Am avut şi eu un W. cu care am corespondat într-o manieră mai puţin obişnuită. Titlul este şi un mic joc de cuvinte; el vorbeşte despre speranţele ataşate unei iubiri care se sustrage împlinirii. Ea se întâmplă în vis şi în cuvânt, dar niciodată în realitate.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

T.G. Mi-a plăcut mereu să desenez. Prin copilărie şi adolescenţă am făcut multe portrete. De câţiva ani m-am reapucat şi de pictat ocazional. Uneori cânt, dar mai mult în „culise”. Tracul mă cam împiedică să cânt în public, deşi mi s-a propus de câteva ori să înregistrez o piesă în studio. Am cântat de două ori în faţa oamenilor, o dată pe scenă şi altă dată într-un local, la un eveniment cultural. Mă bucur că am avut aceste ocazii. O altă pasiune de-a mea este astrologia, o studiez de ani buni şi am făcut şi un curs specializat. În rest, mă uit la filme şi îmi place să citesc.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

T.G. Mă pot urmări pe pagina mea de Facebook Fata din lună şi pe blogul meu. Prima mea carte cred că se mai găseşte pe site-ul Cărtureşti, iar volumul de povestiri poate fi cumpărat de pe site-ul editurii Eikon, dar şi de pe Libris.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

T.G. Lăsaţi-vă să zburaţi pe aripile cărţilor şi veţi descoperi bucuria de a trăi mai multe vieţi.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.