Interviu cu Tiberiu Popovici, autorul cărții „Goana după păpădii”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Tiberiu Popovici: Numele meu este Tiberiu Gabriel Popovici. M-am născut în oraşul Făget, judeţul Timiş, pe data de 6 martie, anul 1984. Am crescut şi copilărit în Gladna Montană, un sat de munte. Am urmat cursurile liceului de informatică Aurel Vlaicu din Lugoj şi am obţinut licenţa la Politehnica Timişoara, secţia Automatica şi Calculatoare, aşadar sunt programator. Dar pentru un om al pasiuniilor, aş putea spune că lumea ştiintifico-fantastică din domeniul IT nu este, şi nu a fost, singura mea iubire.

Aşadar, de-a lungul timpului, am dezvoltat pasiuni literare, atât pentru a-mi satisface nevoia de a citi cât şi pe cea a exprimării, prin scris. Am devenit foarte ataşat artelor plastice, pictură, graffiti. Muzica, şi nu pe ultimul plan, a fost o descoperire târzie, poate prea târzie, dar cu o încărcătură emoțională nelimitată, pe care am ajuns s-o ascult, s-o înțeleg, s-o creez, fiind parte solidă a imaginației mele.

E.I. Când ți-ai dat seama că vrei să fii scriitor?

T.P. La vârsta de paisprezece ani am devenit preocupat de poezie, dintr-o nevoie sinceră de creativitate. Fiind un mare iubitor al naturii, exercițiul liric a fost, și va rămâne, o activitate sentimentală. Cât privește proza, totul s-a întâmplat mai târziu, la vârsta de douăzeci și cinci de ani, când interesul pentru filozofie a atins pragul la care n-am mai putut rămâne spectator al manifestului, ci am dorit cu desăvârșire să devin parte comună cu acesta.  

E.I. Cum începe o zi pentru în scriitor?

T.P. Cu o cafea. La locul preferat din casă, adică la bucătărie. Rețeta este una simplă: se ia un carnețel și stiloul preferat, după preferință poate fi un laptop, apoi se alege subiectul, asezonat cu liniște și curiozități specifice contextului, și se dă frâu liber imaginației, până când cerneala vărsată pe hârtie ia forma dorită. După ce răbdarea și-a atins scopul, te ridici de la masă și pleci la servici.  

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?

T.P. Consider că arta, în variatele ei forme, are o direcție liberă de manifestare, direcție pe care eu nu doresc s-o influențez. Așadar, cât privește pasiunea literară nu-mi pot impune o țintă, deoarece consider că nu este o scară profesională, tehnic definibilă, cu care așteptările mele să coincidă. Dar, pentru că această activitate mi-a adus în ultimii ani multă satisfacție, aș putea doar să-mi doresc să continue în acest fel.

E.I. Te-ai gândit până în prezent să renunți la stilul actual de a scrie?

T.P. De-a lungul anilor stilul meu de scriere a suferit modificări, în mod special de la lucrare la lucrare. Necesitatea schimbării a fost influențată în mare parte de subiectul abordat, dar și din nevoia de expunere a contextului cu un anume specific. Deși, pot spune că schimbări radicale nu au avut loc până în acest moment. Dar răspunsul meu la întrebare este: nu. Nu am luat în considerare o schimbare a stilului de scriere, până acum.

E.I. De ce ai ales să scrii cartea „Goana dupa papadii”?

T.P. Am scris cartea “Goana după păpădii”, din nevoia de a expune un concept filozofic pe care eu îl numesc: “curiozitate”. Consider că acest concept, fundamental existenței noastre, poartă o carismă aparte și anume capacitatea de a exista fără limite, necunoscutul continuu explorabil. Respectul pentru acest fenomen a adus cu sine și motivul pentru care am dorit să-mi împărtășesc viziunea personală asupra lui într-o carte.

E.I. Care este prima reacție a oamenilor când citesc cartea ta?

T.P. Una dintre cele mai comune reacții este: “De unde ți-a venit ideea asta?!”. Alte reacții au natură de mulțumire. Deși reacțiile sunt preponderent pozitive, lucru care ar trebui să mă împlinească, satisfacția cea mai mare îmi este oferită de uimirea care se poate citi pe figura cititorilor.   

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

T.P. Activitatea literară îmi poate fi urmărită atât pe pagina de facebook.com, goodreads.com cât și pe site-ul cu specific creativ literar în limba engleză: abctales.com sub pseudonimul: tibi popovici.

  Cărțiile pot fi cumpărate de la editura coresi/epublishers: http://www.librariacoresi.ro/shop, cât și de pe amazon.com

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

T.P. O carte proaspăt scrisă este sâmburele imaginației unei singure persoane, a scriitorului, dar singurul pământ fertil este cel din inima cititorului.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.