Interviu cu Zarioiu Cristina, autoarea cărții “Indecizii”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Zarioiu Cristina: M-am apucat mai serios de scris acum 6 ani de zile și acum am convingerea că aceasta este menirea mea: dacă o frază ajunge în inima unui cititor și îi provoacă o emoție intensă, ori determină o schimbare, o evoluție interioară în el, atunci munca mea își atinge scopul și asta mă face să mă simt fericită, împlinită.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

Z.C. Am cochetat cu scrisul în școala generală, după care am ales traseul unui liceu cu profil de matematică-informatică, iar apoi am urmat facultatea și maestrul la Academia de Studii Economice. În toată această perioadă nu am mai scris. Însă atunci când m-am angajat la multinaționala unde lucrez și în prezent, am început să scriu articole la revista interna a companiei și am realizat cât de mult îmi lipsise scrisul. După care am simțit nevoia să îmi fac un blog al meu, cristinazarioiu.ro, în care să împărtășesc cu cititorii impresii, trăiri ori percepții despre viață. Au urmat colaborări cu ONG-uri și cu diverse reviste pe partea de newslettere, comunicate de presă și articole. În paralel, pentru că tot timpul am regretat că am ales ASE-ul în locul Facultății de Jurnalism, am urmat și cursurile de redactor din cadrul Școlii Media FEM.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea “Indecizii”?

Z.C. (In)decizii s-a născut într-o zi agitată de iulie. Am fost la două interviuri pentru joburi, dar am plecat indecisă de la ambele. M-am dus acasă și m-am aventurat între file rătăcite de jurnal, conversații întortocheate pe peretele de socializare și amintiri jucate pe o scenă de teatru de păpuși. Și m-am trezit scriind o carte pe care inițial am pus-o cuminte în sertar. Dar cartea a fost nărăvașă cerându-și dreptul la tipar și la coperte frumoase. Se pare că vrea cu dinadins să vă spună o poveste despre viață.

E.I. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

Z.C. M-a inspirat destul de puternic mediul în care trăiesc, dar și povestea mea personală de viață și a celorlalți de lângă mine.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

Z.C. Cartea (In)decizii are 3 părți și fiecare dintre ele are un stil diferit. Prima parte este scrisă sub forma unui jurnal, cu introspecții interioare, cea de-a doua este dinamică, cu dialoguri, conversații pe rețele de socializare, iar ultima parte este scrisă de la cap la coadă într-un stil metaforic, mai greu accesibil, ce cuprinde filozofii de viață. Faptul că (In)decizii este scrisă în 3 stiluri diferite a făcut-o accesibilă unor categorii de cititori foarte diferiți.

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

Z.C. Da, de câteva luni de zile am în minte un nou subiect și lucrez la acest proiect.

E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?

Și în viitorul apropiat și în cel mai îndepărtat mă văd scriind cărți în continuare. Și îmi doresc ca ele să fie publicate și pe Amazon, în limba engleză, așa cum este și (In)decizii.

E.I. Cât de activă ești pe social media?

Z.C. Folosesc Facebook , Instagram, partea de blogging, dar cu măsură .

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

Z.C. Să citească mult.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Z.C. Cartea (In)decizii poate fi achiziționată din librăriile Cărturești din țară sau online, pe site-ul librarie.net (cu un preț promoțional de Sărbători) și pe amazon în limba engleză, format kindle.

Pe mine mă puteți găsi pe blog și pagina de autor de pe Facebook.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Article Tags

Iubim comentariile tale :)

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.