Parisul, conversațiile dintr-o cafenea legendară și personajele care își caută locul între trecut și viitor dau viață romanului „Mic dejun la Café de Flore”. Elena Adriana Dobrinoiu ne invită să privim dincolo de decorul parizian, spre întrebările despre apartenență, libertate și transformare. În acest interviu, autoarea vorbește despre Alexa Andine, construcția romanului, scris și întâlnirile cu puterea de a ne schimba.

În „Mic dejun la Café de Flore”, Parisul și cafeneaua au o prezență aproape la fel de puternică precum personajele. Ce anume poate spune acest oraș despre identitate și apartenență, fără ca personajele să o rostească direct?

În Mic dejun la Café de Flore, Parisul nu este doar spațiul în care se desfășoară povestea, ci una dintre conștiințele discrete ale romanului. Mi-a plăcut să-l gândesc asemenea unui personaj tăcut, dar mereu prezent, care vorbește prin memoria sa culturală, prin limbaj, prin ritmul străzilor și prin istoria pe care o poartă aproape firesc în fiecare colț al său.

Pentru Alexa, Parisul devine mai mult decât o destinație. El reprezintă un teritoriu al căutării de sine, locul în care întrebările despre identitate și apartenență capătă o altă profunzime. În fond, apartenența nu înseamnă întotdeauna rădăcini fixe; uneori ea se construiește prin afinități culturale, prin valori și prin întâlnirile care ne transformă.

Mi s-a părut important ca orașul să exprime această idee fără a o formula explicit. Parisul sugerează că identitatea nu este un dat imuabil, ci un proces continuu de devenire. El devine pentru Alexa spațiul în care memoria originii dialoghează cu dorința de libertate și cu nevoia de reinventare. De aceea, orașul apare în roman ca un loc al întâlnirii dintre ceea ce suntem și ceea ce aspirăm să devenim.

Alexa Andine își leagă plecarea spre Occident și de aspirații profesionale, și de dorința unei alte vieți. Care este prețul mai puțin vizibil al acestei alegeri pentru ea?

Cred că prețul cel mai puțin vizibil este sentimentul de a trăi între două lumi. Alexa pleacă din România cu dorința de a-și împlini aspirațiile profesionale și de a descoperi un univers cultural care o atrage profund. Însă odată ajunsă acolo, își dă seama că succesul și libertatea nu șterg legătura cu locurile care au format-o. În România rămân familia, copilăria, primele lecturi, primele visuri și o parte esențială din identitatea ei. Chiar dacă Parisul ajunge să-i ofere spațiul în care se exprimă cel mai bine ca jurnalistă și scriitoare, ea continuă să privească spre originile sale cu recunoștință și nostalgie.

Mi-a plăcut să explorez această tensiune interioară. Alexa nu își abandonează trecutul pentru a-și construi viitorul, ci încearcă permanent să le împace. În fond, cred că adevărata ei călătorie nu este doar una geografică, ci una interioară, între rădăcini și devenire.

Imagine furnizată de Elena Adriana Dobrinoiu pentru interviul Booknation

Alexa este jurnalistă, iar în roman apar tensiuni între carieră, etică și viața personală. Ce v-a interesat să explorați prin acest personaj despre libertatea și responsabilitatea celui care spune poveștile altora?

Prin Alexa am vrut să explorez responsabilitatea care însoțește întotdeauna libertatea de a spune poveștile altora. Jurnalistul are privilegiul de a asculta, de a pune întrebări și de a aduce în lumină experiențe umane foarte diferite. Dar acest privilegiu presupune și o obligație morală: aceea de a nu simplifica viețile oamenilor și de a nu le reduce la câteva concluzii grăbite.

M-a interesat ideea că adevărul nu este niciodată complet și că fiecare poveste ascunde mai multe perspective. Pe măsură ce îi ascultă și încearcă să-i înțeleagă pe ceilalți, Alexa descoperă că este nevoită să se confrunte și cu propriile întrebări, prejudecăți sau vulnerabilități.

De aceea, jurnalismul apare în roman nu doar ca profesie, ci și ca formă de cunoaștere. În încercarea de a înțelege lumea, Alexa ajunge să se înțeleagă mai bine pe sine.

De ce ați ales Café de Flore drept loc central al întâlnirilor și conversațiilor? Ce fel de idei pot circula acolo și ar fi mai greu de adus într-un spațiu privat?

Am ales Café de Flore pentru că nu este doar o cafenea, ci un simbol al vieții intelectuale și culturale pariziene. Este un loc încărcat de memorie, unde s-au așezat la discuții și au creat opere de artă și literatură filosofi, scriitori, artiști și oameni care au influențat modul de creare al mai multor generații. În romanul MIC DEJUN LA CAFE DE FLORE, cafeneaua celebra devine un spațiu al întâlnirilor, al dialogului și al descoperirii de sine. Într-un spațiu privat, conversațiile sunt adesea limitate de experiențele și preocupările personale ale celor prezenți. În schimb, într-o cafenea precum Café de Flore, ideile circulă liber, se întâlnesc perspective diferite, culturi diferite și destine diferite. Acolo se poate vorbi despre literatură, filosofie, politică, iubire, exil, identitate, memorie sau viitor cu o libertate pe care acest spațiu public o favorizează. Pentru Alexa, Café de Flore este locul unde viața personală se întâlnește cu marile întrebări ale lumii.

De cafeneaua Café de Flore, pur și simplu m-am îndrăgostit. Manifesta chiar o vrajă. Când ajungeam acolo, mă lumina, mă inspira,. Mă încărca cu o energie suplimentară. Simțeam o avalanșă de sentimente de admirație, de iluminare, de energie, de putere, de renaștere, aproape. Mă regăseam. Era un loc care mă magnetiza, căci îmi dădea un impuls nou, ceva de-a dreptul sfânt…. Era o chemare magică, stenică, îndrăzneaţă, curajoasă. Se naștea o relație de compatibilitate între mine și Café de Flore. Devenise mai mult decât o destinație, mai mult decât un loc, era o parte din mine. Există și un motiv profund personal. De fiecare dată când ajungeam la Café de Flore, simțeam un val de energie dinamizatoare, așa cum mi-o doream. Era un loc care mă inspira să observ, să reflectez, să scriu. La un moment dat am simțit că această cafenea nu mai este doar un decor, ci un personaj al cărții. Ea oferă adăpost ideilor, întâlnirilor și transformărilor interioare prin care trec personajele. De aceea a devenit centrul simbolic al romanului.

Romanul își schimbă perioadele de timp și perspectivele narative. După ce criteriu ați decis ce trebuie să afle cititorul mai devreme și ce merită păstrat pentru o revenire ulterioară?

Într-adevăr, ați remarcat perfect faptul că romanul își schimbă perioadele de timp și perspectivele narative. Criteriul a fost, cred, și multitudinea de teme și, poate, și procedeul fluxului de conștiință, din construcția romanului. Romanul nu este cronologic. Temele se amestecă și se armonizează prin prezentarea locurilor, personajelor, acțiunilor: Parisul este un spațiu al devenirii și al libertății. Alexa Andine, personajul central al romanului, are nostalgie pentru origini și pentru legătura cu România. Scrisul este o formă expresivă de autocunoaștere și o formă de autodepășire și autorealizare. Sensul vieții personajelor este și o căutare a identității.

Imagine furnizată de Elena Adriana Dobrinoiu pentru interviul Booknation

Alternați povestirea la persoana întâi cu o voce narativă exterioară. Ce aspect al Alexei ați putut arăta mai bine din afară decât prin propria ei confesiune?

Persoana întâi mi-a oferit acces la universul interior al Alexei, la gândurile și emoțiile ei cele mai profunde. Totuși, am simțit că personajul are nevoie și de o privire din exterior.

Alexa este foarte lucidă și analitică, însă tocmai această luciditate o face uneori să își explice excesiv trăirile sau să își construiască propriile mecanisme de apărare. Din afară am putut surprinde mai bine fragilitatea ei, singurătatea pe care nu o recunoaște întotdeauna și contradicțiile dintre ceea ce își dorește și ceea ce trăiește efectiv.

Mi se pare că oamenii nu se văd niciodată complet pe ei înșiși. Există întotdeauna o diferență între imaginea pe care ne-o construim și ceea ce observă ceilalți. Vocea exterioară mi-a permis să explorez tocmai această diferență și să conturez un portret mai nuanțat al personajului.

În relația dintre Alexa și Andrei, cum se întâlnesc nevoia de apropiere și dorința de independență a unei femei cu un proiect profesional puternic?

Relația dintre Alexa și Andrei pornește dintr-o întrebare care m-a interesat foarte mult: este posibilă iubirea fără renunțarea la propria libertate interioară?

Alexa este o femeie care își construiește cu tenacitate propriul drum profesional și intelectual. Ea are nevoie de apropiere, de afecțiune și de înțelegere, dar are în aceeași măsură nevoie să rămână fidelă propriului parcurs. Nu vede iubirea ca pe o renunțare la sine și nici cariera ca pe un substitut al iubirii.

Andrei devine un partener cu care poate dialoga, un om în raport cu care își clarifică multe dintre întrebările despre autonomie și apartenență. Relația lor nu este construită pe opoziția dintre iubire și carieră, ci pe căutarea unui echilibru între două forme de împlinire umană.

Cred că, în esență, povestea lor vorbește despre dorința de a fi împreună fără a înceta să fii tu însuți. Această căutare mi s-a părut nu doar actuală, ci și profund umană.

Un capitol poartă titlul „La masa de scris. Caietele roșii”. Ce rol joacă scrisul și păstrarea amintirilor în felul în care personajele încearcă să se înțeleagă pe ele însele?

Scrisul este una dintre formele prin care personajele își reconstruiesc identitatea. Caietele roșii nu păstrează doar amintiri, ci și emoții, întrebări, neliniști și revelații. Pentru Alexa, scrisul este un mod de a ordona experiențele vieții și de a găsi un sens acolo unde realitatea pare fragmentată. Amintirea devine astfel un instrument al autocunoașterii.

Pentru personajele mele, scrisul nu este doar un act de conservare a amintirilor, ci mai mult un act de interpretare. În momentul în care o experiență este pusă pe hârtie, aceasta începe să capete sens.

Caietele devin spații ale reflecției, unde trecutul este reordonat și înțeles din perspective noi. Scrisul este o formă de autoanaliză. Caietele conservă nu doar fapte, ci sensuri și emoții. Memoria este selectivă, iar scrisul devine dialog cu trecutul. Personajele încearcă să dea coerență experiențelor fragmentate.

Imagine furnizată de Elena Adriana Dobrinoiu pentru interviul Booknation

Ați vorbit despre realism, dar și despre realism magic. Există un moment în care realitatea familiară începe, pentru dumneavoastră, să capete o altă logică în acest roman?

Da, există momente în care realitatea cotidiană pare să se deschidă către o dimensiune mai subtilă. Nu este vorba despre miraculos în sens spectaculos, ci despre acele clipe în care coincidențele, memoria, intuiția sau anumite întâlniri capătă o semnificație aparte. Acolo apare dimensiunea de realism magic a romanului. Este felul meu de a sugera că lumea este adesea mai bogată și mai misterioasă decât ceea ce poate fi explicat exclusiv prin rațiune.

Experiența dumneavoastră în filosofie, educație și călătorii se întâlnește cu numeroase referințe culturale din carte. Cum ați decis ce idei trebuie să devină parte din viața personajelor, nu doar din decorul intelectual al poveștii?

Experiența mea în filosofie, educație și călătorii a influențat firesc universul romanului. Totuși, am încercat ca ideile culturale sau filosofice să nu rămână simple referințe erudite. Le-am inclus doar pe acelea care contribuiau la evoluția personajelor și la alegerile lor. Pentru mine, o idee devine relevantă într-un roman atunci când schimbă un destin, provoacă o întrebare esențială sau modifică felul în care un personaj se vede pe sine și îi vede pe ceilalți.

Am încercat să evit transformarea referințelor culturale într-un simplu decor intelectual. O idee rămâne în roman doar dacă produce o schimbare, o întrebare sau o decizie pentru personaje. M-a interesat mai puțin erudiția și mai mult felul în care lectura, filosofia sau experiența călătoriilor modelează concret viața interioară a personajelor.

Despre redactorul articolului

Booknation.roRedactor Booknation.ro12 ani, 4 luni, 26 zile849 articolelocul 1/12Toate articoleleBlog

Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro :)

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted