Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Flavia Căprariu: Sigur! Înaltă, drăguță, dornică să învăț cât mai multe lucruri de la cât mai multe persoane, pasionată de activități pe care nu le fac întotdeauna bine (gătitul), prea sociabilă cu oameni care nu ar dori întotdeauna să discute atât de multe lucruri cu mine, uneori ironică și răutăcioasă. Cred că ar mai fi multe lucruri de spus, dar nu pot să le înșirui pe toate aici.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
F.C. Fără vreo falsă modestie: nu este pentru oricine. Aici nu mă refer neapărat la faptul că este o lectură foarte grea de parcurs, ci că tema abordată nu este una foarte comodă (consecințele nefaste ale dorinței de înavuțire), iar acțiunile protagonistului (Cezar Begu) cât și a celorlalte personaje pot transmite uneori o serie de emoții negative.

B.N. Cum s-a născut cartea?
F.C. Din întâmplare. Era vara lui 2018, luasem vacanță și aveam nevoie de o activitate recreativă. Am început să scriu pe Wattpad, iar după vreo două capitole publicate o persoană foarte dragă mie, Leila Sandra, autoare la rândul ei, mi-a sugerat să încerc să contactez o editură.

B.N. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
F.C. Nu am avut un moment în care pur și simplu m-am decis că eu vreau să scriu cărți, ci am simțit această nevoie de a da naștere acelor lumi din interiorul minții mele încă de la o vârstă destul de fragedă, iar această dorință s-a manifestat din ce în ce mai puternic pe parcursul anilor.

B.N. Ce te inspiră să scrii?
F.C. Nu prea știu cum să răspund la această întrebare, dar am observat că am tendința de a fi inspirată de lucruri aparent banale: o conversație cu o prietenă, un anumit obiect care îmi atrage atenția, un vers dintr-o melodie, o conversație pe care o aud din greșeală pe stradă, etc.

B.N. Este important titlul pentru impactul cărții?
F.C. Absolut. Cartea este structurată în două părți: prima parte prezintă „viața de lux” a protagonistului cu tot ceea ce cuprinde ea, iar cea de-a doua descrie amănunțit declinul acestuia. „Și eu exist” este un titlu sugestiv pentru realitatea cruntă a vieții, acest lucru fiind accentuat de faptul că acțiunea se petrece în România, unde adeseori întâlnim (din păcate) fenomenul corupției în rândurile celor care ar trebui de fapt să se ocupe cu eliminarea sau cel puțin diminuarea acestei tendințe.

B.N. Ai citit vreo carte care să te inspire să scrii?
F.C. Am citit în luna mai un roman intitulat „Femeia la 30 de ani”- Honore de Balzac și mi-a plăcut atât de mult cartea încât am ajuns să scriu un al doilea roman („Sufletul ars este galben”) legat de un subiect asemănător.

B.N. În prezent lucrezi la o nouă carte?
F.C. Da, tocmai am menționat-o anterior. Pentru cei curioși menționez că primele capitole pot fi citite pe Wattpad.

B.N. Cine te-a susținut cel mai mult atunci când ai publicat?
F.C. Fără Leila nu știu exact dacă aș fi publicat. A fost omul potrivit la momentul potrivit. Înafară de ea, părinții mei au fost cei care m-au susținut (și încă o fac).

B.N. E adevărat că arta scrisului expune slăbiciunile autorului în fața cititorului? Dacă da, pentru care slăbiciune te temi cel mai mult?
F.C. Eu nu îmi expun slăbiciunile în mod direct atunci când mă apuc să scriu o anumită carte. E adevărat că trăirea care m-a afectat puternic în trecut mă determină la un moment dat să prezint acțiunea sau tema romanului de o manieră mai realistă, dar sentimentul respectiv poate fi desprins de către cititor doar dacă este capabil să citească printre rânduri sau dacă este o persoană foarte apropiată de mine în realitate și poate presupune astfel ce anume din ceea ce am scris se regăsește într-o experiență pe care chiar am trăit-o.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
F.C. Am publicat cu editura Berg la îndemnul Leilei. Încă sunt recunoscătoare pentru asta, pentru că fără această alegere nu știu dacă aș mai fi răspuns acum la aceste întrebări.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
F.C. O să zic cât se poate de simplu: promovarea.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
F.C. Pot să mă găsească atât pe Facebook – Flavia Căprariu, cât și pe Instagram – flaviaist. Romanul „Și eu exist” poate fi cumpărat de pe Libris, Emag, Cărturești și Amazon.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
F.C. Citiți mai mult decât vrea naratorul să spună, pentru că emoția se transmite dincolo de cuvinte.