Dragi cititori, așa cum v-am obișnuit deja, Booknation vorbește despre cărți care inspiră, care transmit un mesaj puternic, de la care oricine are ceva de învățat. Păstrând această notă, am considerat că este important să descoperim și oameni model, vocali, care își pun pasiunea pe primul loc și ne transmit entuziasmul lor pentru frumos.

Irina Stoica este “modelul” pe care doresc să vi-l prezint astăzi și sunt convinsă că 99% dintre iubitorii de carte o cunosc deja. Pentru cei mai puțin familiarizați, Irina are un vlog de Youtube numit “Irina Citește” unde vorbește despre ceea ce ne leagă pe toți, iubirea pentru lectură. M-am întâlnit cu Irina într-o seară la un ceai și discuția noastră a fost extrem de interesantă, funny și destinsă, pentru că vorba aceea, ce poate să fie mai frumos decât să vorbești despre cărți și ceea ce îți place să faci? 😊

Încă de la primele propoziții Irina mi-a mărturisit că este într-o etapă foarte aglomerată a vieții sale, deoarece are o teza de doctorat de terminat, predă la facultatea de Limbi Străine din București, are și un job part-time la British Council și mai dorește să aibă cât de cât și o viață socială. Dap, o singură persoană cu numeroase activități, dar care atenție, face totul din pasiune. Întrebată cum a luat naștere ideea vlogului, Irina a părut melancolică, dar în același timp și extrem de fericită, pentru că și-a adus aminte de oameni dragi, cu care încă mai ține legătura. A avut inițial un blog unde vorbea de “flori, fete și băieți”, fiind “bula ei drăguță” unde putea să se exprime și să își petreacă timpul așa cum îi plăcea. Colaborările au venit destul de greu, dar în momentul în care a decis cu încă alți 3 vloggeri să facă un club de carte, Editura Art i-a remarcat și le-a oferit cărțile necesare. De acolo porți s-au deschis, pasiunea pentru interacțiune media a devenit din ce în ce mai arzătoare și “Irina Citește” și-a conturat domeniul pentru viitor, trecând complet pe Youtube.

Nu știu cum sunteți voi, dar pentru mine răbdarea nu este o virtute. Atunci când traduci și editezi, trebuie să ai răbdare, să simți cuvintele în contextul lor general și să ai un vocabular bogat. Evident Irina întrunește aceste calități, deoarece ea și traduce cărți și consideră această activitate foarte relaxantă. A colaborat de 2 ori cu Editura Epica pentru cărțile “ Zile și Nopți de Vară” și “Singura amintire a Florei Banks” și cu Editura Storia pentru “Cuvinte în Albastru Intens”. Îi place ceea ce face și dorește că pe viitor să ridice nivelul, să încerce cărți mai grele pentru tradus, dar întâi să bifeze câteva puncte de pe lista interminabilă de TO DO pe care o are.

Ce face Irina în puținul timp liber rămas? Face sport (cât poate), lenevește cu pisica ei Ernest Fasole (dada, așa o cheamă), se uită la filme și evident, citește. Nu citește alte bloguri de carte, doar le urmărește pe Youtube, fiind o sursă de relaxare, dar și inspirație uneori pentru vlogurile ei. M-am întrebat tot timpul dacă are emoții atunci când filmează. Ea mi-a zis că nu, poate la început pentru că era ceva nou, dar acum este prietenă cu camera de filmat și știe clar ce urmăritori are, care o încurajează și îi admiră muncă.

Iubirea ei pentru cărți a reușit să îi deschidă multe uși care i-au asigurat momente de neuitat alături de autori faimoși ce ne-au vizitat țara. Își aduce aminte cu amuzament de interviul ei cu Pierce Brown, unde nu a reușit să fie extrem de coerentă din cauza aspectului deloc de neglijat al autorului, dar mi-a mărturisit că se putea și mai rău de atât😊)) Ruta Sepethys a impresionat-o extrem de mult prin bunătatea și blândețea ei, prin sfaturile frumoase pe care i le-a dat, dar și prin curiozitatea ei pentru țara noastră și istoria ei. Am cunoscut-o și eu pe Ruta și sunt de acord cu Irina 100%!!!

Unii o recunosc pe stradă, alții nu, dar întotdeuna când cineva o oprește îi vorbește numai de bine. Este ușor timidă și nu îi place să fie tot timpul în centrul atenției, dar este și extrem de modestă. Nu vrea să recunoască faptul că este o persoană publică, deși vă spun eu că este 😊) Relația cu studenții ei este una frumoasă, dar la început a avut ceva emoții în interacțiunea cu aceștia. Acum le recomandă cărți și le vorbește despre anumite subiecte livrești cu mare relaxare. Are uneori parte și de feedback negativ, care o afectează, dar știe că nu poate să fie iubita de toată lumea și își asumă acest lucru.

Visul ei în materie de vlog? Un content din ce în ce mai calitativ, care să se poată adresa și adulților peste 20 de ani. Își iubește fanii mai tineri, însă sunt diverse situații în care vrea mai mult, vrea să vorbească despre cărți mai complexe, mai elevate, mai de “adulți” și să primească recomandări interesante în acest sens. Știind că în România nu prea există vloguri care să abordeze această temă, Irina speră ca la un moment dat să fie promotoarea acestui concept. O frustrează faptul că programul ei încărcat nu îi permite să facă mai mult pentru vlog, deoarece are idei și imaginație pentru acest lucru, însă așteaptă ca lucrurile să se mai domolească puțin și să se poată focusa pe ceea ce își dorește. Este extrem de perfecționistă și pune suflet în vlogul pe care îl admirați zi de zi pe Youtube, unde chiar și un clip de 1 min ascunde în spate muncă de aproape o săptămână. Fuguța la clipul cu Vox și o să înțelegeți ce spun😊

Știați că eroul ei din toate timpurile este Harry Potter? Eu nu știam și chiar i-am spus atunci când ne-am întâlnit că citesc seria și nu prea mă pasionează, deci ooooops:D Dar a înțeles punctul meu de vedere și m-a iertat. Evident că a trebuit să îi cer 3 recomandări de carte și acestea au venit într-o clipită, aproape am crezut că le are pregătite: “Call me by your name” de Andre Aciman, “The Poisonwood Bible” de Barbara Kingsolver și “The Curious Incident of the Dog în the Night-time” de Mark Haddon, prima de pe lista urmează să se lanseze și la noi, la Editura Polirom și a fost  ecranizată anul trecut.

Sper că am reușit să surprind toate detaliile întâlnirii mele cu Irina Stoica, o fată pe care o admiram și înainte pentru cărțile interesante pe care le citește dar și pentru conținutul de calitate pe care îl oferă. Am reușit să îmi dau seama din modul în care vorbește că urmăresc o persoană citită, educată într-un mod aparte și care transmite dincolo de ecran căldură pentru fanii ei și iubire pentru cărți. În încheiere, vreau să îi mulțumesc Irinei pentru timpul acordat întâlnirii noastre, pentru vorbele frumoase și sincere, pentru deschiderea acordată invitației și vreau să o felicit pentru ceea ce face, pentru exemplu pe care îl oferă oamenilor care o urmăresc. Ah, și am uitat… am rămas datoare cu un ceai😊