Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Interviu cu Iuliana Pașca, autoarea cărții ”Reflectările unei molecule”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Iuliana Pașca: Homo sum… – un om care caută să înțeleagă de unde vine, unde se îndreaptă și ce face sau ce ar trebui să facă între timp. Scriu, pentru că scrisul mă apropie de această căutare și, în același timp, mă ajută să răspund/ rezolv și celelalte două întrebări. Mi-ar plăcea ca poeziile mele să aducă un sentiment de proveniență, o stare de regăsire sau chiar o iluminare în mințile cititorilor.

Reflectările unei molecule este doar primul pas spre acest ideal, un pas mic, aproape nesemnificativ, dar hotărât, căruia sper să-i urmeze alții, mai mărișori. Căutarea în sine mă încântă, de aceea călătoresc mult, încerc să descopăr diverse aspecte ale diferitelor locuri și culturi, fără un scop precis, așa, ca viața. Cred că această dorință de cunoaștere vine dintr-o curiozitate pisicească, bine ar fi să am și nouă vieți, să pot afla și mai multe.

E.I. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
I.P. A fost, mai degrabă, un proces; dacă la început am scris mai mult pentru mine și foloseam scrisul ca pe un refugiu, mai târziu, am realizat că și alte persoane erau inspirate de ceea ce scriam. Treptat, am început să îmi fac textele auzite și am fost încurajată să continui să scriu și să public. Când am avut o colecție de texte pe care le-am considerat bune de ieșit în lume, am publicat primul volum de poezii.

E.I. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?
I.P. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru la o carte este ca aceasta să reușească să transmită un mesaj, un sentiment sau măcar o idee trecătoare cititorului; ca după lecturarea sa, acesta să se simtă mai îmbogățit spiritual (sau teoretic etc., în cazul cărților științifice).

E.I. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine, ca scriitor?
I.P. Titlul volumului nu a fost ales la întâmplare. Reflectările unei molecule reprezintă relația esenței cu lumea înconjurătoare, un fel de oglindire a sinelui în universul exterior, într-o încercare de înțelegere a conștiinței în raport cu materia. Fiecare poezie din această carte este, într-un fel sau altul, o reflectare asupra unor aspecte considerate esențiale de către eul poetic.

E.I. Ce mesaj dorești să transmiți prin această carte?
I.P. Doresc să amintesc de importanța relației noastre cu tot ceea ce există, accentuând necesitatea căutării esenței în noi și în ceilalți. În același timp, sper să insuflu și curajul de a spera și de a crede, având, în acest sens, două poezii intitulate tocmai Nădejdea și Curajul.

E.I. Ce element crezi că este special în cartea ta?
I.P. După cum au observat și criticii literari care mi-au susținut volumul, acesta „înfățișează o poezie aflată la confluența miturilor”; câteva din aceste mituri fiind: mitul peșterii, mitul eternei reîntoarceri, mitul androginului etc., îmbinate cu elemente din mitologia universală, precum Anubis (din mitologia egipteană), Șarpele Alb (din mitologia chineză) sau Yggdrasill (din mitologia nordică).

E.I. Ai scris o carte pe care nu ai publicat-o?
I.P. O carte e mult spus, dar am scris multe poezii pe care nu le-am publicat. Nu sunt adepta scriiturii de duzină, cred că esențialul nu are nevoie de vorbe goale care sună frumos. Înainte de a trimite un text spre publicare, îl las deoparte pentru câteva zile, apoi îl revăd, îl citesc dintr-o altă perspectivă, mai analitică, după ce extazul inspirației s-a mai domolit.

Dacă după această analiză mi se pare un text bun, îl salvez în cartela de viitoare publicări, dacă nu, îl mai las câteva zile, apoi revin iar și dacă realizez că nu poate fi îmbunătățit, îl șterg. Mai demult ștergeam foarte multe texte, de care încă îmi pare rău câteodată, acum, ori am devenit mai miloasă, mai indulgentă cu propriile-mi creații, ori am căpătat mai multă experiență și îmi ies cât de cât acceptabil încă de la primele schițe/ notițe.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
I.P. Sunt destul de activă pe blogul meu unde public, în medie, săptămânal, sau pe pagina de facebook, unde postez și mai des. Dacă cineva dorește cartea, mă poate contacta, fie prin mesaj pe pagina de Facebook, fie prin formularul de contact de pe blog.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
I.P. Continuați să citiți, cărțile sunt singurele arme care nu rănesc! Fiecare carte ne deschide o poartă spre eliberare, cu cât mai variate sunt cărțile pe care le citim, cu atât mai liberi și mai lipsiți de prejudecăți vom fi.

Felicit, astfel, echipa Booknation pentru inițiativele pe care le ia în această direcție.