Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation.ro: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Menai Olga: Bun. Sunt o lipoveancă crescută la malul Dunării, am terminat o facultate de Litere și un masterat în Comunicare. Scrisul și cititul m-au urmărit de mică, însă am publicat destul de târziu, în 2014. Am publicat pentru că un eveniment tragic din familia mea m-a făcut să cred că ar trebui să trăiesc cu adevărat, căci viața are un stop.

Nu știi cât de aproape este acel stop și trebuie să faci tot ceea ce simți că îți ești dator să faci, azi, nu mâine.
De atunci, am continuat să scriu și, în total am publicat 4 cărți. Două volume de poezii, un roman de dragoste și un roman fantasy.

Am aproape 30 de ani și îmi trăiesc visul. Acel vis pe care îl avem cu toții, de mici. Al meu era să scriu și să trăiesc după regulile mele.

B.N. Care a fost cel mai dificil obstacol în procesul de publicare a cărții?
M.O. Partea financiară. Pentru a publica, ai nevoie de bani. Este adevărat, îi recuperezi, iar apoi îi învestești într-o altă cartea. Oricum, publicarea unei cărți presupune o investiție considerabilă pentru România, drept pentru care, acesta este un obstacol destul de dificil.

B.N. Cine este sau a fost mentorul în această pasiune a scrisului?
M.O. Nu am un mentor. Nici nu am avut un mentor în adevăratul sens al cuvântului, am avut doar oameni care m-au susținut, oameni care nu au neapărat cunoștințe în domeniu, dar care au citit cu sufletul ceea ce am scris.

B.N. Ai un mentor sau un scriitor care te-a inspirat și ajutat să scrii?
M.O. Când am început să scriu, am început cu poezie. În acea perioadă îl adoram pe Bacovia. Cred că, într-o oarecare măsură, primul meu volum de poezii, Suflet dat la schimb, a fost cumva sub influența acestuia. Mărturie stau și recenziile făcute acestui volum de poezii.l

B.N. Ce valoare crezi că oferi prin cartea ta?
M.O. Nu știu dacă aș numi-o valoare, dar genul fantasy are darul de trezi copiii din noi, iar ultima mea carte, Poarta iadului, asta face. Îmbină subiecte de oameni mari cu subiecte de oameni mici. Nu este o carte despre profunzimea vieții, cât este o carte care le smulge din realitatea ta și te duce pe alte meleaguri.
Poarta iadului este un roman care

B.N. Ai scris vreo carte pe care nu ai publicat-o?
M.O. Da. Întotdeauna am câte o carte scrisă și pitită pe undeva, iar atunci când ajung la jumătatea celei de-a doua cărți, iau în considerare publicarea celei de dinainte, mai puțin una dintre ele. Este vorba despre un roman care are la bază trăirile unui copil cu malformația buză de iepure. Este un text sensibil, personal. Încă nu mi-am făcut curaj să public acest roman.

B.N. Ce înseamnă succesul literar pentru tine?
M.O. Cea mai mare satisfacție o am când primesc un mesaj în care un cititor îmi spune cât de multe trăiri a avut citindu-mi cartea. De exemplu, am primit mesaje de la cititori care mi-au spus că la vânzarea romanului “Între eden și infer” ar trebui să dau și un pachet de șervețele.

Pentru mine, succesul este legat de cititori și de reacția lor. Atunci când un număr mare de cititori sunt mișcați de ceea ce ai scris tu, înseamnă că ai succes.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
M.O. Ultima carte, Poarta iadului, am publicat-o la editura Betta. Am ales-o datorită numelor mari care au publicat cu această editură.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
M.O. Promovarea. Fără să stau pe gânduri. Promovarea lecturii și promovarea autorilor români căci, chiar și puținii citiori români are există nu achiziționează cărțile autorilor români. Un scriitor are nevoie de cititori, iar dacă pentru cititorii români au întâietate scriitori străini, este clar că, undeva, ceva se pierde.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
M.O. Nu știu pentru alții, dar pentru mine să ajung la cititori este o provocare. Este greu să ajungi la ei dacă nu ești promovat, iar atunci când publici la o editură mică, nu ești promovat. Să te promovezi singur, nu-ți este pe plac, iar în acest caz, ajungi la puțini cititori.

B.N. Se poate trăi din scris în România? E acesta un obiectiv la care aspiri?
M.O. Nu, clar. Nu se poate trăi din scris în România. Și nu, nu este acesta un obiectiv al meu. As fi ipocrită să spun că asta nu mi-ar face plăcere, mi-ar face, însă sunt realistă.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.O. Am o pagină pe facebook. Aici sunt destul de activă. Tot de aici pot achiziționa cărțile mele. Unele se găsesc și online, la diverse librării virtuale.

B.N. Câteva cuvinte pentru cititorii Booknation.ro?
M.O. Bucurați-vă de lectură căci, au fost timpuri când acest lucru nu se putea. De asemenea, dați o șansă autorilor români.