Interviu cu scriitoarea Monica Bătrânu

de | iun. 7, 2020 | Interviuri, Interviuri Scriitori | 0 comentarii

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Monica Bătrânu: Sunt inginer și am experiență de peste 10 ani în IT, lucrând atât în țară, cât și în străinătate. Nașterea copiilor mei m-a determinat să citesc mult în ceea ce privește parentingul, să fac cursuri și să mă dezvolt spre a-i ajuta pe ei să crească armonios. Așa am ajuns să creez platforma www.faurimoameni.ro, iar apoi grupul de facebook “Făurim Oameni – ajutor în parenting”.

Ajut părinții prin articolele pe care le scriu, prin ședințele de coaching și prin cursurile pe care le țin. Tot din dragostea pentru copii am ajuns să scriu povești. O parte dintre ele puteți să le citiți aici, iar trei (care nu apar pe site) au ajuns să fie publicate la editura Curtea Veche, în cartea “Întâmplări mărunte cu pictori mari – Monet, Van Gogh și Kandinski povestiți copiilor”.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
Cartea scrisă de mine este un volum cu trei povești pentru copii cu vârsta între 6 și 12 ani, prin care cei mici sunt familiarizați într-o manieră ludică cu lumea artei. Fiecare poveste este despre câte un pictor, iar ilustrațiile sunt făcute în stilul artistului respectiv, ilustratoarea Roxana Iacoban reușind să integreze chiar și reproduceri ale unor tablouri celebre în firul narațiunii. Poveștile au haz și aventură, sunt lipsite de iz didactic și îi învață pe cei mici despre Monet, Van Gogh și Kandinski fără a-i plictisi.

B.N. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
Am început să scriu pentru copiii mei, întrucât am văzut cât de ușor învață copiii prin joc și povești. Văzându-le entuziasmul, am perseverat și mi-am descoperit o latură pe care nu știam că o am.

B.N. Cât de importantă este cercetarea când scrii o carte?
Cercetarea este esențială atunci când un autor se bazează pe fapte reale, dorește să integreze în opera sa unele locuri ori chiar creionează personalități desprinse din realitate. Spun asta deoarece, indiferent de câtă ficțiune conține textul, cititorul va ști să extragă palpabilul, va învăța, va afla poate despre lumi sau personalități încă necunoscute.

B.N. Care a fost prima carte pe care ai citit-o?
Nu pot spune cu siguranță, primele mele amintiri legate de citit sunt cele cu explorarea bibliotecii bunicilor, apoi cu vizitele la biblioteca din Piatra Neamț pentru a-mi alege cărți. Cartea care m-a fascinat în jurul vârstei de 10 ani a fost Winnetou.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
Pot spune că sunt spontană: îmi aleg o temă, vizualizez întâmplările și unde vreau să duc povestea, îmi notez liniie principale, caracterele personajelor, iar apoi.. mă pun pe scris. Deseori mi s-a întâmplat să mă las dusă de poveste astfel încât firul gândit inițial să fie rețesut pe parcurs, pe măsură ce el însuși prindea viață.

B.N. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?
Pe lângă scris și lectură, îmi place să călătoresc, să descopăr locuri și oameni, să îmi îmbogățesc sufletul.

B.N. Ai un obicei zilnic de a scrie?
Nu scriu zilnic. Scriu atunci când am inspirație, în rest încerc să nu pun presiune pe mine. Am, totuși, câte o poveste în gând și, deși nu scriu mereu, adun din crâmpeiele de viață elemente care, adunate, să facă povestea să se nască.

B.N. Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
Cu siguranță da, deși nu este mereu o meserie bine plătită. Un scriitor nu doar scrie, ci și vorbește publicului, se promovează, călătorește cu cărțile sale spre a le face cunoscute.

B.N. Simți că te energizează sau că te epuizează scrisul?
Mereu am simțit multă energie venind chiar și dintr-un paragraf de care am fost muLțumită. Iar finalul fiecărei povești scrise, acel “sfârșit”, a fost mereu pentru mine un nou început: primul pas spre a face povestea cunoscută celor din jur.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
Am publicat cartea la editura Curtea Veche. Am trimis manuscrisul la mai multe edituri în care aveam încredere că am putea colabora cu succes, iar cei de la Curtea Veche mi-au răspuns și mi-au spus că “am făcut deliciul redacției”. Așa a început drumul spre publicare.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
Dintre scriitorii români aș enumera Marin Preda, Octavian Paler, Lucian Blaga și Nichita Stănescu. Iar din literatura universală aș spune că de neratat sunt Gabriel Garcia Marquez, Mihail Bulgakov și Boris Vian.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
Cu siguranță: Micul prinț.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
Maestrul și Margareta, Un veac de singurătate, Micul prinț.
De ce? Bineînțeles că răspunsul este subiectiv: am simțit că aceste cărți nu doar mișcă sufletul, dar sunt eterne, aduc adevărul și simplitatea sa în sufletul cititorului.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
Piața de carte din România are nevoie de oameni dedicați literaturii pentru copii, astfel încât cei mici să fie expuși din ce în ce mai mult și mai devreme cărților de calitate.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
Cea mai mare provocare nu este scrisul, inspirația sau ducerea unui fir narativ la bun sfârșit, ci a primi un răspuns (pozitiv sau negativ) de la edituri atunci când își trimite manuscrisul, iar apoi promovarea și vinderea cărții.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
Din păcate nu. Românul nu citește prea mult – statistic vorbind și comparând datele cu cele din ate țări – iar dacă o face, alege îndeosebi autori străini.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cititorii dumneavoastră mă pot citi:

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Doresc să vă mulțumesc pentru atenție și încredere!

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

0 0 votes
Article Rating
Booknation.ro este redactor Booknation.ro de 11 ani, 10 luni, 2 zile și a scris până acum 779 articole. Se află pe poziția 1 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Booknation.ro aici. Booknation.ro are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Din dragoste pentru cărți, ne-am apucat de scris și s-a născut Booknation.ro 🙂
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments