Ce s-ar întâmpla dacă o carte ar fi scrisă de mai mulți autori și s-ar rescrie singură, după reguli pe care nimeni nu le înțelege pe deplin? Pornind de la această idee, Victor Martin construiește în „Cartea fantomă” o ficțiune speculativă despre literatură, tehnologie, putere și controlul asupra cunoașterii. În centrul intrigii se află un android de origine extraterestră care reunește scriitori ai Pământului într-un proiect literar neobișnuit.
În interviul acordat Booknation, autorul vorbește despre nașterea romanului, despre manipularea scriitorilor, despre relația dintre autor și text și despre felul în care misterul poate transforma experiența lecturii. Cele două părți ale cărții sunt prezentate pe copertele „Fuga” și „Drumul”.
O carte care își schimbă singură povestea
Cum v-a venit ideea unei „cărți fantomă” care se rescrie singură și ce întrebare despre literatura viitorului ați vrut să explorați?
Prima și prima dată, m-am gândit la cititor și la modul lui de a gândi. Originalitatea nu constă în a-l face pe cititor să afirme „la asta mă puteam gândi și eu”, ci a-l face să exclame „Cum de nu m-am gândit la chestia asta?!”. Romanul este greu, dar nu greoi. Greoi înseamnă greu până la plictisitor. Vă dați seama? Eu am citit acest roman de șapte ori și tot nu m-am plictisit. Romanul, în sine, e un roman fantomă, în sensul bun al cuvântului, adică un roman care să te pună pe gânduri atât de mult încât să te determine ca, după niște ani, să-l recitești.
De ce ați ales să porniți de la întrebarea dacă poate exista o ediție originară a unei cărți alcătuite de-a lungul generațiilor?
Atunci când mi-a venit ideea, ideea plutea în aer. Era sub nasul fiecăruia dintre noi, dar asta e diferența dintre scriitor și cititor: scriitorul are fler. Altfel, cu toții am fi scriitori și realitatea ar deveni penibil de banală, plicticoasă, cum și este, așa cum vedem. Nici toți cei care au imaginat Biblia n-au fost niște nimeni. Ei au imaginat istoria unui popor, nu așa cum era. Au imaginat-o altfel, ca bază a unei religii. Eu nu vreau să construiesc o religie, ci să-mi construiesc un public.
Literatură, putere și un android extraterestru
În universul romanului, scrisul și cititul devin tot mai restricționate. Ce spune această premisă despre raportul dintre cunoaștere și putere?
Scrisul și cititul, într-un fel sau altul, sunt restricționate. Eu am avut șansa și neșansa de a mă naște într-o orânduire în care scrisul și cititul erau restricționate în mod programatic. Asta m-a făcut să-mi construiesc o lume paralelă, lumea literaturii mele. Societatea de azi a evoluat haotic, spre absolut orice. Pînă și relativitatea progresului este absolută, dar, în principiu, cel puternic e la fel de interesat ca toți cei conduși de el să nu ajungă la cunoașterea acestui fapt.
De ce inițiatoarea proiectului literar este un android extraterestru cu identitate feminină și ce perspectivă diferită aduce ea asupra umanității?
De ce android? Deoarece inițiatoarea proiectului unei cărți care să se schimbe tot timpul trebuie să aibă o inteligență superioară scriitorilor care participă la elaborarea ei. De ce extraterestru? Deoarece, se va vedea, la sfârșitul celor 700 de pagini, că o eventuală lege care să interzică scrisul și cititul este un pretext, iar Pământul este un teren fertil pentru experiment. De ce identitate feminină? Deoarece tot ce se mișcă în jurul nostru, se mișcă, de fapt, în jurul femeii.
Scriitorii, manipularea și mecanismele misterului
Cum ați imaginat colaborarea dintre cei mai buni scriitori ai Pământului într-o singură carte aflată în continuă transformare?
Între scriitori, colaborarea e formală. Scriitorii sunt narcisiști. Fiecare scriitor se consideră genial. Colaborarea scriitorilor, aici, am imaginat-o ca și forțată. Pentru a-i putea manipula, androidul îi desființează ca scriitori. Le încurcă manuscrisele, le șterge fragmente din manuscrise, le face dispărute cărțile din librării și biblioteci, îi face să se certe, ei între ei, sau să se acuze, unul pe altul, de plagiat.
Ce rol au tehnologia și mecanismele încă neînțelese ale rescrierii în construcția misterului?
Misterul e construit pe două planuri: structura textului și atmosfera creată de acest text. Oximoronul și paradoxul, atunci când sunt bazate pe neînțelegerea imediată, provoacă frică. Frica generează atmosfera ambiantă angoasantă.
Într-o lume în care textul se schimbă mereu, cine mai poate fi considerat autorul și cine răspunde pentru sensul lui?
Scopul proiectului nu e să clarifice și să creeze premisele unei existențe minimaliste. E ce vedem pe platformele de socializare. Unul scrie un aforism. Vine altul și spune că aforismul e luat de la Shakespeare. Cum aceste platforme sunt bazate pe minciună, literatura se bazează pe imaginație, care, în fond, e o minciună bazată pe talent. În roman, androidul adună cei mai buni scriitori de pe Pământ. O femeie, cu gândirea ei hormonală și emoțională, se îndrăgostește de scriitor. Un android cu aspect de femeie fatală, are în plus și o gândire rece, cibernetică.
Ficțiunea speculativă și viitorul lecturii
Cum echilibrați reflecția asupra istoriei cărții cu tensiunea narativă necesară unei ficțiuni speculative?
Ficțiunea speculativă, adică eticheta de science fiction, e susținută aici de narațiunea speculativă, cu mici capitole pentru dinamism și multe aforisme social-politice și filozofice pentru profunzimea narațiunii. În plus, am folosit recuzita ficțiunii speculative fără a atenta la tematică.
Ce relație vedeți între ideea cărții colective și transformările actuale ale modului în care oamenii scriu și citesc?
Cartea colectivă este ideea în sine. Faptul că aceasta se schimbă tot timpul, după legi neștiute, o face să fie o idee science fiction.
Ce v-ați dori să regândească cititorul despre valoarea și viitorul literaturii după lectura „Cărții fantomă”?
Am căutat să realizez un roman plăcut și surprinzător. Tot ce te surprinde, îți rămâne în memorie. Rămânând în memorie, te face să gândești. Știu asta de la un coleg de breaslă care mi-a spus că, dintr-o antologie, nu a reținut decât povestirea mea. Asta mi-a creat suportul moral de a continua.
