Aşa cum ne-a obişnuit deja, Librăria Humanitas din Cişmigiu organizează un alt eveniment de marcă. Marţi, 31 martie, începând cu ora 19, va avea loc lansarea volumului „Poezia”, al cărui autor este celebrul scriitor român, Mircea Cărtărescu.

Gabriel Liiceanu, Dan-Liviu Boeriu şi Radu Vancu sunt aşteptaţi să participe la această lansare de carte.

„Când sunt întrebat care sunt cărţile mele pe care le consider cele mai importante, răspund aproape automat Nostalgia, Levantul şi Orbitor. De fiecare dată simt însă, obscur, că fac o nedreptate. Că las deoparte, uitată într-o zonă umbrită a minţii, o a patra carte majoră a mea, pe care de un sfert de secol mă străduiesc s-o uit, ca pe-o iubire veche şi nevindecată încă. E corpusul poemelor mele lirice, scrise în tinereţe, într-un efort continuu, halucinant şi epuizant, care-a durat doisprezece ani. A fost epoca în care mi-am trăit viaţa, fără rest, numai şi numai în poezie.”, spune Mircea Cărtărescu.

Autorul a mai adăugat: „Poezia a găsit o cale de-a curge mai departe în scrisul meu şi a rămas pentru mine, mai departe, chiar dacă dizolvată într-un epic translucid, sensul vieţii mele. Faptul că nici azi nu mă interesează nimic altceva, în efemerul şi enigmaticul lumii, decât poezia, este moştenirea acelei epoci îndepărtate. Cititorul va găsi în acest volum, reproduse integral, cele şase volume de versuri publicate de mine, la care va adăuga, poate, «din citit ori amintire», al şaptelea volum, Levantul, care, din motive evidente, nu şi-a găsit locul aici.”

invit-poezia-31mar2015