Literatura de azi-travestirea scriitorului în personaj

Dincolo de încercările diaristice ale scriitorilor sau a vedetelor de conjunctură, există o altă formă de extrovertire a zbuciumatelor trăiri și anume travestirea scriitorului în personaj, uneori ca o formă de subterfugiu, alteori ca o absurdă camuflare a rănilor mult prea adânci, această metodă fiind adeseori, poate că pe bună dreptate, similară cu fuga de asumare.

image-20150625-12990-ax2ltn

Poate că uneori această travestire este încercarea de cochetare cu o despovărare ceva mai facilă, poate chiar cu refuzul unor mult prea ostentative decorări cauzate de excesul de zel al societății în strânsă corelație cu evenimentele istorice sau administrative ale unei anumite perioade de timp.

travestirea se face, în marea majoritate a cazurilor, la persoana I-a, însă, nu de puține ori, aceasta se face prin trecerea de la persoana I la persoana a-III-a, ca o tentativă a depersonalizării, uneori ca o încercare de androginizare a sentimentelor.

Situată undeva între histrionic și sedimentare, între pansarea și etalarea rănilor sau a truismelor existențialiste ridicate la rangul de caligrafie a vieții, această travestire a scriitorului în personaj valsează între apolinic și dionisiac, uneori mult prea primejdios, poate chiar terifiant de precar, contorsionând și dilatând întâmplări și neîntâmplări, uneori de-a valma, agitând într-un teribilism infantil apa dintr-un pahar cu apă tulbure, apelând la un toast adresat unui auditoriu confuz care, rătăcit între minus și plus infinit, ezită între a deveni apostol sau repudia, venerând sau hulind, meditând sau  ignorând.

Aici intervine abilitatea scriitorului-confesor de a se face pe deplin înțeles, fiind sau nu suficient de priceput în a se urca sau a coborî pe diversele paliere ale comprehensibilității complicatei ființe numite om.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)