De ce este bine să citim? Cum și ce citim? Ne ajută cu ceva în viata de zi cu zi?
Iată întrebările care nasc alte întrebări. Iată cum totul se năruiește și renaște într-o aparent simplă zvâcnire monocordă născută din molozul speranței. Ce căutăm prin cărți? Dorința de a reuși în carieră, răspunsul avalanșelor de întrebări, care biciuie nopțile de veghe ale frământărilor lăuntrice, tămăduirea unei dureri ce nu poate fi asemuită cu nicio altă durere.
Poate că prin lectură încercăm să ne cunoaștem pe noi înșine, sfărmând barieră după barieră cu o ștrulubatecă ardoare de a demonstra ceva. Straniu este că nici măcar nu cunoaștem semnificația sau finalitatea acestui ” ceva”. Poate că nici măcar nu are vreo importanță. Poate. Habar nu am . Sunt atât mulți ”poate” în existența unui om.
Nu de puține ori chiar acest ”nosce te ipsum” ne îndeamnă să construim biserici în inima infernului și infernuri sub umbra vitraliilor. Există cel puțin un dram de nebunie chiar și în cel mai mărunt gest al omului. Un dram de nebunie și o oarecare încercare de ”dezaripare” a îngerilor.
Deci, de ce citim? Pentru că vrem și putem? Nu prea cred! Poate că există înăuntrul nostru anumite coridoare care așteaptă docile să fie tapetate cu anumite gânduri, povestiri și tropăit de personaje. Poate că unii dintre noi au sufletele veșnic însetate, iar setea le-o poate potoli doar lectura. Poate, poate și iar poate. Poate că tocmai acest poate ne îndeamnă să citim. Poate.
