Polirom aniversează 20 de ani de existenţă

Polirom-20-de-ani1Lunile februarie şi martie ale acestui an sunt aniversare pentru editura Polirom. În februarie 1995 s-a înfiinţat primul sediul al editurii la Iaşi, iar o lună mai târziu s-a editat prima carte a cărui autor a fost Adrian Marino. Titlul primului volum editat de Polirom acum două decenii este „Pentru Europa. Integrarea României. Aspecte ideologice și culturale.”

Potrivit unor date oficiale, activitatea editurii Polirom însumează până în prezent peste 5.500 de titluri, dintre care 420 anul trecut, şi peste 13 milioane de volume tipărite.

Gânduri ale directorilor la aniversarea de 20 de ani

„După 20 de ani de prezenţă pe piaţa editorială, am convingerea că, pentru toţi cititorii de carte din România, Editura Polirom are o identitate foarte clară ca o editură extrem de dinamică şi permanent conectată la ceea ce este nou, cu unul dintre cele mai bogate şi diversificate portofolii, care face accesibile publicului deopotrivă cărţi româneşti şi străine, titluri clasice sau apariţii editoriale semnificative de ultimă oră. (…) Fără îndoială, ne vom respecta şi în continuare brandul de care vorbeam şi nu pot decât să sper că publicul va constata el însuşi cu fiecare an ce trece că Editura Polirom a reuşit să-i propună colecţii-surpriză şi cărţi noi de mare valoare.”, a declarat Adrian Șerban, directorul editorial nonfiction.

Şi Bogdan-Alexandru Stănescu, directorul editorial de literatură străină, a menţionat că: „În anul în care Polirom împlinește 20 de ani, împlinesc și eu 10 de când lucrez aici. Când am aplicat pentru postul de redactor-șef, în iarna lui 2005, veneam dinspre zona jurnalismului cultural și eram un fanatic al Bibliotecii Polirom. Faptul că în câteva luni de la angajare a început să apară pe pagina 2 a fiecărei cărți din colecție textul „coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu” încă ține de o zonă magică a existenței mele.”

Premiile obţinute de Polirom

Editura Polirom este apreciată în România, nu doar pentru că abordează o gamă largă de domenii editoriale, dar şi pentru că a câştigat multe distincţii de-a lungul timpului. Editura a primit numeroase premii de la Asociaţia Editorilor din România, Uniunea Scriitorilor, ASPRO, Academia Română, revistele Observator cultural, România literară, Sfera politicii, Cuvântul, Capital, CEDU 2000+, Radio România Cultural etc., conform Agenţiei de Carte.

În septembrie 1999 editura a deschis filiala de la Bucureşti, iar în ianuarie 2002 s-a înfiinţat sediul de la Timişoara.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)