Am acceptat provocarea celor de la Storia pentru a vorbi puțin despre cea mai mare frică. Prima dată m-am gândit la fobie, însă nu cred că am o frică dusă la extrem. Îmi este frică de lifturi, câini, gândăci etc, dar cred că mă încadrez în anumie limite, normale aș putea spune…

Lucrul care mă sperie total și care uneori chiar mă paralizează este frica de a rămâne singură, mai ales când vine vorba despre familia mea. Am această teamă de mică, pentru că mă panicam foarte mult când nu știam unde sunt ai mei, ce fac sau când ajung acasă. Dacă nu îmi răspundeau la telefon, mă gândeam la lucruri serioase și niciodată bune. Îmi insinuăm un lucru în mintea mea pe care nu îl puteam controla și din păcate chiar dacă am crescut, am rămas cu această frică și panică. Am suferit o mare pierdere recent, lucru care evident nu a ajutat deloc temerii mele, pentru că acum mă simt și mai panicată și mai speriată de orice lucru care poate să pună în pericol siguranța familiei mele. Sunt conștientă de această problemă, pentru că în cazul meu este ceva ce nu pot evita, indiferent cât de mult aș încerca. Singurul lucru pe care îl pot face este să încerc să mă calmez, să nu mai fac atâtea scenarii și cel mai important aspect este acela de a petrece cât mai mult timp cu cei dragi, pentru a nu regreta niciodată nimic.

#farateama #invingefrica #storiabooks